La finalul lunii februarie, la Ateneu, Filarmonica, sub bagheta lui Horia Andreescu, a oferit seri speciale, cuprinzând Concertul nr. 2 de Doina Rotaru, dedicat violoncelistului Marin Cazacu, cel care a impresionat prin ştiinţa de a mlădia sunetul, linia de sorginte folclorică sugerând sonuri de bucium, melopeea doinită sau poate ecouri de baladă, alternând cu exploziile orchestrale cu percuţie bogată, stingându-se în "gravele" violoncelului. Iar în Andante con variazioni de Respighi - creaţie prezentată, se pare, pentru prima oară la noi -, solistul, secondat de orchestra discretă, a adus toată poezia şi lirismul unui discurs romantic, intervenţiile harpei amintind de celebra lucrare Fântânile Romei, cu un parfum şi un farmec aparte, fraza generoasă desfăşurându-se amplu pe corzi de violoncel, încărcată de trăire interioară şi poate de nostalgică evocare. Prelungind reveria, Marin Cazacu şi dăruitul harpist Ion Ivan-Roncea au oferit ca bis miniatura Moartea lebedei de Saint-Saens, cu o vibraţie expresivă de o sensibilitate cuceritoare - minunate pagini "pentru suflet"…

Schimbând "registrul", Horia Andreescu a dirijat, după pauză, creaţii de Richard Strauss, compozitor omagiat la 150 de ani de la naştere; deloc întâmplător, a ales partituri cu o coloristică bogată, permiţându-i să construiască planuri diverse, uneori contrastante, fie în programaticul poem Till Eulenspiegel (cu ale sale jocuri pline de vervă şi umor, în secvenţe lirice sau dramatice, pentru a relua, în final, ca o ultimă suflare, "zborurile" ce-l definesc pe eroul sclipitor evocat), fie în Dansul Salomeei din opera Salomeea, inspirată şi de această dată de un personaj de legendă, sonurile languroase, difuze, acumulându-se apoi într-un crescendo cu dezlănţuiri aproape terifiante, ambele lucrări fiind realizate de orchestră cu o plasticitate remarcabilă, solo-urile de vioară (Mioara Moroianu, concert-maestru în acea seară) sau cele ale suflătorilor, precum şi percuţia sau corzile realizând momente de o transparenţă sau, dimpotrivă, de o densitate cu totul specială, bine echilibrate, într-o construcţie unitară, fără excese, dar cu un efect generator de stări şi imagini caleidoscopice, într-o atmosferă ce a cuprins întreaga sală. Iar aplauzele entuziaste au răsplătit şi calitatea programului şi (mai ales) nivelul interpretării unui ansamblu care s-a întrecut pe sine, sub bagheta unui maestru care ştie cum "să ducă" orchestra pe coordonatele concepţiei sale artistice. Cu siguranţă, s-ar fi dorit un bis…