Arhivă : Cronici Înapoi
Premieră inedită la Opera din Iași
Dorința constantă a managerului Beatrice Rancea de a oferi publicului ieșean, pe scena Operei, spectacole inedite cu oaspeți de cotă internațională, s-a concretizat și în aceste zile printr-un proiect cu totul nou - anunțat ca fiind premieră mondială -, care sub genericul "Operfado" a alăturat melodii pline de poezie specific lusitane și arii din opere, beneficiind de interpretarea unor artiști din Portugalia în compania sopranei Elena Moșuc, revenind astfel în orașul natal pentru a încânta melomanii într-un repertoriu (parțial) diferit de cel pe care îl abordează în teatrele lumii.
Structurat în două părți distincte, programul a adus, pentru început, nostalgia și farmecul cântecelor de dragoste, uneori triste, alteori sentimentale sau încărcate de pasiune, tălmăcite de Goncalo Salgueiro, a cărui voce tenorală plăcută s-a desfășurat în volute, fiorituri și inflexiuni de factură aparte și de mare efect, cucerind admirația celor care poate descopereau în acea seară o lume specială pe care, cu ani în urmă, ne-a revelat-o, în concerte de neuitat, celebra Amalia Rodrigues, evocată și acum de solist. De altfel, a și interpretat câteva piese dintre cele create pentru ea, precum și altele proprii sau cu tentă pregnant folclorică, redarea textului lor - în original și în limba română - în programul de sală (realizat de Mihaela Cernăuți-Gorodețchi), fiind o idee deosebit de inspirată și binevenită. Am ascultat astfel Naufragiu, Iubiri uitate reînvie, Miez de noapte și-o chitară, Să-ți spun "adio" m-a răpus, Calunga, Ca ploaia în luna lui Gustar, Singurătate, Cântă inimă, Coimbra, Lacrimi, Ah, viață, și multe altele, charismaticul protagonist implicând și publicul în demersul său, spectatorii care umpleau sala până la refuz reacționând cu reală plăcere la "provocarea" de a susține refrenul simplu al melodiei Miros plăcut, de Lisabona. Dar Goncalo Salgueiro a captat simpatia generală și prin cele câteva cuvinte românești și prin interpretarea îndrăgitului cântec Ciobănaș cu trei sute de oi, evident în… original, entuziasmul general răsplătindu-l din plin pe cel recomandat de către Elena Moșuc drept cel mai important cântăreț de fado al momentului; la rândul său, solistul a subliniat privilegiul de a aborda parte dintre partituri alături de artista noastră, "una dintre cele mai renumite din lume" - o experiență "în premieră" pentru soprana care a încercat să se apropie de stilul fado, păstrând însă frazarea, emisia și acutul "de operă", cei doi (apelând la microfon, deși nu cred că era necesar) relaționându-se dezinvolt și cu excelenții instrumentiști… autentici - Guilherme Banza (chitară portugheză), Rogerio Ferreira (chitară clasică), Frederico Gato (chitară bas) -, îndelung aplaudați, la rândul lor, într-o atmosferă a cărei reverberație a cuprins, mai bine de o oră, scena și sala deopotrivă.
După pauză, "registrul" s-a schimbat total, orchestra și corul Operei, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, evoluând în pagini din opere, Elena Moșuc reluând arii cântate și în concerte bucureștene, vădind actuala sa înclinație către roluri scrise pentru soprană spinto, dar și pasiunea (aș spune specializarea) pentru bel-canto, alegând "eroine tragice" din creația italiană. Am reascultat-o în aria și cabaletta din Norma de Bellini, apoi în Tosca de Puccini, în dramatica arie din ultimul act al operei verdiene Trubadurul, "prelungită" cu Miserere în care a colaborat și cu corul bărbătesc (destul de neomogen) și cu excelentul tenor Florin Guzgă, apoi în ampla arie și "scena nebuniei" din Lucia din Lammermoor de Donizetti. Deși extrem de diferite, au avut ca numitor comun apelul la coloratura bogată, acutul performant, risipa de pianissime, portamento-uri și ample coroane pe acute uneori filate, introducând "licențe" și în aria Leonorei, chiar dacă la Verdi nu se acceptă asemenea libertăți, surprinzând în Lucia cu o modificare a scriiturii în… prelungirea unei acute, rezolvând cu acuratețe dialogul cu flautul, dorința de a evita decalajele determinând-o să se întoarcă spre instrumentist pentru a se coordona "din priviri".
Orchestra, care a sunat dens și frumos, a propus și Intermezzi din Manon Lescaut de Puccini sau din Cavalleria rusticana de Mascagni, alternând cu secvențele solistice și corale, pentru ca în final să "atace" un cu totul alt "teritoriu" prin suita din vestitul musical Fantoma de la Operă de Lloyd Webber și prin duetul în care glasurile sopranei Elena Moșuc și tenorului Goncalo Salgueiro s-au completat ideal, stârnind din nou ovații și salve de aplauze. Și astfel, în acea seară, artista a făcut o adevărată demonstrație de virtuozitate și de rezistență, debutând în fado sau în musical (poate vor deveni constante în repertoriul său), rămânând totuși prioritară opera, în care, de asemenea, își caută noi modalități de exprimare, cu subliniate accente dramatice, emisia foarte "acoperită" determinând o culoare vocală mai apropiată rolurilor ce înlocuiesc, tot mai mult, personajele care au lansat-o în cariera internațională, cu scriitură lirică de coloratură, precum Regina Nopții sau Gilda. Și cea mai bună dovadă este apariția sa în Mimi, Luisa Miller, Norma, Margareta sau Lucrezia Borgia, continuând să fie deopotrivă Violeta Valery, Linda sau Lucia.
Aproape patru ore, într-un proiect-eveniment, la Opera din Iași, publicul ascultat și fado și musical și operă, într-o succesiune inedită și atractivă, cu invitați speciali din Portugalia, cu ansamblul teatrului dirijat de un tânăr unanim apreciat, dar, în prim plan, cu Elena Moșuc, soprană care, și de această dată, a oferit, târziu în noapte, autografe pe CD-ul său, celor care o admiră și o aplaudă cu fervoare.