Conceptul

Timp de o lună (din 7 septembrie şi până ieri seară, 7 octombrie), micul oraş german Bonn s-a transformat într-una dintre capitalele muzicale ale lumii, sărbătorindu-l grandios pe compozitorul născut în urmă cu 242 de ani aici - Ludwig van Beethoven.

Ultimele zile ale evenimentului au fost concepute la dimensiuni olimpice, pentru că Orchestra londoneză Philharmonia, condusă de Esa Pekka Salonen, a interpretat în cinci zile consecutive integrala simfoniilor beethoveniene. Celor nouă simfonii le-au fost alăturate creaţii contemporane de pe cele cinci continente; astfel, aşa cum cele cinci inele olimpice interconectate simbolizează unitatea continentelor în lumea sportului, seria de concerte semnifică universalitatea limbajului muzical, ce transcende diversele culturi. De aceea întreg ciclul de concerte a stat sub titlul "Beethoven olimpic".

Programul

Seria de concerte susţinută la Beethovenhalle s-a deschis miercuri seară cu Simfoniile numerele 1 în Do major şi 7 în La major. Lucrarea plasată între cele două simfonii a fost Concertul pentru vioară şi orchestră al compozitoarei sud-coreene Unsuk Chin, interpretat de Viviane Hagner, cea care l-a cântat de altfel în premieră mondială în anul 2002. Creaţia compozitoarei coreene (care din 1988 locuieşte la Berlin şi i-a fost elevă lui Ligeti) lasă multă libertate solistului (care poate improviza în voie) şi îi îngăduie acestuia să-şi etaleze toate resursele tehnice. S-a simţit că Viviane Hagner iubeşte concertul, pe care l-a cântat cu nerv şi multă plăcere.

Joi seară am ascultat simfoniile numerele 2 în Re major şi 3 în Mi bemol major "Eroica" alături de lucrarea compozitorului australian Brett Dean - "Testament". Trebuie spus că Brett Dean este de asemenea departe de a fi străin de cultura germană, pentru că vreme de 14 ani el a fost violist în Orchestra Filarmonicii din Berlin. Opusul său "Testament" este legat de scrisoarea pe care Beethoven a conceput-o în 1802 în suburbia vieneză Heiligenstadt şi care în istoria muzicii a rămas cunoscută drept "Testamentul de la Heiligenstadt". Brett Dean a scris lucrarea pentru ansamblul de viole din care făcea parte la Berlin, iar mai târziu, în 2002, a adaptat-o pentru orchestră de cameră.

Compozitorul londonez Joseph Phibbs a fost cel care a reprezentat Europa în seara de 5 octombrie la festivalul Beethoven. Creaţia sa, intitulată "Rivers to the Sea", este dedicată oraşului New York şi prezintă sonor modul în care o noapte se transformă în zi în oraşul care nu doarme niciodată. În aceeaşi seară s-au interpretat Simfoniile a VI-a în Fa major "Pastorala" şi a IV-a în Si bemol major.

Revenind la Joseph Phibbs, trebuie spus că virtuozitatea orchestrală din "Rivers to the Sea" îl leagă pe britanic de profesorul său, americanul Steven Stucky - compozitor mult mai bine cunoscut în Statele Unite decât în Europa. Am putut descoperi şi alte similitudini între "Radical Light" a lui Steven Stucky - prezentată în 6 octombrie - şi opusul lui Phibbs: printre altele ar fi titlurile preluate din poezii ale unor autori americani ("Rivers to the Sea" de Sara Teasdale şi "Radical Light" de Archie Randolph Ammons) şi atmosfera nocturnă.

Tot sâmbătă, 6 octombrie, Orchestra Philharmonia din Londra a interpretat, sub bagheta lui Esa Pekka Salonen, şi alte două simfonii beethoveniene: numerele 8 în Fa major şi 5 în do minor.

Ultimul concert a avut loc ieri seară (7 octombrie) şi s-a deschis cu "Ghanaia II", un opus pentru percuţie scris de compozitorul german Matthias Schmitt - care a reprezentat continentul african (sic!) - şi interpretat de percuţionistul austriac Martin Grubinger în compania prietenilor săi percuţionişti.

Ultima creaţie de pe afişul Festivalului Beethoven din acest an a fost Simfonia a IX-a, interpretată de Orchestra Philharmonia cu participarea celor patru solişti: soprana Giselle Allen, mezzo-soprana Anne-Marie Owens, tenorul Andrew Kennedy şi basul James Rutherford şi a Corurilor WDR din Koln şi NDR din Hamburg.

Interpretarea

Seară de seară am fost impresionată de acurateţea extraordinară şi de sunetul omogen, lipsit de asperităţi al minunatei Orchestre londoneze Philharmonia, al cărei dirijor principal şi consilier artistic este, de mai bine de patru ani, Esa Pekka Salonen. Concertele pe care am avut ocazia să le urmăresc în ultimele zile au fost electrizante, bune "de disc", cum se zice. Şeful de orchestră finlandez are un stil dirijoral anticipativ, e constant cu el însuşi şi extrem de eficient (deşi uneori poate uşor rigid). Sobrietatea şi echilibrul aş zice că au fost ideile de bază în construcţia simfoniilor beethoveniene. Pentru Salonen aceasta a fost a doua experienţă cu ciclul simfonic beethovenian, prima fiind realizată cu orchestra Filarmonicii din Los Angeles.

Muzica lui Beethoven vs. Muzica secolului XXI

Concertele s-au bucurat de mult succes, publicul recunoscând atât calitatea interpretărilor, cât şi valoarea creaţiilor - a celor beethoveniene şi a celor contemporane cu noi.

Comentând pe marginea alegerii sale de a alătura muzică nouă simfoniilor beethoveniene, Esa Pekka Salonen spunea într-un interviu acordat lui Markus Schwering: "Teama mea cea mare este că pe zi ce trece distanţa noastră faţă de Beethoven creşte, iar legătura cu el devine din ce în ce mai fragilă. Această legătură s-ar putea rupe într-un anumit moment. Nu vreau să trăiesc aşa ceva, şi de aceea iau măsuri preventive. Asta înseamnă că trebuie să pun piese noi în această legătură, pentru ca ea să nu se rupă. Dacă operele de artă ale trecutului nu rămân conectate de cele ale prezentului întreaga noastră cultură devine irelevantă."

Mulţumesc organizatorilor Festivalului Beethoven pentru sprijinul oferit şi pentru amabilitate.