Pianistul Viniciu Moroianu va susține miercuri, 13 martie, de la ora 19:00, un recital pe scena mare a Ateneului Român. Cu această ocazie muzicianul ne împărtășește câteva gânduri legate de eveniment, într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.

Domnule Viniciu Moroianu, programarea unui recital pe cea mai importantă scenă a țării este, poate, punctul culminant din stagiunea unui interpret. Ce înseamnă pentru dumneavoastră revenirea pe scena mare a Ateneului Român?

Înseamnă bucurie și, în același timp, o răspundere uriașă. Într-adevăr, este un punct culminant de concentrare și de act artistic pe care să-l dăruiesc de unul singur construind edificii sonore uriașe pentru a fi convingător și a încerca să restitui cât mai adânc mesajul fiecărui compozitor.

Așadar, e un moment la care mă supun cât pot de des și pe care-l aștept și-l pregătesc cu toată dăruirea.

Lucrarea ce va deschide recitalul din data de 13 martie este Sonata nr.8 de Alexander Skriabin, despre care însuși compozitorul menționa că este "cel mai tragic episod al muncii mele creative". Cum ați descrie dumneavoastră partitura compozitorului rus?

Este o capodoperă între creațiile sale, o lucrare extrem de densă polifonic, în care tot acest sistem armonic extrem de novator pe care l-a dăruit umanității este prezent cu o țesătură pianistică foarte densă. Și, în același timp, nu e numai tragism acolo, ci totul pendulează între tragism și extatic. Nici un acord nu se rezolvă, evită acorduri majore și minore în favoarea celor mărite și micșorate. Fiecare armonie se revarsă una-ntr-alta, ca valurile mării, dar discursul care rămâne întrebător și naște tot felul de probleme existențiale și întrebări în cugetul ascultătorului rămâne un discurs unic și, ca atare, cred că este un eveniment repertorial această sonată. Cel puțin pe scenele noastre este extrem de rar cântată, ca, în general, muzica târzie a lui Skriabin, și de aceea sper să fie un punct de atracție cultural pentru stagiunea din București prezența acestei minunate sonate.

Continuați cu Sonata în Re major, o amplă partitură scrisă de Franz Schubert în 1825, în timpul unui sejur în stațiunea balneară Badgastein din Austria, o lucrare ce relevă o tentă de optimism încă de la începutul ei. De ce această alegere?

Este și ea o capodoperă pianistică. Într-adevăr, o sonată în patru părți extrem de amplă și de nouă în epocă. Prezența landlerului austriac și tot sound-ul părții a patra sunt cu lirismul, cu simplitatea și cu spiritul dansant al acestui minunat autor de leaduri și nu numai care a fost Franz Schubert... o face să fie o sonată absolut specială în ansamblul creației sale. Și aș adăuga aici că impresia pe care am avut-o în pragul de a deveni student, în 1981, ascultându-l pe Radu Lupu pe viu într-un festival Enescu cu această sonată și cu toată seara Schubert cu care ne-a încântat atunci, imaginea acelei sonate mi-a rămas întipărită ca un fapt inițiatic de viață, aș spune, până în ziua de astăzi. Așa că, abordarea acestei sonate am considerat-o, într-un fel, ca o experiență artistică specială și, din nou, mă măsor cu ea în acest recital. Voi încerca să îi dau viață cât voi putea mai inspirat și mai bine în recitalul de la Ateneu.

Miercuri, 13 martie, în încheierea recitalului de la Ateneu, veți rămâne în aceeași stare de optimism de primăvară, cu Fantezia în Do major de Robert Schumann. Ascultând această lucrare, cele trei părți ne duc cu gândul la o sonată. În concepția dumneavoastră, în ce categorie ați încadra-o?

Da, s-a tot vorbit de ideea unei sonate monumentale, a unei a patra sonate de Schumann, o idee care are corespondent în partitură. Este un poem extraordinar de adânc și eminamente romantic prin suflul, prin fervoarea, prin pasionalitatea acestei muzici, deopotrivă cu spiritul eroic din partea a doua sau cu meditația adâncă, filosofică, din partea a treia. O muzică extraordinar de inspirată între acele splendide monumente sonore din jurul ei, pe care Schumann le-a dăruit unul după altul, în acei ani ai tinereții sale. E o provocare pianistică și de susținere interioară această fantezie în Do major și completarea programului de la Ateneu cu această muzică este, de asemenea, o extraordinară provocare pentru mine și pentru orice interpret. Cred că e o lucrare romantică, care își are locul ei în ansamblul acestui recital de la Ateneu.

Știu că pregătirile pentru recitalul de la Ateneu sunt pe ultima sută de metri și că, în același timp, pregătiți un alt eveniment. De această dată, dedicat muzicii lui Dinu Lipatti. Despre ce este vorba?

La 9 zile după recitalul de la Ateneu, voi păși din nou în spațiu sacru al Casei Artelor "Dinu Lipatti", al casei lui Lipatti din București. Este acel festival anual "I Love Lipatti", organizat de acest așezământ cultural prestigios al capitalei. Va fi un recital Lipatti integral, dar nu numai cu muzică originală, ci și, ca noutăți, cu o monumentală cadență la Concertul în Re major de Haydn și cu o transcripție a unei pastorale de Bach pentru orgă, în patru părți, care cred că în versiunea finală, revizuită de Lipatti în anul morții, se aude pe scena de concert a noastră pentru prima oară. Și, în rest, muzică originală încă prea puțin abordată și cântată la noi, în frunte cu acea perlă a coroanei care este Fantezia op.8, o lucrare amplă în cinci părți. Aș spune chiar că e un fel de reminescență a ideii de fantezie în mai multe părți, așa cum a gândit-o Schumann în acel op.17 pe care-l prezint la Ateneu. Aceste două lucrări au, cumva, niște legături ideatice adânci.

Deci, asta mă așteaptă peste câteva zile, de asemenea. Și finisez și acel program cu dăruire și cu bucurie.