ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Don Carlo Salzburg 2013

Publicat: vineri, 25 Aprilie 2014 , ora 13.30

Don Carlo de Verdi pe scena de la Grosses Festspielhaus, în cadrul Festivalului de la Salzburg, un spectacol al anului 2013. Sunt rare ocaziile în care poți vedea capodopera maestrului italian în întregul ei care cuprinde cinci acte consistente (versiunea franceză din 1867). Și mai rare sunt ocaziile în care distribuția spectacolului cuprinde numai nume de prim-prim rang al scenei lirice contemporane. Realizatorii au mizat inteligent pe interpreți ideali. Mărturisesc că am avut o strângere de inimă atunci când am văzut în dreptul rolului Filip al II-lea numele basului finlandez Matti Salminen, un cântăreț-legendă în vârstă de 68 de ani. Am asistat însă la o uluitoare demonstrație vocală și actoricească. Experiența deceniilor de activitate artistică pe cele mai mari scene ale lumii, înțelepciunea vârstei, știința artei cântului, credibilitatea prezenței scenice, au estompat cu totul micile imperfecțiuni vocale. Marea arie și scena întâlnirii cu Marele Inchizitor (americanul Eric Halfvarson) au fost cutremurătoare.

În rolul titular, tenorul german care atrage astăzi asupra sa toate privirile și preferințele publicului de pretutindeni - Jonas Kaufmann. L-am urmărit în ultimul timp în Lohengrin, în Faust și în Werther și am constatat că rolurile romantice i se potrivesc perfect. În ele, actorul-cântăreț arde, se mistuie cu o pasiune și o patimă impresionante. Personajul este trăit, simțit, înțeles, însușit întru totul. Cât despre voce… aur curat!

Este greu să fii pe scenă partenera lui Jonas Kaufmann, dar soprana germană Anja Harteros a reușit un minunat rol Elisabeta. O imagine de Madonna, o voce flexibilă și colorată, stăpânită perfect cu știință și inteligență, condusă impecabil tehnic și care, caz fericit, se armonizează perfect cu timbrul vocii tenorului. Toate momentele în care Carlo și Elisabeta își vorbesc, de la prima întâlnire de la castelul din pădurea Fontainbleau și până la ultima scenă de lângă mormântul lui Carol Quintul au fost magice.

Foarte bune evoluțiile mezzo-sopranei ruse Ekaterina Semenciuc (de la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg) în rolul Principesa Eboli și Thomas Hampson, baritonul american, în rolul Marchizul de Posa. Dar, atunci când trei dintre interpreți excelează în rafinament și inteligență vocală și scenică, diferențele mici între "fantastic" și "foarte bine" ies totuși în evidență.

Întreg spectacolul poartă amprenta maestrului Antonio Pappano, dirijor și pianist, din anul 2002 director muzical la Royal Opera House Covent Garden din Londra. Antonio Pappano este un îndrăgostit de muzica lui Giuseppe Verdi pe care o înțelege și o redă profund și expresiv. Am fost cuceriți de arta maestrului în Recviemul de Verdi pe care l-a interpretat în 2013 la Sala Palatului din București, în Festivalul Internațional George Enescu alături de Orchestra și Corul Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma (în cvartetul de soliști s-a aflat și mezzo-soprana Ekaterina Semenciuc!). De la primele sunete din partitura lui Don Carlo am apreciat amploarea și suplețea frazei verdiene pe care Pappano o construiește în gigantice arcuri de boltă, încărcând cu culoare și expresie fiecare sunet și acordând vocilor interioare atenția meritată. Un legato uriaș, fără nicio asperitate în desfășurare. Aceeași construcție și suplețe muzicală a frazei le-am regăsit și în cântul celor trei personaje principale Carlo, Elisabeta și Filip ceea ce a conferit întregului unitate și splendoare. Ansamblul Filarmonicii din Viena și Corul Operei de Stat din Viena (maestru de cor Jörn Hinnerk Andresen) au reacționat prompt și eficient la toate solicitările maestrului. Partitura nu este deloc ușoară, Verdi a desfășurat acțiunea din Don Carlo alăturând numai situații, confruntări extreme. În versiunea Antonio Pappano muzica este puternic tensionată din interiorul ei, atât în scenele delicate cât și în cele de mare forță dramatică.

Posibile sugestii de regie sunt cuprinse în cele cinci acte care se desfășoară în spații generoase - o pădure înghețată, o mănăstire, o grădină de palat regal spaniol, o mare scenă de ansamblu în care ereticii sunt arși pe rug, o închisoare… Regia și scenografia gândite de Peter Stein și Ferdinanda Wögerbauer au optat însă pentru imagini austere, esențializate, cu o aură de farmec și mister, în care opulența este sugerată printr-un element de décor - un mare havuz plin cu apă în grădinile palatului de exemplu. Deosebit de interesantă - și de practică! - ideea împărțirii scenei pentru cele două tablouri, camera de studiu a regelui și închisoare. Regelui Filip i s-a destinat jumătatea din dreapta a scenei, iar închisorii în care Posa urmează să moară, partea stângă. Efectul unei scene doar pe jumătate descoperite și luminate este cu totul special.

Nota de eleganță și sugestia unui imperiu spaniol, mare putere a lumii, este întărită și de costumele scumpe și elegante. Chiar dacă domină culoarea neagră, în cazul festivităților, regele și regina sunt acoperiți de splendide și scumpe veșminte de aur (costumele Annamaria Heinreich).

Don Carlo de Verdi pe scena de la Grosses Festspielhaus, în cadrul Festivalului de la Salzburg, ediția 2013 va rămâne de neuitat pentru mine și pentru cei încă aproximativ 15 spectatori din sala de la Grand Cinema&More din complexul Mall Băneasa. Incredibilă indiferența unui public obișnuit de decenii cu teatrul liric față de aceste spectacole filmate sau transmise în direct de pe cele mai mari scene ale lumii! Incredibilă indiferența comentatorilor muzicali, dar mai ales cea a cântăreților - studenți, masteranzi, artiști la început de drum sau artiști deja consacrați care mai au totuși mereu câte ceva de învățat! Incredibilă și totuși, reală. Păcat.

Cristina Sârbu