În zilele de 20 şi 21 iunie 2103, în amfiteatrul "Ion Eliade Rădulescu" al Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, are loc un Simpozion dedicat centenarului naşterii compozitorului Ion Dumitrescu. Susţin comunicări între alţii compozitorul Theodor Grigoriu, muzicologii Grigore Constantinescu, Laura Manolache, Mihai Cosma, pianistele Lavinia Coman şi Sanda Hârlav Maistorovici.

Ion Dumitrescu evocat de academicianul Răzvan Theodorescu:

«Ion Dumitrescu - asta o spune un om care nu este muzician, dar iubeşte foarte mult muzica - este făuritorul vieţii muzicale în România anilor '50, '60, '70, cât a condus Uniunea Compozitorilor. El, conducând Uniunea Compozitorilor, a făcut din această breaslă una mai puternică decât aceea a scriitorilor, decât aceea a artiştilor plastici. O libertate pe care o recunoşteau şi o recunosc toţi marii muzicieni români. Asta a durat până în 1977, când Ion Dumitrescu nu a mai condus breasla. Înainte de toate, a fost un iubitor al omului, inteligent, cultivat, plin de umor, un vâlcean între vâlceni, un oltean între olteni.

Am o amintire foarte precisă în legătură cu el şi, nu mai puţin, cu distinsa poetă care a fost Mariana Dumitrescu. Am amintirea de la sfârşitul anilor '60, când în biserica din Oteşani, locul naşterii lui Ion Dumitrescu, am descoperit într-o frescă de la 1850 pe unul din strămoşii săi, un Prodescu, care avea în pictura aceasta din epoca dinaintea lui Cuza, haine evropeneşti şi, într-o jiletcă, pictat un ceasornic. Când l-am cunoscut mai bine, i-am povestit episodul. I-a făcut o plăcere imensă şi mi-a spus: "Domnule Teodorescu, ştii că ceasornicul acela venea de la Viena şi cânta Eine Kleine Nachtmusik? Îl am şi acum." Ilinca Dumitrescu mi-a spus, de altminteri, că vrea să-l pună în expoziţia care se deschide la Biblioteca Academiei.

Ion Dumitrescu - un om distins, un om care, din păcate, în îngheţul anilor '70, când în Academia Română nu mai pătrundea nimeni, n-a putut să fie membru al Academiei, dar legăturile sale cu Academia au fost puternice. Sinfonietta a fost propusă în '57 şi a primit Premiul Enescu al Academiei la propunerea academicianului Mihail Jora, a fost interpretată în premieră de George Georgescu - membru corespondent al Academiei şi, în 1977, a fost încununarea din punct de vedere academic a lui Ion Dumitrescu, atunci când a fost ales membru corespondent la Institut de France - Academie de Beaux Arts, la Paris, pe locul lui Britten, într-un loc în care numai Enescu şi Mihalovici fuseseră membri. Repet, a fost creatorul - într-un fel - a breslei moderne a muzicienilor şi a fost omul căruia i se datorează imens din partea acestor artişti.»

Compozitorul Sabin Păutza, despre Ion Dumitrescu

Maestre Sabin Păutza, a fost Ion Dumitrescu un model şi mentor al multor generaţii?

Pentru generaţia noastră a fost, într-adevăr, un mentor şi un om a cărui figură ne-a însoţit după atâtea zeci de ani prin felul în care a ştiut să se apropie de studenţii lui. Deşi îl vedeam destul de rar - era mai mult la Paris, mai mult plecat, mai mult cu îndeletnicirile lui de compozitor şi de preşedinte al Uniunii Compozitorior -, atunci când venea la cursuri era în stare să se apropie de noi în cel mai sensibil mod. Astfel încât, pentru generaţia mea a fost un model.

Ce aţi învăţat de la Ion Dumitrescu?

Mult mai mult decât Armonie. Adică, era profesorul meu de Armonie şi nu întâmplător eu m-am specializat în această materie, încât timp de peste 40 de ani am predat Armonie la mai multe conservatoare şi universităţi din lume. Ţin minte că ne corecta temele la Armonie şi de la o greşeală simplă de armonie clasică era în stare să ajungă să ne vorbească despre greşelile mari pe care le putem face în viaţă, la diferite vârste. Era, cum spun, un om extraordinar de înţelept în felul lui, un oltean înţelept, dar care a cucerit în felul lui şi Parisul.