Arhivă : Cronici Înapoi

Seară de chitare solo, în Hibernalul de Chitară 2012

Publicat: marți, 20 Noiembrie 2012 , ora 9.14

În cadrul Hibernalului de Chitară deschis în urmă cu o săptămână în sediul nou al Bibliotecii Naționale din București, seara de 17 noiembrie a fost consacrată în exclusivitate muzicii pentru chitară solo. Cu acest prilej, mitul lui Orfeu, posesorul lirei fermecate din antichitatea greacă, a fost transpus în zilele noastre de doi reprezentanți ai chitarei clasice - Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București și Tudor Niculescu-Mizil - tânăr muzician al cărui nume se regăsește din ce în ce mai frecvent pe afișele de concert. Surpriza celei de-a doua seri muzicale a Hibernalului de Chitară 2012 a fost oferită de Serghei Manaf, student al Conservatorului bucureștean, care a deschis cele două recitaluri prin câteva piese ce au parcurs drumul de la liric la temperamental.

Desfășurată sub genericul "O zi de noiembrie", titlu amintind compoziția cu același nume a lui Leo Brouwer, evoluția celor doi chitariști a adus în prim plan sonorități diverse - melancolice și meditative în Elegia de Johann Kaspar Mertz, ritmuri de samba combinate cu armonii de jazz în Dansurile braziliene de Radames Gnatalli sau pasionale - în variațiunile pe Jota aragoneză de Francisco Tarrega - lucrări ce au fost interpretate în cadrul serii de Tudor Niculescu-Mizil. Iar Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu a oferit un program în care s-au regăsit partituri create de compozitori spanioli, cubanezi și englezi - muzica luând forme surprinzătoare, sugerând când eleganță și nostalgie - în Lachrimae Pavan de John Dowland, Omagiu lui Claude Debussy de Manuel de Falla sau O zi de noiembrie de Leo Brouwer, când virtuozitate - în studiile alese din creația lui Heitor Villa-Lobos sau în Asturias de Isaac Albeniz și contraste puternice - în Marea uvertură op.61 de Mauro Giuliani. Poveștile muzicale ale Hibernalului de Chitară vor continua și sâmbăta viitoare, pe 24 noiembrie, cu un recital de duete chitaristice alese din muzica renascentistă și barocă.

Alexandra Cebuc