Ne bucurăm să-l avem invitat în studioul nostru pe dirijorul Radu Paponiu pentru a vorbi despre construcția serii muzicale de vineri, 9 februarie, dar și despre cariera sa care l-a purtat până în Statele Unite ale Americii.

Bună seara, domnule Paponiu și bine ați venit la Radio România Muzical!

Bună seara și bine v-am găsit! Mulțumesc frumos pentru invitație!

Vă este foarte familiară, presupun, Sala Radio, pentru că cea de-a doua etapă a formării dumneavoastră, după clasa a VII-a, s-a derulat în București. Cum vă simțiți acum în această sală, revenind ca dirijor?

E un moment foarte special pentru mine și o bucurie extraordinară, pentru că mă întorc acasă să fac ceea ce iubesc, muzică. Și, într-adevăr, în perioada de liceu - am făcut Liceul "George Enescu", din clasa a VII-a până în clasa a XII, la absolvire - săptămânal veneam la concertele Orchestrei Naționale Radio. Mi-amintesc, stăteam în spate, undeva...

Pe locurile studențești, nu?

Exact. Scaunele erau un pic diferite, am observat că s-au schimbat, dar orchestra... practic, m-a inspirat foarte, foarte mult în anii studenției. O parte dintre lucrările simfonice am auzit-o pentru prima dată cu Orchestra Națională Radio. De aceea, este o onoare foarte mare să dirijez vineri Orchestra Națională Radio.

Cu siguranță că este o școală foarte importantă pentru un tânăr muzician să asiste la concerte. De la un punct încolo, aș spune că ați fost complet adoptat de peisajul muzical american. La ce vârstă ați plecat din România?

Pentru prima dată am plecat după clasa a XI-a, aveam 17 ani...

Erați violonist.

Da... În facultate am făcut întâi un program de patru ani de vioară, apoi un alt program, de trei ani, tot la vioară, după care am urmat doi ani de dirijat. Dar, prima dată am fost după clasa a XI-a la o școală de vară [în S.U.A.], un program fantastic. Era școala de vară a violonistului Itzhak Perlman, care era și un idol de-al meu, o școală de șapte săptămâni. Am aplicat, pur și simplu - aveam un DVD de la un recital - și am avut surpriza să fiu acceptat. A fost o experiență cu totul și cu totul extraordinară, după care mi-am dorit foarte mult să studiez în America. Am aplicat pentru Conservator acolo și am petrecut șapte ani în Los Angeles, unde am studiat vioara la Colburn Conservatory. După care, am studiat dirijatul la New England Conservatory, în Boston.

Cum s-a petrecut această trecere de la vioară la dirijat? Ce v-a determinat să faceți acest lucru?

E o întrebare foarte interesantă. Cântasem foarte mult și în liceu, și în facultate ca și concertmaestru și chiar profesorul de vioară m-a îndemnat, pentru că mi-a văzut mișcările, să încerc să fac și un curs de dirijat. Am început cu un curs secundar, o dată pe săptămână, dar, de la început, oamenii din jurul meu au avut reacții foarte pozitive când am dirijat. Și, de la un pas la altul, s-a format școala. În momentul respectiv, Colburn Conservatory nu avea un program de dirijat, dar mi-a oferit foarte multe oportunități să dirijez, pentru că în fiecare semestru luau orchestra conservatorului și mergeau la școli primare din jurul Los Angelesului. Într-o dimineață, practic, cântau trei concerte pentru elevii școlilor respective. Și, pentru un număr de patru sau cinci ani, eu am condus aceste concerte. A trebuit să programez tot repertoriul, să prezint concertele, să vorbesc între piese și am acumulat foarte mult experiență în felul acesta, când încă studiam oficial vioara.

Foarte interesantă această acumulare de experiență într-un climat muzical despre care știm și noi că este unul foarte competitiv și, în același timp, foarte ofertant. Care ați simțit că a fost cea mai importantă șansă pe care ați primit-o ca tânăr muzician acolo?

Cred că prima dată când am fost acceptat pentru școala de vară a fost un moment extraordinar, pentru că mulți dintre profesorii cu care m-am întâlnit și mai târziu erau parte din profesorii școlii de vară. De asemenea, când am fost acceptat la conservator, dar și programul de master de dirijat pe care l-am făcut în Boston a fost un pas foarte important. Imediat după master, am început să lucrez cu orchestre din Statele Unite și am fost asistent de dirijor al Orchestrei din Naples pentru doi ani. Apoi, următorii patru ani și jumătate și până în prezent, am fost dirijor asociat (și încă sunt) al Orchestrei din Naples și director muzical al Orchestrei de Tineret. Iar de anul trecut, am început și un post de director muzical al Southwest Florida Symphony.

Ați și lucrat ca asistent al unor nume mari ale dirijatului. V-ați găsit un mentor printre aceste nume? Aș vrea să citez doar câteva: Andrey Boreyko, Iván Fischer, Fabio Luisi, Stéphane Denève, Hans Graf, Donald Runnicles, Sir Mark Elder, Cristian Măcelaru… Cu cine vă sfătuiți când aveți o problemă muzicală?

Fiecare persoană pe care ați numit-o a fost foarte importantă și pot să spun că am învățat câte ceva de la fiecare. De asemenea, mentorii din parcursul de când am studiat vioara au fost extraordinar de importanți în formarea mea muzicală. L-ați numit pe Cristian Măcelaru… am avut ocazia să-l asist chiar în America cu anumite orchestre, cu ani în urmă, și întotdeauna a fost o persoană atât de deschisă și m-a susținut foarte mult.

Sunteți, cu siguranță, un muzician foarte ocupat pentru că, după cum spuneați, sunteți director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony, dirjor asocait al Filarmonicii din Napels, director muzical al Orchestrei de Tineret. Cum împăcați toate aceste aspecte ale activității dumneavoastră? Aveți un program foarte riguros, bănuiesc.

