Arhivă : Interviuri Înapoi
Interviu cu dirijorul Adrian Morar
Vineri, 13 ianuarie, începând cu ora 19:00, Orchestra Națională Radio va susține primul concert din 2023, eveniment ce îl va aduce la pupitrul dirijoral pe Adrian Morar.
Domnule Adrian Morar, concertul pe care îl veți susține vineri, alături de Orchestra Națională Radio este dedicat Zilei Culturii Naționale. Cum se asociază repertoriul ales cu semnificația momentului?
În primul rând, am folosit în acest program nu doar piese românești. Am promovat o lucrare inedită, Suita "Cinema", compusă de Theodor Rogalski dar necântată până acum. Este drept că această alcătuire i se datorează strănepotului său, Alexandru Rogalski, iar lucrarea de Elenescu este lucrare prezentat în 1938 la Belgrad, dar premiată ulterior; o lucrare concertantă deosebită, avându-l ca solist pe Gabriel Croitoru. Și sigur, că am continuat tot într-un repetoriu universal, un repertoriu, care să ne pună în comparație, să ne arate creația universală. Și atunci am folosit Simfonia a III a de Brahms.
Solistul serii va fi violonistul Gabriel Croitoru. Cu ce gânduri întâmpinați această colaborare?
Cu aceleași gânduri de energie, mai ales că este lucrarea cea mai apropiată de spiritul și de folclorul românesc. Aceasta este foarte stilată, dar cu teme românești. Întotdeauna am colaborat cu mare plăcere și multă energie cu Gabriel.