Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Mircea Tiberian

Publicat: luni, 12 Iunie 2023 , ora 13.31

Pianistul Mircea Tiberian susține un concert dedicat compozitorului Constantin Silvestri, la București, astăzi, începând de la ora 19:00, la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Evenimentul face parte din ciclul „Zilele Constantin Silvestri, 110 ani de naștere”. Cum a gândit Mircea Tiberian acest concert și cu ce muzicieni va colabora aflați din interviul pe care i l-a acordat lui Viorel Grecu.

Așadar, pregătiți un concert cu totul special, un concert de jazz dedicat lui Constantin Silvestri. Mai exact, din ce va consta repertoriul? Vor fi prelucrări după compozițiile lui sau va fi o altă abordare?

Nu vor fi prelucrări din compozițiile lui. Concertul este înscris într-o serie de mai multe spectacole dedicate aniversării a 110 de la nașterea lui Constantin Silvestri și pentru că Silvestri era și improvizator destul de bun, organizatorii s-au gândit să insereze și un concert de jazz sau muzică improvizată.

Și atunci am mers cu o formulă camerală mai aproape de atmosfera pieselor, mai ales că eu sunt destul de familiarizat cu muzica clasică interbelică, am făcut câteva discuri în felul acesta.

Sugerăm mai mult atmosfera și spiritul stilului clasic românesc prin anumite teme - cea mai mare parte sunt compozițiile mele - și prin improvizațiile unor muzicieni care sunt cu deschidere spre muzica clasică.

Este vorba de Claudio Puntin, la clarinet. Este un clarinetist foarte apreciat în Europa, care cântă concerte simfonice, și improvizator, și creator, și compozitor. Locuiește în Germania.

Cu el și contrabasistul Chris Dahlgren, cu care colaborez de 20 de ani (eu am vrut să-l aduc și cu o viola da gamba, are improvizații în stil baroc), și la voce Nadia Trohin, care și ea la rândul ei are deschideri spre muzica clasică.

Unii ascultători știu că avem două discuri, unul este dedicat folclorului românesc, celălalte muzicii ușoare din perioada cu pricina. respectiv cea în care a activat în România Constantin Silvestri. Acum ne-am gândit să avem altă abordare a anilor '30-'50, care este dinspre muzica de cameră spre muzica improvizată.


Există două discuri la care au participat și Nadia Trohin, dacă nu mă înșel și Chris Dahlgren. Intenționați cumva să faceți o trilogie, iată și cu muzică clasică, inspirată de Constantin Silvestri și poate și de alți compozitori români?

Da. Ar fi un proiect care s-ar putea materializa într-un album, însă nu cred că vom înregistra neapărat în primul concert. Din punct de vedere strategic nu este cea mai bună idee.

Însă avem ocazia să mai cântăm o dată în aceeași formulă, în septembrie la festivalul Bucharest Jazz, făcut de ARCUB, tot în ARCUB, deci voi folosi același pian și asta este un fel de avanpremieră.


Sunt familiarizați cu muzica lui Constantin Silvestri și Chris Dahlgren și Claudio Puntin?

Da. Claudio Puntin este un personaj interesant din punctul de vedere al relației cu România. El are în jur de 60 de ani. Când era adolescent îl urma pe Celibidache peste tot. A fost la majoritatea workshop-urilor ținute de Celibidache în Italia, Franța, fără să practice dirijatul, dar spunea că a avut foarte multe de învățat din punct de vedere interpretativ. Și a mai făcut niște cursuri de muzică balcanică.

Cu toții au contacte cu spațiul românesc. Iar Chris Dahlgren a cântat foarte mult cu Maria Răducanu, repertoriul Mariei Răducanu de cântece vechi.


Aproape s-a românizat, fiindcă lucrează cu artiști români de mult timp.

Are un contrabas aici lăsat în București, dar de când a lăsat contrabasul n-a mai avut nici un concert, n-a fost de bun augur ideea, însă acum este prima dată când o să-l folosească.

Intenția mea este să cânte și la viola da gamba, care este un instrument absolut miraculos, însă n-am avut posibilitatea să transportăm o violă, aici bugetul este limitat, dar la un festival mai mare îți poți permite să îl pui într-un avion, într-o cutie foarte solidă. Lucruri de amănunt, dar care contează până la urmă la producția unui concert.


Interviu realizat de Viorel Grecu