Vineri, 24 martie, la Sala Radio veți avea ocazia să îl urmăriți pe Ștefan Doniga alături de Orchestra Națională Radio într-o primă audiție românească a Concertului nr. 3 pentru pian și orchestră semnat de compozitorul ucrainean Serghei Bortkiewicz. Despre acest eveniment aflăm mai multe detalii de la solist într-un dialog purtat cu Ioana Țintea.

Ștefan Doniga, cu ce gânduri așteptați reîntâlnirea cu publicul de la Sala Radio?

Cu mare bucurie, în primul rând. Sentimentul acesta depășește orice gând și este frumos pentru un artist că se întâmplă în felul acesta. Am senzația că arta trebuie făcută în primul și în primul rând cu bucurie. Citeam încă din copilărie din interviurile lui Wilhelm Furtwängler și spunea că muzica dacă nu o faci cu bucurie sau cu plăcere mai bine nu o faci deloc. Așa că dincolo de orice gând este această bucurie de face o muzică care reprezintă foarte mult pentru mine și poate că de aici decurg și celelalte gânduri, de a trezi în sufletele celor care vor fi în sală interesul pentru lucrări auzite în premieră.

În compania Orchestrei Naționale Radio veți interpreta Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră semnat de compozitorul ucrainean Serghei Bortkiewicz. Sunteți un veritabil deschizător de drumuri în ceea ce privește abordarea creației lui Serghei Bortkiewicz în peisajul muzical românesc. Ce însemnătate are pentru dumneavoastră acest aspect și care sunt responsabilitățile ce vă însoțesc în această realizare?

Este un privilegiu să pot să mă ating pentru prima dată ca muzician de această muzică și nu pentru prima dată pentru mine. Păstrând proporțiile, îmi place să cred că este acel sentiment pe care l-a avut probabil Champollion când a descoperit piatra rosetta, când a știut, a înțeles cum să facă legăturile între semnele acelea. Pentru că asta am simțit și eu când am făcut prima dată legăturile între aceste semne de pe partituri care sunt notele muzicale. Am primit aceste partituri în momentul în care nimeni în viață de pe pământ nu mai ascultase această muzică și nu exagerez, așa era, eram singurul om care începea să asculte din nou, după aproape un secol de când erau pierdute aceste partituri, această muzică. Evident că impulsul m-a determinat inițial să cred că este doar un demers documentar și că muzica nu are valoare, dar ceea ce se construia sub mâinile mele atunci când învățam această partitură, mi-a dat de înțeles cât de mult greșeam și că realmente că descopăr un univers. Aceasta este o responsabilitate extraordinară, pentru că știi că toți anii care vor urma și se va cânta această muzică, orice se va raporta de acum la muzica pe care ai făcut-o tu pentru că ai fost primul care ai imprimat-o vreodată.

Care a fost prima dumneavoastră întâlnire cu acest concert și care sunt motivele ce v-au determinat să vă îndreptați către acest opus?

În 2008 m-am întâlnit pentru prima dată cu acest concert, atunci când mi-a fost propus de către Netherlands Music Institut de la Haga, să fac această imprimare în premieră mondială. Erau de fapt două concerte pentru pian, unul doar pentru mâna stângă și acest concert nr. 3. Partituri recent descoperite la momentul respectiv prin 2005 au fost readuse în actualitate și acest institut de la Haga făcea acest demers-documentar, este foarte adevărat, însă s-a câștigat foarte mult prin acest demers, pentru că s-a descoperit o muzică de o energie extraordinară, foarte atrăgătoare și care a plăcut foarte mult. Succes la public al acestui disc a fost foarte mare. El este prezent încă peste tot, pe Amazon, pe Ebay, pe iTunes, oriunde. Așadar, acesta a fost contactul la început, după care am început să-l cânt și l-am cântat cu multe filarmonici.

Cum priviți alăturarea creației lui Serghei Bortkiewicz cu opusuri semnate de Brahms și Beethoven?

Absolut meritorie. Mă bucură faptul că și prin efortul prin care l-am făcut, nu vreau să-mi pun singur aripi în tot contextul acesta, dar îmi dau seama că și prin munca mea și prin demersul meu acest uriaș compozitor al romantismului târziu își recâștigă încet, încet locul. Și faptul că pe afiș este între acești doi mari B este iată un al treilea B, pentru că în general, cei trei B erau Bach, Brahms, Beethoven. Iată că se poate și Brahms, Bortkiewicz, Beethoven.

Știu că ați avut o primă întâlnire cu dirijorul Boian Videnoff. Cum descrieți colaborarea cu acesta?

Excelent. Este un muzician de înaltă calitate. Se vede parcursul universal în structura lui, chiar dacă este din punctul meu de vedere deranjant de tânăr, dar este un muzician de mare calitate, de mare consistență, cu o școală bună de dirijat și un sprijin de încredere pe scenă. Până la urma urmelor nu cântăm cu pedigreeul, ci câtăm cu omul din fața noastră și alături de Ansamblul Orchestrei Naționale Radio care este un ansamblu extraordinar de valoros și pe care și pe această cale vreau să îl salut, pentru că este alcătuit în mare proporție din prieteni foarte apropiați și să le mulțumesc că sunt alături de mine pe scenă și îmi fac și această onoare și această bucurie. Sunt foarte încrezător în capacitatea de a bucura publicul din sală. Ne întoarcem la punctul din care am plecat în această discuție, la bucuria pe care încercăm să o dăruim publicului și vrem să facem asta.