Arhivă : Cronici Înapoi

Final pentru Festivalul 'Timișoara muzicală'

Publicat: miercuri, 2 Iunie 2010 , ora 15.55

Cea de-a 35-a ediție a Festivalului Internațional "Timișoara Muzicală" s-a încheiat duminică, 30 mai 2010, cu premiera unei noi montări a capodoperei verdiene "La Traviata". Concepția muzicală și scenică aparține unor artiști italieni care colaborează frecvent cu Opera Națională Română din Timișoara. Mă refer în primul rând la dirijorul David Crescenzi - invitat permanent de un deceniu - sub bagheta căruia Orchestra și Corul au răsunat cu acuratețe și siguranță, iar soliștii au beneficiat de un acompaniament atent, echilibrat ca intensitate, cu tempi bine aleși. Deși a operat în partitură tăieturile tradiționale (cu excepția cabalettei lui Alfredo care s-a păstrat) dirijorul a construit un discurs sonor modern și fluent, evitând edulcorările desuete și efectele melodramatice.

Regia artistică, decorurile și costumele s-au aflat sub semnătura lui Mario de Carlo, "La Traviata" fiind cea de-a șasea montare realizată de el pe scena timișoreană în ultimii patru ani. Pe o structură scenografică unică, la care se adăugau sau se modificau de la un tablou la altul anumite elemente de decor - luminile fiind și ele folosite ingenios pentru diferențierea cadrelor - totul s-a desfășurat în armonie cu epoca și cu muzica din partitură, într-o firească unitate de concepție.

Dintre soliștii timișoreni prezenți în distribuție s-au remarcat Ramona Zaharia - interpreta Florei, Cristian Rudic - Marchizul, Octavian Vlaicu - Baronul, dar mai ales baritonul Dan Patacă - un Germont tatăl cu voce lirică, frazare inteligentă, bun gust.

De un gust îndoielnic - sau mai degrabă încă neformat, cedând tentației de a obține succes prin anumite manierisme copiate de ici-colo - a dat dovadă foarte tânărul interpret al rolului Alfredo Germont, tenorul clujean Ștefan Pop. Nici tehnica sa de cânt nu e consolidată încă, dar vocea e calitativă, strălucitoare, cu accente spinto - foarte convingătoare în cabaletta din actul al II-lea și în tabloul al III-lea - iar interpretarea certifică instinct scenic și real talent.

Ștefan Pop - vă reamintesc - a cucerit Premiul I și Premiul publicului la Concursul Operalia al lui Placido Domingo chiar în această lună, apoi a interpretat cu succes rolul Alfredo Germont pe scena Operei de Stat din Viena, acolo unde a atras atenția internațională acum câțiva ani și soprana basarabeană Tatiana Lisnic, invitată de asemenea în spectacolul timișorean. În 30 mai 2010 ea a fost o Violetta Valéry frumoasă, experimentată, cu un cânt controlat, cu glas cizelat, bogat în armonice, insuficient de agil totuși pentru aria din actul I, având anumite dificultăți - probabil de moment - în registrul acut și o pronunție cu puternic accent moldovenesc.

În pofida imperfecțiunilor, a fost un spectacol bun, viabil, conceput în respectul partiturii și al exigențelor publicului contemporan, deopotrivă.

Ligia Ardelean