Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Marin Cazacu, managerul Filarmonicii ”George Enescu” din București

Publicat: luni, 15 Ianuarie 2024 , ora 10.34

Luni, 15 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Ateneul Român are loc un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Evenimentul organizat de Filarmonica „George Enescu” aduce în atenția publicului muzică românească - detalii aflăm de la managerul filarmonicii, Marin Cazacu.

Cum s-a ajuns la programul de luni?

Luni am avut bucuria de a crea ceva nou pentru Filarmonica „George Enescu” în sensul că, fiind o zi specială, Ziua Culturii Naționale, sunt evenimente importante cum e cel care se petrece la Operă - opera „Oedipe” de George Enescu - și ca să nu ne canibalizăm evenimentele, să producem și noi un eveniment de asemenea anvergură și la Ateneul Român, așa că am mers mai degrabă pe ideea de educație. Un concert educativ, „Muzica pe înțelesul tuturor”, cu muzică românească; de fapt, cea mai frumoasă muzică românească. Sunt piese selectate pentru mai multe instrumente, chiar și pentru voci, care vor fi interpretate de muzicieni din cadrul Orchestrei și Corului Filarmonicii „George Enescu”. Și iată cum „înflorește” Ziua Națională a Culturii pentru că transmitem mai departe generațiilor viitoare ceea ce înseamnă pentru noi cultură, ceea ce înseamnă pentru noi muzica de calitate, moștenirea pe care o avem, pe care să o transmitem generațiilor viitoare.


A fost gândit, deci, într-un context bucureștean?

Nu neapărat. Sigur că evenimentele care se petrec la Ateneu nu sunt doar acestea, concertul la care mă refeream mai devreme. De la ora 14:00 avem tururi ghidate de vizitare a Ateneului Român din oră în oră, cu un ghid care va prezenta cele mai importante lucruri despre clădirea Ateneului Român și despre Filarmonica „George Enescu”, la care s-au înscris foarte mulți doritori, inclusiv din afara Bucureștiului. Numărul e totuși limitat, sala nu are decât 800 de locuri. A trebuit să facem acest lucru pentru că altfel nu ne puteam gestiona o situație cu o limită superioară capacității sălii.


Înțeleg, de asemenea, că biletele au fost gratuite.

Da. De fapt, toate evenimentele din această zi de 15 ianuarie, cred că la toate instituțiile de cultură din subordinea Ministerului Culturii, sunt oferite cu titlu gratuit tuturor celor care vizitează muzeele sau clădirea Ateneului Român sau frecventează sălile de concert sau spectacole de teatru sau de muzică.


Ziua Culturii Naționale poate fi o oportunitate de a trage concluziile pentru anul trecut sau de a stabili premisele pentru anul viitor. Cum o vedeți dumneavoastră?

Concluziile o să le tragem după acest eveniment, cu siguranță. Ceea ce ne-am propus noi este să aducem cât mai multe persoane în jurul instituțiilor de cultură. Și nu numai în jurul, ci să pătrundă în interiorul acestor clădiri și să cunoască mai bine ceea ce înseamnă cultura română pe care trebuie să ne-o însușim înainte de toate noi. Spunea cineva că nu poți să-ți construiești viitorul fără să-ți cunoști trecutul. De aceea, este foarte important să transmitem ceea ce avem... Cred că de aceea și acest concept pe care noi l-am gândit pentru Ziua Culturii Naționale este un lucru pe care ar trebui să-l perpetuăm la toate zilele de importanță națională - Ziua Națională a României, Ziua Micii Uniri de exemplu. De altfel, pentru concertul din 15 ianuarie s-au înscris atât de multe persoane încât capacitatea sălii nu a permis acceptarea tuturor și i-am programat pentru data de 24 ianuarie când, din nou, vom oferi un moment special - Lecția de istorie la Ateneul Român.


Ne puteți spune ceva despre acel eveniment?

Va fi și un recital, și tururi ghidate care vor fi prezentate de data aceasta de un istoric pentru că sunt multe lucruri importante... de altfel, și pe fresca Ateneului Român, una dintre secvențe este cu Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii din anul 1859. Și este important să legăm acest lucru și de muzica Unirii pentru că, iată, au fost create lucrări extrem de importante - „Hora Unirii” și multe altele - pe care le cântăm și astăzi, și să știm ce rezonață și cât de mult impact au avut la vremea respectivă... ne unește și astăzi - așa cum trebuie să o facă de fapt muzica.


Fiind vorba despre un concert educativ, cred că ar fi benefic să vorbim puțin și despre nivelul de educație muzicală al publicului român.

Nu știm ce pregătire au persoanele care vin în interior. De aici pornim. Sunt persoane care se înscriu - unii pentru prima dată, alții poate pentru a doua sau a treia oară. Acest proiect „Muzica pe înțelesul tuturor” l-am început în urmă cu un an și jumătate, de când am ajuns eu manager la Filarmonica „George Enescu”, și am văzut cum a crescut. Proiectul se adresează unor categorii de public care nu vine la concertele simfonice în mod regulat, la concertele noastre de joi și vineri, și care, iată, mai întâi se informează, capătă câteva cunoștințe de bază, câteva lucruri importante despre cum să te comporți într-o sală de concert și, după aceea, îi vedem chiar pătrunzând și cumpărând bilete la concertele noastre simfonice.

Deci e un proiect care generează într-adevăr atracție pentru muzică, ceea ce este foarte important, și atracție pentru un eveniment cultural. Lumea începe să se asocieze și cu aceste lucruri importante care le oferă această satisfacție spirituală extraordinară.

Interviu realizat de Petre Fugaciu