«Açıl susam açıl!- Sesam, öffne dich!» adică, pe româneşte "Sesam, deschide-te!" - cuvinte pe care le ştim cu toţii din povestea Ali Baba şi cei 40 de hoţi din mult-îndrăgitul ciclul de basme orientale 1001 de nopţi. Formula magică a fost rostită şi în germană şi în turcă, de câte ori a fost nevoie, până când tot publicul din sala mare de la Komische Oper Berlin le-a învăţat. Opera Ali Baba şi cei 40 de hoţi, prezentată în cadrul celei de a doua ediţii a festivalului pentru copii, organizat de scena berlineză, este o comandă specială la care a răspuns compozitorul turc rezident în Berlin Taner Akyol. Lucrarea sa, în două acte (două ore şi jumătate!) aduce pe scenă, pe rând, culorile şi forfota unui bazar în care toţi cei prezenţi cântă în limba turcă, fascinaţia unei grote pline cu aur, ameninţarea celor 40 de hoţi, neînfricaţi şi nemiloşi care nu ezită să omoare, tihna unei case de om sărac dar cinstit, neliniştea casei unul bogat nesătul, credinţa şi isteţimea unei sclave ….

Muzica este interesantă în momentele ei autentic orientale (instrumente, ritmuri, univers sonor specifice). Publicul este chiar invitat să înveţe un dans turcesc, să facă paşii şi să cânte melodia în acelaşi timp iar copiii se prind cu bucurie în joc. Din păcate aceste pagini sunt destul de puţine - compozitorul s-a temut, declarat, să nu facă o operă "prea" turcească. Cea mai mare parte a timpului, orchestra este aproape insesizabilă, cu o partitură atonală repetitivă cu rol minor (dirijor Kristiina Poska). Toată strălucirea este concentrată pe scenă.

Povestea este binecunoscută tuturor - Ali Baba (Jens Larsen) şi măgarul său Karakaçan (excelent, simpatic, mobil, expresiv, dăruit, convingător Daniel Drewes) îşi duc traiul sărăcăcios adunând lemne de foc din pădure pe care să le vîndă apoi în bazar. Întâmplător, ei descoperă peştera în care cei 40 de hoţi îşi ascund prăzile bogate. Secretul este descoperit de soţia fratelui lui Ali Baba, Aişe (Caren van Oijen) care îşi trimite soţul, pe Kasim (Stefan Sevenich) să fure cât mai mult din aurul hoţilor. Descoperit, Kasim este ucis iar trupul său sfârtecat (o păpuşă este dezmembrată, aici un picior, dincolo o mână, peste grămada de aur, un cap… desigur, fără nicio urmă de sânge dar totuşi, la această scenă, în sală se lasă o linişte apăsătoare). Hoţii ştiu însă că, încă cineva, le cunoaşte secretul şi încep să caute. Credinţa şi agerimea minţii sclavei Şirin (Mirella Hagen) îi va salva însă pe toţi. Pedepsiţi sunt întotdeauna doar hoţii… este morala poveştii.

Sala freamătă. Copiii participă activ la acţiune. Cel mai mult pare să le placă să schimbe replici cu măgarul Karakaçan. Îmbrăcaţi în hainele lor multicolore, cu turbane, şalvari şi văluri (costume Judith Peter), turcii şi turcoaicele din bazar se plimbă prin sală. Toţi vorbesc turceşte dar asta nu pare să deranjeze pe nimeni. Şi tot în întunericul sălii, înaintând cu greu printre rînduri, se salvează Ali Baba şi Karakaçan atunci când, într-un sac imens, fură din peştera comorilor trupul neînsufleţit al fratelui ce trebuie, totusi, înmormântat aşa cum se cuvine (regia Matthias Davids). Mulţi copii privesc cu reală invidie către scenă unde, cei 40 de hoţi, sunt interpretaţi de copii de vîrsta lor, aleşi cu grijă, costumaţi - cu impresionante bărbi şi mustăţi! - şi instruiţi fiecare pentru rolul lui. Komische Oper Berlin are o lungă şi consistentă tradiţie în ce priveşte educarea copiilor prin şi pentru teatrul liric şi implicarea acestora, acolo unde este posibil, concret în spectacole. Bucuria celor mici este evidentă în patima, plăcerea şi convingerea cu care joacă.

Din păcate, nu am putut primi bilete la un spectacol cu totul ieşti din comun cu Flautul fermecat de Mozart. Locurile au fost epuizate cu multe luni înainte de data reprezentaţiei. Acest Flaut fermecat este argumentul pentru care doresc să revin la Berlin în februarie viitor, la cea de a treia ediţie a Kinderfestival. Este vorba de o viziune în care s-a renunţat cu totul la decoruri (regia Suzanne Andrade, Barrie Kosky). Totul pe scenă este film şi animaţie (Paul Barritt). Cântăreţii se integrează subtil în peisajul în continuă mişcare : din nori prind contur peisaje diverse, elefanţii se înbăiază în imense pahare de cocktail, celebrul flaut este cu adevărat fermecat şi pluteşte vesel şi nestăpânit prin aer împreună cu jocul de clopoţei….(conceptul »1927« Suzanne Andrade şi Paul Barritt, şi Barrie Kosky). Incontestabil, un astfel de spectacol trebuie văzut. Din păcate, nu voi mai avea şansa să văd Hänsel şi Gretel, versiunea 2014 de la Komische Oper Berlin. Duminică, 23 februarie a fost jucat, în festival, ultimul spectacol şi, în aceea seara, am optat ( raţional şi nu afectiv!) pentru premiera cu Damnaţiunea lui Faust de Berlioz de la Deutsche Oper Berlin. Despre acest spectacol, într-o cronică viitoare.