Arhivă : Cronici Înapoi

O nouă lansare de disc a Editurii 'Casa Radio'

Publicat: luni, 29 Octombrie 2012 , ora 14.49

Dacă la începutul acestei luni deschiderea Stagiunii 2012-2013 a Filarmonicii bucureștene a însemnat, totodată, lansarea primului compact-disc din seria intitulată "Arta lui George Georgescu", în seara de vineri, 26 octombrie, a sosit momentul prezentării în foaierul Studioului "Mihai Jora" a celui de-al doilea album al seriei amintite. Prilejuit de aniversarea a 125 de ani de la nașterea lui George Georgescu, proiectul - aparținând Editurii "Casa Radio" - a dat viață unei serii de înregistrări valoroase provenind din arhiva Radiodifuziunii Române, pe primul disc regăsindu-se exclusiv opusuri beethoveniene, iar pe cel de-al doilea - creații muzicale românești.

Printre lucrările ce alcătuiesc noul compact-disc "Arta lui George Georgescu" se numără selecțiuni din lucrări precum Suita "Priveliști moldovenești" de Mihail Jora, prima Rapsodie română de George Enescu sau cele Trei dansuri românești de Theodor Rogalski, dar și partituri mai puțin cunoscute publicului larg, precum rapsodia coregrafică "Înfrățire" de Paul Constantinescu. Imprimările au fost selectate de către compozitorul Pascal Bentoiu și datează din perioada 1958-1963, iar printre orchestrele la pupitrul cărora au fost realizate aceste înregistrări se numără Orchestra Națională Radio, Filarmonica bucureșteană, dar și Orchestra Simfonică de Stat a Uniunii Sovietice.

La lansarea noului album au luat cuvântul muzicologii Valentina Sandu-Dediu, Viorel Cosma și Grigore Constantinescu, care au invitat publicul să asculte acest compact-disc cu rol de document istoric, prin intermediul căruia poate fi descoperită una dintre cele mai valoroase personalități muzicale românești, înscrisă pentru totdeauna în pleiada celor mai valoroși dirijori ai secolului XX - George Georgescu.


Prof.univ.dr. Valentina Sandu-Dediu: «Generația mea și generațiile mai tinere nu l-au cunoscut pe George Georgescu decât din înregistrări și din articole ale unor cronicari interbelici celebri. Au avut imaginea lui, au știut cât de mult a însemnat pentru arta interpretativă româneasă, dar iată cât de mult înseamnă și pentru compoziția românească contemporană lui. Selecția de pe disc este una foarte atractivă.»


Prof.univ. dr. Grigore Constantinescu: «Este interesant întreg programul dedicat cultivării memoriei acestui mare dirijor român, care a servit muzica cu toate armele baghetei și orchestrei. De fapt, George Călinescu spune că George Georgescu "cântă la orchestră". Iată, acest al doilea disc impune câteva dintre capodoperele literaturii muzicale românești din secolul trecut. Vedem nume care au fost înscrise în cartea de aur a artei românești. Realizările sunt impresionante. Acest disc devine o antologie, un florilegiu al muzicii noastre, dovedind că în timpul care a trecut mari nume s-au impus în pleiada artei românești de sorginte națională.»

Reportaj realizat de Alexandra Cebuc