Arhivă : Cronici Înapoi

Ediția a XXIV-a a Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi - la final

Publicat: luni, 2 Iunie 2014 , ora 10.30

"Cred că a fost o ediție foarte bună din două puncte de vedere, adică cele esențiale. E vorba de latura de creație, fiindcă despre ea este vorba în acest festival - punem în evidență lucrări, pe cât posibil de valoare, din a doua jumătate a secolului XX și, de asemenea, și noutățile secolului XXI. Pe de altă parte, interpreții - așa cum s-a întâmplat și anul trecut - au depășit nu toate așteptările, fiindcă noi avem mari așteptări de la interpreții noștri, dar lor li s-au adăugat și câteva formații din străinătate care au fost într-adevăr excepționale. Apreciez enorm sprijinul pe care ni l-a dat Radioul." - declarația compozitorului Dan Buciu, directorul artistic al Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi.

Ultimul concert al celei de-a XXIV-a ediții a fost găzduit de Studioul "Mihail Jora". Orchestra Națională Radio dirijată de Horia Andreescu a prezentat un program alcătuit din Simfonia de cameră de Dan Constantinescu; Raluca Stratulat și Andreea Țimiraș au fost solistele Concertului pentru vioară, violoncel și orchestră de Anatol Vieru și - o primă audiție absolută - Simfonia a IV-a, partitură semnată de Adrian Iorgulescu.

"Lucrarea este relativ recent scrisă, bazată pe câteva cântece din folclorul copiilor, iar ideea care a stat la baza acestei simfonii este o pendulare între trecut și prezent, între copilărie și momentul actual. Am avut o colaborare excelentă cu maestrul Horia Andreescu. Sunt recunoscător pentru efortul pe care l-a făcut pentru realizarea acestei lucrări. De asemenea, doresc să mulțumesc și celor doi dirijori - Voicu Popescu, dirijorul Corului de Copii și domnului Goia, dirijorul Corului de femei - amândoi maeștri de prim rang și care au reușit să dea consistență discursului muzical." - Adrian Iorgulescu

Final spectaculos al celei de-a XXIV-a ediții a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, mărturie stând aplauzele celor prezenți în sală. Printre ei, și criticul muzical Dumitru Avakian: "Concertul final al actualei ediții a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi a fost unul într-adevăr grandios, realizat cu forțe artistice impresionante și cu muzică ce aparține unor stiluri diferite și creatori care au marcat prin personalitatea domniilor lor perioade de muzică semnificative."

Reportaj realizat de Lucian Haralambie