Soprana Elena Moșuc revine pe scena Operei din Iași pentru a susține un recital de lieduri si arii de operă. Despre evenimentul din data de 28 februarie ne vorbește binecunoscuta artistă într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.

Doamnă Elena Moșuc, în recitalul pe care-l veți susține la Opera din Iași, o veți avea ca parteneră de scenă pe pianista Verona Maier. Cum a luat naștere această colaborare și care a fost ideea care a stat la baza programării acestui eveniment de la Iași?

Vinovata, cea care ne-a adus împreună este doamna Alice Barb, care este regizoare și directoarea Casei Artelor "Dinu Lipatti" din București. Eu am lucrat cu dumneaei în 2021, cu "Norma" la Opera din București. A ieșit o producție extraordinar de frumoasă; ne-am înțeles foarte bine, am lucrat foarte, profesional și bine și am rămas de atunci prietene. Pe-atunci eu nu știam că dumneaei are acest festival "I Love Lipatti". În 2022, mi-a propus să deschid Festivalul Lipatti cu cele nouă lieduri de Dinu Lipatti și cele șapte lieduri de George Enescu. M-am pus pe muncă! Am lucrat, trebuie să spun, câteva luni bune zilnic la liedurile de Lipatti, pentru că sunt extraordinar de frumoase, dar foarte grele. Este o muzică... nu accesibilă la prima vedere pentru toată lumea și am observat că, pe măsură ce lucram aceste lieduri, ne înțelegeam mult mai bine. Chiar anul trecut am făcut și un CD cu aceste lieduri de Lipatti și Enescu; s-a lansat și la Ateneu și la Opera din București chiar de ziua mea, pe 18 ianuarie, când mi-am lansat și cartea mea cu tema nebuniei.

Cu Verona am colaborat întotdeauna foarte bine. Este o profesionistă. Dumneaei este o mare pianistă, este și prorector la Universitatea de Muzică din București, unde și eu funcționez din octombrie ca și conferențiar universitar. Și, m-am gândit că ar fi bine să mai interpretăm și alte lieduri în afară de cele de Lipatti, pentru că am cântat deja două recitaluri împreună. Și am propus la Iași programul - în mare parte, pentru că am făcut și niște schimbări - de lieduri și arii pe care l-am făcut anul trecut, la Ateneul Român, în luna iunie, recital în care am fost acompaniată de Andrea Del Bianco (pianist italian care este corepetitor la Opera din Zurich, operă cu care eu am colaborat de la începutul carierei, din 1991). O mare parte din programul acelui recital de la Ateneu l-am propus la Opera din Iași și m-am gândit să-l fac cu doamna Verona Maier, să mai cântăm și alt repertoriu în afară de Lipatti și Enescu.

Repertoriul pe care eu l-am propus este unul romantic, cu lieduri extraordinar de frumoase, de accesibil pentru oricine iubește muzica și care dorește să se refugieze pentru două ore în această minunată lume a sunetelor. Voi prezenta, deci, lieduri de Enescu-Lipatti, câte unul; apoi, lieduri de Ernest Chausson, Faure și Debussy, pe versuri de mari, mari poeți francezi precum Armand Silvestre, ... Bourges, Théophile Gautier, Leconte de Lisle, Paul Verlaine. Deci, sunt texte, poezii cu încărcătură filosofică înaltă și extraordinar de frumoase. Eu am mai făcut astfel de recitaluri cu acești compozitori și publicul gustă cu mare plăcere această muzică. Aceste lieduri le voi prezenta în prima parte.

În a doua parte, ca de obicei, mă voi axa pe arii de operă și voi interpreta arii pe care, în România cel puțin, nu le abordează nimeni pentru că sunt, în parte, necunoscute și, în parte, foarte dificile. Dar eu le-am cântat pe marile scene ale lumii. Mă refer la Maria Stuarda, Anna Bolena și Roberto Devereaux - arii care fac parte din acea trilogie Tudor a lui Donizetti - și am mai adăugat și două arii de Puccini (aria lui Liu, aria finală, și aria din opera La rondine, o frumusețe de arie). Ținând cont că anul acesta este și Anul Puccini, am zis să am și două arii de Puccini măcar.

Programul este foarte lung. Am și două bisuri foarte frumoase, interesante și abia aștept să le cânt la Iași.

