Violonistul Liviu Prunaru este invitatul Orchestrei de Cameră Radio în concertul programat miercuri, 14 februarie, în cadrul stagiunii muzicale Radio. Muzicianul român va evolua în dublă ipostază, de solist și dirijor, într-un eveniment aparte care va aduce în atenția publicului pagini semnate de Atterberg, Mozart și Ceaikovski. Despre prezența sa pe scena Sălii Radio ne vorbește Liviu Prunaru într-un dialog cu Ioana Țintea.

Excelentă. De obicei eu sunt cel care face nazuri și care critică, dar de data aceasta am fost atât de mulțumit, nu mi s-a mai întâmplat de mult timp. Sună foarte bine. Chiar eram îngrijorat de faptul că vor fi și niște suflători la Simfonia concertantă și mă gândeam, cum se vor adapta. A fost ca o mănușă. M-am dus să îi felicit în mod special, acum după repetiție. Pur și simplu am trecut, am văzut câteva locuri, am fixat, toată lumea este extrem de atentă și chiar mi-au spus: Mai veniți, pentru că ne place să cântăm. În situația aceasta fiecare este alert și fiecare ascultă pe celălalt și este mult mai mare adeziunea între membrii orchestrei și atunci sună și mai bine și toată lumea este mulțumită.

Vorbiți-ne vă rog despre colaborarea cu violista Sophia Reuter.

Avem o colaborare de mulți ani. Noi ne cunoaștem de la Academia Menuhin din 1990, unde ea venise cu un an înaintea mea. Eu îi spun soro, ea îmi spune frate. Deși stăm în părți diferite ale lumii, ea stă la Berlin, eu stau în Olanda. Ne vedem cât se poate de des, comunicăm. Face parte din familie. Este în primul rând o muziciană extraordinară. Vine dintr-o familie de muzicieni, tatăl ei fiind dirijorul Operei comice din Berlin, fiind un om foarte strict și sever, a crescut-o pe Sophia într-o atmosferă extrem de dură, iar Sophia a venit ca violonistă la Academia Menuhin, după care a început să cânte și la violă și mulți ani a mers în paralel cu amândouă, apoi s-a stabilit la violă și a intrat în orchestra lui Barenboim, Staatskapelle Berlin unde este și în ziua de astăzi.

Cu ce gânduri a primit invitația de a concerta?

S-a bucurat. I-am spus: de câte ori pot și avem ocazia, am să fac tot ce se poate ca să putem cânta împreună. Mai ales că sunt niște piese, de exemplu, Atterberg cu acea suită. Este mult prea puțin cântată. Din nou este o descoperire făcută la Academia Menuhin. Cred că a fost chiar dedicată lui Menuhin și Alberto Lysy. Chiar avem semnătura lui Atterberg.

Restul programului cum l-ați construit?

Am zis că trebuie să mai adăugăm o piesă în care să cântăm toți împreună și din nou ceea ce ne leagă de foarte mulți ani, acest Souvenir de Florence de Ceaikovski pe care noi l-am cântat foarte des la academie în dublă ipostază și în muzică de cameră și ca orchestră, iar de data aceasta va fi ca orchestră, unde sunt dublate fiecare, dar da, vor fi multe solo-uri. I-am spus Sophiei dacă vrea să cânte și la partea a doua și mi-a zis: cu mare plăcere. Atunci i-am dat această parte a violei solo.

După evenimentul de la Sala Radio, urmează să vă duceți la Ploiești.

Da, a doua zi la Ploiești. Acolo vom cânta doar Sinfonia concertante și vom avea și dirijor. Răspunderea nu mai este pe umerii mei așa de mult.

Cum descrieți relația muzicală pe care o aveți cu muzicienii de la Ploiești? Sunteți solist concertist.

Famillia mea e acolo și la Ploiești. Am venit deja de trei ori în această stagiune și vin cât se poate de des, chiar data trecută am dat și masterclass-uri. Este o relație foarte strânsă și vreau să particip la dezvoltarea părții muzicale și educației muzicale a copiilor și văd o schimbare. Mă bucur s-o fac nu numai la Ploiești, ci și aici.