Ediţia din acest an a Festivalului internaţional "Enescu şi muzica lumii" derulat prioritar la Sinaia, aduce câteva noutăţi chiar în ce priveşte concepţia programului, dar şi extensia manifestărilor, deopotrivă pentru că de această dată se derulează între 6-20 august, dar şi pentru că se corelează cu stagiunea estivală de la Ateneu, aşa încât toate programele pe care le aplaudăm sub acea cupolă se regăsesc şi la Sinaia sau chiar în alte oraşe.

Astfel, aici au concertat şi orchestrele sosite din Polonia sau din Austria, iar aseară am reascultat instrumentişti de marcă, parte din ţară, parte din străinătate, reuniţi, ca şi anul trecut, pentru a oferi publicului extrem de numeros opusuri romantice de mare frumuseţe. Pentru început, violoniştii Liviu Prunaru şi Valentina Sviatlovskaia, violoncelistul Marin Cazacu şi contrabasistul Dorin Marc au abordat Sonata a quarto nr. 3 compusă de Rossini la doar 13 ani, aspect deosebit de interesant pentru că în prima parte am regăsit repere clare din viitoarele sale opere, o scriitură deja cu personalitate, purtând "semnătura" ce avea să devină curând inconfundabilă; vervă, eleganţă, linii melodice şi structuri ritmice pregnante, delicateţe şi volute spumoase au fost puse în valoare de interpreţi într-un demers cu adevărat artistic, aducând şi pagini solistice alerte şi momente de ansamblu în care omogenitatea, fluenţa şi relaţionarea impecabilă erau "la ele casă". Toate acestea s-au reliefat din plin şi în celebrul Octet de Mendelssohn, cei patru avându-i ca parteneri pe violoniştii Roxana Oprea, Rafael Butaru, violiştii Cristian Ifrim şi Cristian Andriş; o versiune interpretativă elevată, alternând secvenţele virtuoze cu cele pline de poezia şi farmecul unei partituri compuse, de asemenea, în adolescenţă, dar surprinzătoare prin maturitatea scriiturii şi prin construcţia impecabilă, redată cu profesionalism de către instrumentişti (totuşi) din generaţii foarte diferite. Iar după pauză am ascultat Cvintetul cu pian op. 34 de Brahms (Liviu Prunaru, Valentina Sviatlovskaia, Cristian Ifrim, Marin Cazacu, la pian Maruxa Llorente). Sobru, uneori grav, alteori meditativ, cu sonuri estompate de o fineţe aparte şi desfăşurări generoase, aş spune chiar cu o tentă monumentală, iar în partea a treia cu o evoluţie compactă, cu formule scurte, percutante, ca într-o avalanşă cuceritoare, aşa încât aplauzele prelungi şi ovaţiile entuziaste au fost răsplătite prin reluarea acestei părţi cu un impact deosebit, la finalul unei seri în care s-a făcut muzică în cel mai bun sens al expresiei, cu o plăcere şi o bucurie a cântului specifice doar artiştilor dăruiţi şi pasionaţi de muzica "lor".

Cu siguranţă, cei care se vor afla miercuri, 14 august, la Ateneu se vor convinge de toate acestea şi vor fi la fel de încântaţi ca şi spectatorii de la Sinaia, (re)descoperind că muzica de cameră poate fi minunată, dacă interpreţii sunt… minunaţi.