Arhivă : Cronici Înapoi

Formația Anton Pann - muzica secolelor XVII-XIX

Publicat: luni, 14 Octombrie 2013 , ora 11.52

Vineri, 11 octombrie 2013, Hanul lui Manuc a găzduit un eveniment special intitulat Kara Eflak - muzica secolelor XVII-XIX în interpretarea formației vocal-instrumentale Anton Pann.

«Formația Anton Pann în momentul de față înseamnă un concept, înseamnă un proiect, o idee, pentru că dincolo de formație ca simpli artiști, credem noi că am reușit să creăm o nouă linie pentru tineri, o alternativă» - Constantin Răileanu despre proiectul Anton Pann.

Formația vocal-instrumentală a concertat vinerea trecută la Hanul lui Manuc. Evenimentul a reușit să atragă un public numeros, de toate vârstele, sala amenajată demonstrându-se a fi neîncăpătoare.

Muzică veche, potrivită spațiului de desfășurare, într-un program din care au făcut parte lucrări ale lui Dimitrie Cantemir, Anton Pann, dar și ale unor compozitori ai Imperiului Otoman.

Înregistrarea concertului se va materializa în cel de-al cincilea album semnat Anton Pann intitulat Kara Eflak. De ce acest titlu? Răspunsul ni-l oferă Constantin Răileanu:

«Termenul de kara nu vine așa cum mulți cred de la negru, din kara-negru, ci vine din karia, din arabul karia, care desemnează de fapt, așezare, ținut și înseamnă de fapt Ținutul Vlahilor, Țara Vlahilor, așa s-ar traduce, dar în același timp este și un joc de cuvinte pentru kara iflak, înseamnă țară prosperă, țară bogată, iar noi credem că suntem o țară bogată, dacă nu neapărat financiar, cel puțin sufletește.»


Ce spun însă vizitatorii hanului despre muzica secolelor XVII-XIX:

"Această muzică este de fapt echivalentul muzicii culte românești. Ne bucurăm că această muzică revine în atenția publicului și este păcat că este foarte puțin mediatizată. Ea face parte din rădăcina noastră spirituală, pe nedrept ignorată și înlocuită de cultura de tip apusean."

"Superb. Am ieșit din ritmul ăsta greu al vieții. Foarte frumos."

"Am fost la mai multe concerte. Cred că din 2008 îi urmărim și cum apar, ne agităm, gașcă mare și ne simțim bine alături de ei. Sunt speciali."

"Un mare privilegiu să vii să-i asculți. Există o promisiune, care toți așteptăm să se împlinească, a discului, cu această muzică din concert. Sunt puțini la noi cei care se ocupă de această zonă muzicală care este foarte prețioasă. Te bucură. Te face să-ți salte inima."

Reportaj realizat de Lucian Haralambie