Aşa am decis să intitulez următoarea cronică, pentru că nu pot descrie altfel experienţa trăită joi, 7 iunie 2012, la Ateneul Român, când Filarmonica "George Enescu", dirijată de maestrul Horia Andreescu a acompaniat-o pe pianista Mihaela Ursuleasa în Concertul nr. 2 în fa minor de Frédéric Chopin.

Pianista şi-a făcut apariţia pe scenă, s-a aşezat la pian şi a aşteptat ca orchestra să execute introducerea Concertului. De la prima notă care a răsunat pe claviatură am ştiut că interpretarea Mihaelei va fi ceva cu totul extraordinar. Cu toţii ştim că este o artistă talentată, dar fiecare nou concert este un prilej de uimire. În primul rând, aş vrea să remarc puritatea interpretării ei de joi seară. Fiecare notă s-a auzit distinct, fraza a curs firesc, plină de consistenţă. Chiar şi în momentele de piano, partitura solistică s-a auzit distinct, limpede, ca o apă curgătoare de munte. Apoi aş vrea să mă opresc asupra lejerităţii cu care Mihaela cântă. Aveam senzaţia că acel concert de Chopin este un joc pentru ea, impregnându-i atâta energie, atâta culoare. De asemenea trebuie remarcată versatilitatea ei. A recurs la efecte neaşteptate, spectaculoase, care au scos la iveală lucruri cu totul şi cu totul noi, pregătindu-ne la fiecare cotitură a frazei muzicale câte o surpriză. A fost o interpretare senzaţională, o explozie sonoră exuberantă, plină de energie vie, plină de viaţă şi cu totul originală.

A urmat apoi un bis - Elegie de Serghei Rahmaninov - în care am avut ocazia să întâlnim o cu totul altă Mihaela decât cea care a interpretat mai devreme Concertul de Chopin. Dacă numai cu câteva minute înainte totul părea lejer şi jucăuş, Elegia ne-a cufundat într-un torent tulburător, plin de impetuozitate şi aş spune chiar dramatism. Mihaela Ursuleasa a exploatat întreaga capacitate a instrumentului, mergând până la nuanţe de fortissimo, descătuşând cu totul puterea latentă în această partitură. S-a aplaudat după prima parte şi chiar şi eu eram pe punctul să fac la fel, într-atât eram de entuziasmată de ceea ce auzeam.

Celelalte două opusuri pe care le-am ascultat au fost lucrarea "Lumina Drumurilor" de Ulpiu Vlad şi Simfonia a III-a "Renana" de Robert Schumann. Prima a constituit piesa ideală pentru deschiderea acestui concert: plină de mister, delicată, oscilând între lumină şi obscuritate, piesa a condus cu certitudine la crearea unei stări. Simfonia a III-a de Schumann s-a desfăşurat liberă şi grandioasă sub bagheta maestrului Horia Andreescu. Plină de vervă, a răsunat astfel datorită implicării dirijorului care întotdeauna reuşeşte să molipsească întreaga orchestră şi întregul public de o energie nesecată.

A fost o seară extraordinară! Nu-mi rămâne decât să sper că o vom reasculta cât de curând pe Mihaela Ursuleasa pe scenele noastre.