Puţină lume în sala de la The Light Cinema în seara de sâmbătă 10 noiembrie 2012 pentru vizionarea spectacolului Furtuna, operă în trei acte compusă de englezul Thomas Adès pe un libret inspirat de piesa omonimă de Shakespeare în transmisiune directă de la Metropolitan Opera House din New York! Desigur, nu era nici Carmen, nici Nunta lui Figaro, nici Bal mascat, dar era o ocazie unică pentru cei interesaţi de viaţa internaţională a teatrului liric de a cunoaşte, a asculta şi a vedea o operă ce aparţine secolului XXI şi care s-a bucurat de un imens succes pe câteva dintre cele mai mari scene ale lumii - premiera la Covent Garden din Londra în februarie 2004, două producţii notabile la operele din Strasbourg şi Copenhaga în 2005, premiera americană la Santa Fe în 2006, o reluare la Covent Garden în 2007, premiera germană la Frankfurt în 2010 şi acum, spectacolul programat la MET în stagiunea 2012 - 2013.

Cine este Thomas Adès?

 

Dirijor şi pianist născut la Londra în 1971 Thomas Adès este astăzi unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni contemporani. Lista opusurilor sale este consistentă şi cuprinde lucrări simfonice, camerale, corale, un concert pentru vioară şi, deocamdată, două opere. Fiecare primă audiţie în parte a fost aclamată de public şi unanim apreciată de comentatorii de specialitate. Thomas Adès este profesor de compoziţie la Royal Academy of Music din Londra, are un doctorat onorific acordat în 2004 de Universitatea din Essex şi este membru al Academiei Regale de Muzică din Suedia. În perioada 1998 - 2000 a fost director muzical al Birmingham Contemporary Music Group şi 1999 - 2008 director artistic al festivalului de la Aldeburgh.

'Furtuna' de Thomas Adès

 

Furtuna este cea de a doua sa operă. În libretul pe care l-a imaginat, Meredith Oakes a evitat cu bună ştiinţă textul original, preluând în schimb povestea şi mai ales atmosfera de basm a insulei fermecate pierdute în largul mării, populată de oameni, vrăjitori şi spirite şi unde, în spaţiu închis, imaginaţia debordează, iar faptele care se petrec influenţează istoriile unor state europene şi ale unor dinastii. Libretul este conceput în versuri, mai exact în catrene cel mai adesea naive ce trimit cu gândul la jocurile de copii. Avem personaje de poveste, lupta dintre bine şi rău din care, ca în orice poveste, triumfă binele, adevărul şi mai ales dragostea curată dintre doi tineri. O muzică de atmosferă, descriptivă, sugestivă - de la furtuna ucigaşă la momentele lirice de dragoste, de la comicul grobian al beţivilor la acrobaţia vocală şi gestuală a lui Ariel - însoţeşte şi susţine eficient acţiunea alertă. Situaţia în care compozitorul îşi dirijează propria lucrare este cu siguranţă interesantă. Fiecare personaj are bine conturat universul său sonor. Distingem în partitură urmele paşilor lui Benjamin Britten, dar asta nu deranjează. Thomas Adès construieşte un edificiu sonor multicolor pe bazele solide ale tradiţiei adăugându-i amprenta personală pregnantă şi rafinată - şi aici aş face referire mai ales la rolul Ariel care, destinat unei voci de soprană de înaltă coloratură, reuşeşte muzical să dea senzaţia de zbor acrobatic uneori disperat al unui spirit încătuşat tânjind după libertate.

Consideraţii despre producţie

 

Puţină lume în sala de la The Light Cinema în seara de sâmbătă 10 noiembrie 2012! Inexplicabil atunci când spectacolul transmis de la MET are anunţat în dreptul menţiunii director (de producţie) numele lui Robert Lepage cel care ne-a uimit şi încântat cu versiunea fantastică realizată în stagiunile trecute pentru Tetralogia Inelul Nibelungului tot pe scena de la MET. Robert Lepage nu se dezminte nici de astă dată şi îndrăznesc să afirm că cel puţin jumătate din meritele imensului succes de public îi aparţin. Pentru Furtuna Lepage a imaginat acelaşi decor dar în variante şi cu semnificaţii/simboluri diferite pentru cele trei secţiunii ale lucrării: în primul act, când cei de pe insulă asistă la tragedia de pe mare, decorul reproduce scena şi sala de la Scala din Milano; în actul secund, când cei care s-au salvat îşi joacă rolurile împărţite de Prospero, imaginea scenei se transformă într-un decor de joc elisabetan incluzând de la lumânările din prim plan şi până la trucurile tradiţionale specifice teatrului epocii; pentru ultimul act, reflecţia în oglinda a sălii şi scenei de la Scala se reia dar de asta data împărţindu-i spaţiul în aşa fel încât, după cum este cazul, fiecare personaj poate fi pe rând şi actor şi spectator.

 

Costumele (Kym Barrett) sunt pline de imaginaţie, de culoare, de fantezie şi, cu o singură excepţie, ele nu se schimbă pe tot parcursul spectacolului. Excepţia este Prospero care, la început apare bogat tatuat pe piept şi pe braţe, cu un corp pe jumătate gol, cealaltă jumătate fiind acoperită de rămăşiţele tunicii sale de duce. În ultimul act, Prospero păstrează doar penele, podoabă de sălbatec, ce îi împodobesc capul, iar întregul său corp este acum îmbrăcat în tunica cu epoleţi şi decoraţii aşa cum se cuvine unui adevărat conducător.

Despre cântăreţi

 

Ca de fiecare dată, numai cuvinte de laudă pentru cântul şi jocul interpreţilor: excepţional Simon Keenlyside (Prospero) într-o partitură densă şi tensionată şi într-un rol care îl ţine mai tot timpul pe scenă; Audery Luna (Ariel) spectaculoasă în jocuri vocale şi actoriceşti ce au un numitor comun - acrobaţia; Isabel Leonard (Miranda) şi Alek Shrader (Ferdinand) suavi şi lirici aşa cum se cuvine unui cuplu de tineri sinceri şi naivi îndrăgostiţi; Alan Oke (Caliban) tragic şi comic în egală măsură, impecabil în rol. Distribuţia se completează cu Iestyn Davies, William Burden, Toby Spence şi cu membrii corului şi baletului de la MET.

 

Puţină lume în sala de la The Light Cinema în seara de sâmbătă 10 noiembrie pentru vizionarea spectacolului Furtuna, operă în trei acte compusă de englezul Thomas Adès pe un libret inspirat de piesa omonimă de Shakespeare în transmisie directă de la Metropolitan Opera House din New York! Păcat.