După cum spunea într-un interviu oferit anul acesta emisiunii Poveştile de succes ale muzicii, Jordi Savall lucrează ani buni la proiectele sale atât de complexe, oferindu-le apoi, alternativ, pe parcursul unei stagiuni. După ce pe 30 noiembrie 2010 prezenta la Iaşi lucrări din Cartea ştiinţei muzicii a cărturarului Dimitrie Cantemir, pe 8 decembrie 2010, la Cité de la musique din Paris, împreună cu două dintre ansamblurile pe care le-a înfiinţat în decursul timpului - La Capella Reial de Catalunya şi Hesperion XXI - Jordi Savall ne-a invitat în lumea muzicală a lui Miguel de Cervantes şi a celebrului lui personaj, Don Quijote.

"Doar un scriitor cu o excelentă formaţie şi experienţă muzicală, posedând pe deasupra ample cunoştinţe asupra practicii şi funcţiei muzicii în sine, asupra repertoriului vechi de romanţe, dar şi al celor contemporane lui, asupra cântecelor şi dansurilor şi instrumentelor muzicale folosite în epocă, putea să fie capabil să integreze în romanele sale atâtea informaţii precise despre faptul muzical cotidian", notează Savall în caietul program al concertului.

În seria "Eroii", propusă de Cité de la musique, artistul a reînviat un proiect început în anii '70 împreună cu Montserrat Figueras, Hopkinson Smith, Ton Koopman şi alţi muzicieni din Ansamblul Hesperion XX, selectând cântece, romanţe, madrigaluri şi piese citate de Cervantes, cărora le-a adăugat texte corespunzătoare din povestea lui Don Quijote, recitate convingător şi cu umor de actorul Marcel Bozonnet.

Ştim cu toţii că artistul catalan nu este doar unul dintre cei mai importanţi interpreţi de muzică veche ai momentului; el creează, face adevărate exerciţii de stil, pune în acord muzica şi cuvântul, recompune partituri pornind de la câteva note uitate undeva într-un manuscris. Aşa s-a întâmplat şi de această dată; de pildă romanţa populară în care se vorbeşte despre iubirile şi aventurile Contelui Claros a fost reconstruită pe baza unei melodii de patru note scrisă în 1565 de Francisco Salinas în tratatul său Musica Libri VII şi cu ajutorul armonizărilor şi variaţiunilor lui Venegas de Henestrosa. Nu doar muzicienii de pe scenă se simţeau în mod deosebit ataşaţi de această partitură, pe care au ales să o reia ca al doilea bis al concertului (după un Cântec de Crăciun al unui compozitor catalan), ci şi publicul care a părăsit sala fredonând cele patru note esenţiale.

Întregul spectacol a avut coerenţa dată de Manuel Forcano, cel care a gândit succesiunea momentelor ţinând cont de necesităţile dramaturgice şi de o anume teatralitate a curgerii sonore, susţinând totodată textele, adaptate muzicii de acelaşi Forcano.

Însă peste toate se simte personalitatea lui Jordi Savall, cel care cu o discreţie uluitoare reuşeşte să dea intrările, să încurajeze artiştii, să ceară mai mult din partea unora dintre ei sau să îi laude, doar din priviri, stăpânind totul şi oferind totul. Am rămas după această seară cu impresia profundă a complexităţii artistului Jordi Savall şi cu dorinţa certă de a reciti romanul lui Miguel de Cervantes - Don Quijote - cu muzica lui Savall aproape.