Festivalul de la Sinaia a continuat miercuri, 14 august 2013, cu recitalul susţinut de pianistul Andrei Licareţ şi de violonista Ioana-Cristina Goicea, propunând opusuri clasic-romantice, apoi lucrări de secol XX, alese, de această dată, probabil şi în raport cu accesibilitatea lor pentru spectatorii care, deşi revin seară de seară în sala Cazinoului, nu sunt, întotdeauna, familiarizaţi cu marea muzică (dovadă fiind şi aplauzele între părţile sonatelor, chiar dacă erau notate în program).

Simţindu-se în largul său în paginile preponderent delicate, pianistul Andrei Licareţ a adus sensibilitate, dar şi o tehnică sigură, un tuşeu rotund şi cald (păstrat şi în secvenţele de virtuozitate), regăsit în Sonata op. 14 nr. 1 de Beethoven, mai apropiată de stilul mozartian, dar mai ales în Moartea Isoldei de Wagner-Liszt sau în cele patru Valsuri de Chopin, cucerind aplauzele entuziaste ale celor încântaţi de frumuseţea partiturilor, redate cu sinceritate şi vizibilă implicare în trăirea melancolic-visătoare.

Dar solistul a evoluat şi în compania violonistei Ioana Goicea, dovedind că este deja experimentat în muzica de cameră, colaborând cu supleţe şi rigoare cu tânăra care, la rândul său, a cântat cu mai multă expresivitate şi poate cu un plus de maturitate, comparativ cu apariţiile sale anterioare; trecând peste uşoare "scăpări" sau incertitudini, aceasta a abordat cu aplomb Sonata KV 379 de Mozart, cu eleganţă şi "în stil", pe suportul aerat al pianului, reveria fiind prezentă din plin în celebra Baladă de Enescu, pentru ca apoi, schimbând "registrul" expresiv, să abordeze Dansurile româneşti de Bartok, pline de vigoare şi ritmuri pregnante, bine reliefate, cu o coloristică diversă, revenind cumva la tenta romantică în Variaţiunile pe o temă originală de Wieniawsky, dificile dar păstrând eleganţa frazei, trecerea fluentă de la momentele virtuoze la cele sensibile, într-un desen bine construit, relaţia echilibrată între cele două instrumente regăsindu-se permanent şi în intensităţile bine dozate, dar mai ales în maniera de tratare a spiritului specific autorului.

A fost, cumva, o prelungire a ideii de muzică în familie, pentru că cei doi interpreţi din acea seară continuă traseul părinţilor - pianistul Nicolae Licareţ, respectiv violonista Cristina Anghelescu -, având însă o personalitate bine definită, aspect apreciat de asemenea de cei aflaţi în sală, aplauzele lor fiind răsplătite cu două bisuri al căror impact a fost la fel de puternic.

Un recital frumos, pe gustul melomanilor (şi nu numai), spectatorii plecând cu o stare "de bine", ceea ce, în fond, spune multe…

A doua zi, pentru că era Sfânta Maria, "alămurile" din Orchestra Română de Tineret au oferit o surpriză turiştilor din Sinaia, prezentând, în parcul oraşului, un program cu muzică din filme sau repere de jazz, preferând de această dată pagini mai lente, deşi aşteptam să fie "pigmentate" cu câteva momente contrastante; dar cei care i-au ascultat au fost încântaţi, rezistând chiar şi sub umbrele doar pentru a nu pierde ceva din acea "mostră" de performanţă şi plăcere de a cânta pe care tinerii au oferit-o ignorând, la rândul lor, faptul că picăturile de ploaie… nu făceau deloc bine instrumentelor atât de sensibile la umezeală. După o astfel de "cură" de muzică lejeră, suflătorii au reintrat în sala de la Cazino pentru a pregăti "simfonicul" de duminică - şi totul cu un entuziasm şi o bucurie pe care rar le întâlneşti la muzicienii noştri, dar care la membri ORT constituie o adevărată "carte de vizită".