Program este, pe alocuri, foarte încărcat, dar e și parte din frumusețea de a fi dirijor. Și ce-mi place foarte mult la meseria asta e că fiecare zi e un pic diferită, ai de-a face cu oameni total diferiți în fiecare zi. Iar ca dirijor, ce trebuie să încerci să faci foarte bine este ca întotdeauna să te adaptezi la fiecare situație. Când vine vorba de studiatul muzicii, asta mi-am dorit întotdeauna. Și, ca dirijor, practic în fiecare zi studiezi muzică, repeți muzica cu un număr foarte mare de muzicieni și, câteva zile pe săptămână, ai și șansa de a dărui acea muzică, a împărți-o și cu publicul. Așa se formează un cerc complet.

Domnule Radu Paponiu, vreau să vă propun să trecem la subiectul concertului de vineri. (...) Programul pe care-l veți dirija vinerea aceasta, de la ora 19.00, cuprinde trei lucrări. Prima dintre ele, Hore, scrisă de compozitorul clujean Adrian Pop. Apoi, virtuoza Burlescă de Richard Strauss în care Horia Mihail va fi solist. Și, după pauză, cea de-a VIII-a Simfonie a lui Dvorak.

Despre piesa Hore, autorul dezvăluia că melodia se află permanent în prim-plan, firul acesteia se pliază uneori pe elemente folclorice autentice, dar, cel mai adesea, pe idei muzicale de inspirație liberă, ce păstrează însă reflexele caracterului popular, mai vădit sau mai voalat.

Găsim aici un tip de familiaritate a sound-ului popular autohton. Ne apropie acest aspect de muzica lui Adrian Pop, domnule Paponiu?

Da, clar muzica are o inspirație folclorică. E o lucrare superbă în patru părți. Începe cu un prolog extraordinar de dramatic. După care, partea a doua de fapt se numește Hore și... e structurată, practic, în trei părți. Începutul e ca o trezire a naturii la viață dimineața. Și e foarte interesant, și-n Dvorak în prima parte avem această idee, a trezirii naturii. Avem, după frumoasa melodie de început a violoncelului, flautul are un mic motiv, după care toată natura se trezește la viață. Exact la fel se întâmplă și în partea a doua din Hore. După care, avem alte două mișcări, două hore în tempouri diferite. Partea a treia e un cântec de leagăn foarte, foarte frumos - două viori solo au un dialog și restul corzilor acompaniază. Iar partea a patra e, din nou, foarte dramatică și rapidă, ca o goană muzicală. Aș putea să spun că e chiar ca titlul emisiunii dumneavoastră, Perpetuum mobile. Vorbim de o muzică ce sună puțin rustic și, clar, cu o inspirație folclorică.

O lucrare perfectă pentru un început de concert, care va capta cu siguranță atenția publicului! Apoi va urma lucrarea concertantă, Burlesca pentru pian și orchestră de Richard Strauss și aș vrea să vă întreb dacă ați mai dirijat-o în trecut.

Am studiat-o în anii de școală, în conservator, dar va fi pentru prima dată când o voi dirija în concert.

Ați repetat-o deja cu pianistul Horia Mihail?

Da, am avut repetiție de dimineață. O colaborare foarte, foarte frumoasă! Pot să spun că de-abia aștept concertul de vineri și e o plăcere să lucrez cu Horia Mihail!

Veți încheia cu această minunată Simfonie a VIII-a de Antonin Dvorak, o muzică romantică, când optimistă, când dramatică, foarte diversă ca stare. Face parte această simfonie dintre partiturile pe care le preferați?

Da. Întotdeauna am avut o afinitate pentru muzica lui Dvorak. E foarte greu să explic de ce. Poate pentru că am și călătorit, când eram mic, de câteva ori în Cehia, dar... întotdeauna am iubit muzica lui, iar Simfonia a VIII-a e una dintre cele mai vesele, pozitive piese pe care le-a scris. Aproape în totalitate este inspirată de dansuri și muzică folclorică din Boemia; e și sursa lui de inspirație absolut preferată. De fapt, a devenit faimos ca și compozitor scriind dansurile slavonice. În Simfonia a VII-a, avem o simfonie foarte romantică în spirit, iar în Simfonia a VIII-a, practic, se întoarce la materialul lui preferat. Aș vrea să spun câteva cuvinte despre partea a patra, pentru că începe cu o fanfară, două trompete în unison. Celebrul dirijor ceh Rafael Kubelik repeta piesa undeva, în Germania, cu o orchestră radio... în repetiție, începe partea a patra, trompetele cântă fanfara și el oprește toată orchestra, după care, spune: "În Dvorak, trompetele niciodată nu sună ca să cheme lumea la luptă. Sună ca să cheme lumea la dans." Și cred că, în câteva cuvinte, exprimă spiritul acestei simfonii.

Un argument splendid pentru a fi în sală vinei, la concertul dumneavoastră!

Ce va urma după acest concert? Vă întoarceți în America?

Mai am încă o săptămână în România. De fapt, mă duc acasă, la Drobeta Turnu Severin pentru două zile, iar săptămâna următoare voi dirija Filarmonica Banatul din Timișoara.

De-abia așteptăm concertul de vineri seara și sigur că îi îndemnăm pe cei care nu vor putea ajunge la Sala Radio să potrivească aparatele pe frecvențele Radio România Muzical pentru a asculta acest concert pe care îl propuneți.

Vă muțumim pentru prezența în studio și vă adresăm de pe acum invitația de a reveni pentru următoarele evenimente pe care le veți propune la Sala Radio sau pe alte scene.

Mulțumesc frumos!