Arhivă : Cronici Înapoi

Muzică clasică în salinele României

Publicat: marți, 14 August 2012 , ora 15.59
Icon Arts Trio și-a început călătoriile spre centrul pământului. Au avut loc primele două concerte ale turneului național "România underground". Primele saline în care pătrund în muzica clasică au fost cele de la Slănic Prahova și Târgu Ocna.

Aventura a început încă de la coborâre, se realizează cu un lift de viteză, care ajunge în doar câteva zeci de secunde la 204 metri adâncime. Acolo, în subteran, ne așteaptă un peisaj fantastic, cu o acustică surprinzătoare.

Un public numeros a asistat la recitalul Icon Arts Trio, formație alcătuită din tineri extrem de valoroși, de studioși și de pasionați, străjuiți de statuia de la intrare, reprezentându-l pe Decebal, violonistul Simon Csongor, violistul Bogdan Eugen Cristea și violoncelista Csilla Kecskes Aved au adus în cea mai înaltă salină europeană, Slănic Prahova (54 de metri) muzică de calitate care au creionat o călătorie muzicală prin trei secole creatoare. Au putut fi ascultate piese de mici dimensiuni de Telemann, Schubert, Mozart, Compagnoli, Cosma și Julius Fucik.

Același program bine ales, bine interpretat, bine adaptat pentru acest tip de concert dedicat unui public aflat poate pentru prima dată în fața unei asemenea experiențe a fost reluat o zi mai târziu, pe 13 august, la salina de la Târgu Ocna, din județul Bacău. Aici spectaculoasă a fost coborârea care s-a făcut până la peste 240 de metri în adâncuri, cu un microbuz, prin trei kilometri de galerii în serpentine periculoase.

Publicul a fost și aici surprins plăcut de ineditul eveniment, iar la final a aplaudat în picioare prestația tinerilor muzicieni.

Turneul "România Underground" va continua miercuri, 15 august, la salina Cacica, Icon Arts Trio urmând să cânte de la ora 12.00 în sala Balului, vineri, 17 august, vom coborî în adâncuri, la Praid, iar duminică, 19 august, muzica va răsuna și la salina Ocnele Mari de lângă Râmnicu Vâlcea.


Sebastian Crăciun