Au trecut 15 ani de când Întâlnirile JTI oferă bucureştenilor posibilitatea de a se bucura de spectacole susţinute de cele mai bune trupe de balet ale momentului şi de artişti ce au atras asupra lor atenţia întregii lumi contemporane a dansului. În Întâlnirile JTI i-am urmărit şi i-am aplaudat până acum pe Nacho Duato şi Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem si Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu şi Baletul Naţional din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco şi Vortice Dance Company. Spectacole de neuitat pentru care nu obosim să rostim magicele cuvinte "Mulţumim, Gilda Lazăr!"

În cadrul Întâlnirilor cu numărul 15 i-am primit în dar pe artiştii dansatori şi coregrafi Maria Pagés şi Sidi Larbi Cherkaoui în spectacolul intitulat simbolic Dunas, şi prezentat în seara zilei de 10 mai pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. O combinaţie de introvertită spiritualitate arabă şi extrovertită explozie de flamenco iberic. Se poate? Da, se poate! Dar numai atunci când interpreţii sunt maeştri într-ale mişcării şi imaginii, expresivităţii corporale şi încărcăturii emotive, exploziei de temperament şi vibraţiei interioare discrete, la unison.

Maria Pagés este recunoscută pe plan internaţional pentru conceptul personal asupra esteticii artei flamenco. Întotdeauna m-au impresionat libertatea controlată a acestui dans, forţa sălbatecă pe care o emană dar şi profunzimea filosofiei sale care spune - cred - nu păstra nimic ascuns în tine, aruncă, bucurie sau durere, în cele patru zări, înaripează-te sau eliberează-te prin vărsarea prea-plinulului de bucurie sau durere.

Sidi Larbi Cherkaoui a primit în 2009 Premiul Cultural European Kairos şi a fost apreciat de juriu pentru că a pus, prin dans, "întrebări despre existenţa umană, exprimate prin mişcare şi pentru legăturile create între elemente diferite din culturi diferite".

Desigur, fişa succeselor celor doi dansatori şi coregrafi este mult mai consistentă, dar le-am ales, dintre detalii, pe cele care îmi servesc în acest comentariu. Faptul că nu sunt numai interpreţi, ci şi creatori de mişcare, implicit de imagine, ajută enorm spectacolului comun, care nu se rezumă la mişcare pe/şi muzică, ci implică într-un demers complex lumina şi umbra, vălurile şi iluzia, concretul scenei cu fantasticul imaginat de desenele pe nisip proiectate pe un ecran imens. După ce s-a încordat în mişcări colţuroase şi ritmuri dificile bătute aprig din picioare, dansatoarea de flamenco se relaxează acceptând ca din braţele ei acum unduitoare ca dunele de nisip în perpetuă lentă mişcare, să apară crengi, frunze şi flori... Vălurile sunt, pe rând, elemente de costum, de decoruri sau accesorii de imagine/ecrane uriaşe. Despre ce se vorbeşte, despre ce se povesteşte? Despre viaţă, despre moarte, despre dragoste, despre luptă, despre gingăşie, despre singurătate despre… viaţă cu majorele ei implicaţii. Limbajele sunt diferite, sentimentele şi atitudinile comune unor universuri misterioase şi fascinante, fiecare în parte - cel iberic şi cel arab - care sfârşesc într-o îmbrăţişare ce contopeşte totul sub semnul unui singur cuvânt-simbol: omenesc. Dansul şi imaginile sunt sugestiv susţinute şi completate de muzica originală compusă de Szymon Brzoska şi Ruben Lebaniegos. 75 de minute de încântare, de visare, de bucurie, de frumos…pentru care mulţumim celor doi artişti Maria Pagés şi Sidi Larbi Cherkaoui care şi-au unit talentul, sensibilitatea şi ştiinţa într-un spectacol de unică şi mai ales originală amprentă.