…Dresda, un oraş care a renăscut din propria-i cenuşă ca un phoenix. Este incredibil să vezi aici cum clădiri care au fost dărâmate în timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial au fost refăcute şi readuse la strălucirea de odinioară. Aşa este şi Festivalul de la Dresda, un festival care a început ca o comandă politică în 1978, pe vremea când Dresda făcea parte din Republica Democrată Germană, dar care astăzi ajunge, iată, la un alt fel de strălucire, cu un aer foarte occidental.

De exemplu, am ascultat duminică, 23 mai 2010, la vestita Semperoper din Dresda, o fabuloasă orchestră, Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijată de austriacul Manfred Honeck, care este şi directorul muzical al acestei formaţii, alături de solistul serii, violoncelistul Jan Vogler, care este de altfel şi intendentul Festivalului de la Dresda. Spun că am ascultat o fabuloasă orchestră pentru că, efectiv, lumea a stat în picioare pentru a aclama acest ansamblu, care ne-a propus o nemaipomenită versiune a Simfoniei 1 de Gustav Mahler pe care şi noi am ascultat-o la Radio România Muzical într-o înregistrare pe care eu însămi am difuzat-o în februarie 2010 la Music box.

Îmi pare foarte rău să spun că această orchestră nu va veni la Bucureşti, aşa cum era iniţial programat, în ziua deschiderii Festivalului Enescu în 2011, iar Manfred Honeck, în interviul pe care mi l-a acordat, mi-a şi spus că regretă foarte mult acest lucru, dar, întrucât orchestrele americane au nişte reguli foarte precise în a realiza turnee europene, pur şi simplu nu s-au potrivit biletele de avion pentru a veni la Bucureşti.

Luni, 24 mai, de la ora 11, în cadrul aceluiaşi festival, a evoluat celebrul violoncelist Mischa Maiski acompaniat de fiica sa de 23 de ani, Lili Maiski, un excelent program cu lucrări ruse: miniaturi de Mihail Glinka, Anton Rubinstein, Piotr Ilici Ceaikovski, Nikolai Rimski-Korsakov şi Serghei Rahmaninov (în mare parte transcrieri ale unor romanţe ale acestor compozitori) şi în partea a doua a recitalului, Sonata op.40 de Dmitri Şostakovici. Pe Mischa Maiski îl cunoaşteam din concertele sale de la Bucureşti, din cadrul Festivalului Enescu - am descoperit acelaşi muzician total dedicat artei sale, cu minunate nuanţe în cântul său ca o voce profundă de bariton - şi cât de greu este să cânţi astfel la violoncel…

Lili Maiski este o tânără pianistă, născută la Paris şi cu studii în mai multe centre muzicale europene. În mod contrar poate aşteptărilor, Lili nu a învăţat limba rusă de la tatăl - am descoperit aceasta în interviul pe care cei doi mi l-au acordat după recital cu multă amabilitate. Şi cum se spune că aşchia nu sare departe de trunchi, putem verifica acest proverb şi în cazul familiei de muzicieni Maiski - am admirat în Lili Maiski o pianistă matură pentru vârsta sa, care beneficiază din plin de privilegiul profesional de a fi tot timpul aproape de un mare nume al muzicii clasice, aşa cum este Mischa Maiski.

Marţi, 25 mai 2010, am avut şansa de a fi unul dintre (foarte) puţinii jurnalişti acreditaţi la întâlnirea cu dirijorul Valeri Gergiev, ce urma să susţină un concert la pupitrul "orchestrei sale", Orchestra Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg. Şi am descoperit în Valeri Gergiev o personalitate foarte departe de ceea ce ne-am putea imagina că ar putea fi o vedetă plină de fumuri. Desigur, este foarte conştient de valoarea sa (s-a şi vorbit destul de mult despre faptul că revista "Times" l-a desemnat printre cele mai influente 100 de personalităţi ale lumii), însă permanent el îşi pune această influenţă în favoarea altora, pentru a-i ajuta pe cei care merită să fie ajutaţi la început de carieră: ne-a vorbit foarte entuziast despre pianistul Denis Matsuev care urma s-o înlocuiască în acea seară pe Helene Grimaud, indisponibilă din motive de sănătate.

Şi desigur, mi-a spus într-o scurtă declaraţie că aşteaptă cu bucurie să revină în România, ceea ce se va întâmpla în septembrie 2011, cu ocazia Festivalului Enescu.

Concertul Orchestrei Teatrului Mariinski, conduse de Valeri Gergiev a avut loc la Kulturpalast - o clădire cu iz comunist ridicată chiar în mijlocul vechiului burg Dresda. În program: uvertura operei Tannhauser de Richard Wagner, Rapsodia de Serghei Rahmaninov pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră şi Simfonia a VI-a de Piotr Ilici Ceaikovski.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost evoluţia pianistului Denis Matsuev. Un pianist de 35 de ani care stăpâneşte pianul la modul propriu, de la cel mai puternic forte la imperceptibile nuanţe de piano, de la cele mai agile pasaje de virtuozitate, la cele mai lirice momente. Este un nume de care cu siguranţă vom mai auzi, aşa că înţeleg foarte bine faptul că Valeri Gergiev a ales să-i sprijine cariera, ceea ce de curând s-a concretizat într-un turneu american, extrem de apreciat.

Festivalul de la Dresda, ediţia 2010 se desfăşoară între 19 mai şi 6 iunie: este un festival cu un buget de 2,7 milioane de euro, din care doar 20% provin de la bugetul de stat. Este un festival cu ambiţii foarte mari, condus de unul dintre cei mai importanţi violoncelişti ai momentului, Jan Vogler, cu o strălucitoare carieră, în special în Statele Unite ale Americii. Anul acesta, tema festivalului a fost Rusia; l-am şi întrebat pe Jan Vogler dacă totuşi o asemenea temă nu este sensibilă pentru publicul din fosta Germanie comunistă; răspunsul lui a fost că după 20 de ani, este timpul să încercăm să trecem peste nedreptăţile istoriei.

La Radio România Muzical, veţi avea şansa să ascultaţi atât interviurile acordate de protagoniştii concertelor pe care le-am ascultat la Dresda, precum şi fragmente muzicale din aceste concerte. De asemenea, urmăriţi emisiunea "Anotimpul discurilor" pentru a asculta câteva dintre discurile lui Jan Vogler, violoncelist care va concerta şi la Bucureşti, în ianuarie 2011, la Ateneul Român.