Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Boris Giltburg

Publicat: miercuri, 7 Februarie 2024 , ora 12.52

Stagiunea muzicală de la Ateneul Român continuă joi, 8 februarie, cu un concert în care îl veți putea urmări pentru prima dată pe pianistul Boris Giltburg în calitate de solist al orchestrei filarmonicii bucureștene. Despre debutul său pe scena din România ne oferă mai multe detalii artistul israelian:


Boris Giltburg, veți evolua pentru prima dată alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" în cadrul concertului de joi, 8 februarie, care se va relua vineri, 9 februarie.
În ce context a apărut invitația de a concerta în România?

Invitația a venit din partea orchestrei; a fost o cerere specială pentru a interpreta Concertul nr. 1 de Ceaikovski. Aștept cu nerăbdare debutul meu pe scena din România.


Știu că în mediul online derulați un program ce include ghiduri de ascultare a muzicii clasice, în care descrieți în amănunt diverse lucrări. Pentru un meloman care nu a ascultat niciodată Concertul nr 1 în si bemol minor de Piotr Ilici Ceaikovski, cum ați descrie acest opus emblematic pentru literatura pianistică?

Aș spune că această lucrare este o combinație uimitoare între puritate sufletească, pasiune și o strălucitoare virtuozitate. Așadar, are toate aceste elemente. Există multă poezie, cantabilitate, sinceritate în temele lirice; pentru mine, este un echilibru perfect între lirismul profund și focul pasional. Și ar mai fi un lucru pe care l-aș evidenția unui ascultător care nu a auzit niciodată această lucrare: tema maiestuoasă care deschide acest concert, poate una dintre cele mai faimoase părți ale acestui opus, nu mai revine până la final. Deci, de fapt, nu este tema principală, este ca o introducere pe care Ceaikovski a adăugat-o ulterior, iar concertul în sine începe după 4-5 minute în prima parte.


Încă de la prima audiție din 1875 acest concert s-a bucurat de un succes răsunător. Ce apreciați mai mult la această lucrare?

Puritatea și lirismul reprezintă pentru mine esența acestei lucrări. Muzica lui Ceaikovski este plină de emoții puternice, dar reflectă în același timp un suflet care este adevărat, pur și clar. În ciuda faptului că acest concert a avut un succes răsunător de la prima audiție, a fost respins de Anton Rubinstein. Acesta i-a sugerat lui Ceaikovski că ar trebui să modifice tot, dar autorul a avut tăria de caracter și încrederea în sine încât să nu ia în considerare acest sfat. Mă bucur că nu l-a ascultat pe Rubinstein!


Ce credeți că transformă o lucrare într-o capodoperă ce poate transcende peste secole?

Este o întrebare foarte bună! În acele lucrări compozitorii au reușit să surprindă ceva foarte adevărat despre sufletul uman. Iar noi, ascultătorii, ne putem raporta și ne putem simți conectați cu acea muzică pe care o simțim profundă și adevărată și ne vom recunoaște pe noi înșine, viața noastră sau orice ființă umană în acele note. Asta este ceea ce face o lucrare să devină o capodoperă atemporală, iar pentru mine aș spune că acest Concert este cu siguranță o astfel de lucrare.

Interviu realizat de Ioana Țintea