Eu, la Iași, prea puțin am făcut recital de lied. Cred că ultimul a fost în 1997, când mi-am dat examenul de licență, la Filarmonică. În rest, am tot făcut concerte și spectacole de operă. Și mă bucur foarte mult, pentru că este o lume mai intimă... universul liedului este intim, este introvertit, te îndeamnă la meditație, te scoate din această atmosferă un pic apăsătoare din cotidian. Eu sper ca publicul să guste cu mare plăcere acest program pe care-l propun. L-am făcut și la Opera din Zurich în 2018, în mare parte, pentru că întotdeauna fac schimbări. Acolo am cântat alte arii, dar, în mare parte, aceste lieduri și a fost un mare succes.

Cum simțiți granița între repertoriul de lied și cel de operă?

Sunt două genuri total diferite. Mie-mi plac ambele. Sunt soliști care se dedică doar operei, sunt alții care se dedică liedului, dar mie-mi plac ambele pentru că sunt diferite și pot să mă exprim astfel în două moduri diferite. Sinceră să fiu, recitalurile sunt cele mai grele pentru că ești singur pe scenă, acompaniat de un pian. Pianul trebuie să țină locul orchestrei și, de aceea, pianistul este extrem de important într-un recital. Mă bucur foarte mult că o am pe doamna Verona Maier, o pianistă cu mare experiență. Chiar după repetiția pe care am făcut-o, îmi povestea că are mii de lieduri în repertoriu pe care le-a făcut cu doamna Georgeta Stoleriu, colega mea de la Conservator și o solistă pe care eu am admirat-o de multe ori pe scena Ateneului. Deci, trebuie un pianist cu experiență și în lied și în operă, care să țină locul a o sută de instrumente. Și, ce este greu... și cea mai mică greșeală se aude. Când ești pe scenă cu orchestra, se acoperă mici greșeli, dar aici ești total "dezbrăcat". Asta îmi spunea și unul dintre profesorii mei de canto, basul George Popa de la Iași, că lui nu prea îi plac aceste recitaluri pentru că se simte dezbrăcat. E dificil, dar mie îmi plac, le-am pregătit foarte, foarte bine. Eu niciodată nu urc pe scenă dacă nu mă simt 100% pregătită. Și, ce este important, mie nu-mi place să cânt cu partitura în față. Eu am avut ocazia la Zurich să văd niște recitaluri cu cântăreți imenși - Edita Gruberova, Montserrat Caballe... Nimeni nu a cântat cu partitură și nici mie nu-mi place. Este o muncă enormă, pentru că atunci când ai un program nou, muncești cel puțin 5-6 luni de zile, zilnic, să-l pregătești așa cum trebuie, să știi din memorie.

Apoi, comunicarea între solist și public e alta când nu mai există acel perete care îl constituie partitura. Este o comunicare directă, pot să transmit direct ce vreau publicului și să comunic cu ochii, cu mimica... Eu și văd, de multe ori văd reacția lor și văd cum trăiesc muzica pe care eu o transmit. Și, bineînțeles, emoțiile, care sunt factorul principal. În toate momentele muzicale, nu numai în recitaluri cu lieduri, dar și în operă, emoția este lucrul cel mai important. Dacă ajungi la sufletul omului și pleacă mai fericit acasă, înseamnă că noi, soliștii, ne-am atins țelul.

Emoțiile sunt diferite atunci când reveniți pe scena de acasă?

Bineînțeles! Mă simt acasă, mă încarc cu energia locului... E întotdeauna foarte frumos. Mă întâlnesc cu prieteni vechi, prieteni mai noi, cunoștințe... e superb!

Și m-am gândit, după recital, să lansez și la Iași cartea mea "Tema nebuniei în prima jumătate a secolului al XVIII" și acest lied de Lipatti, pentru că nu se găsesc în librării. Aici, la București, se pot cumpăra la magazinul din foaierul Operei atunci când sunt spectacole. M-am gândit, astfel, să prezint și la Iași aceste două lucrări, zic eu, importante. Este, de fapt, teza mea de doctorat, care se bazează pe o experiență personală, o analiză personală din punct de vedere al solistei care a interpretat pe scenă ceea ce eu am analizat în carte. Și găsesc foarte de folos nu numai studenților, dar tuturor. Oricine poate să înțeleagă. Sunt mulți fani de operă care sunt interesați să aprofundeze lumea operei și găsesc de folos.

Credit foto: Paulo César