Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Cătălin Crețu, coordonatorul proiectului „PerformArt”
Vineri, 10 decembrie, pe scena Sălii Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București are loc, începând cu ora 16, un eveniment ce marchează finalul celei de-a treia ediții a proiectului PerformArt. În cadrul evenimentului vor fi prezentate rezultatele din aceast an ale proiectului și va avea loc un recital susținut de premianții Concursului Național de Contrabas. Detalii aflăm de la Cătălin Crețu, coordonatorul proiectului.
Să-mi spuneți, pentru început, cum a apărut ideea?
Ideea proiectului „PerformArt” a venit din partea conducerii Universității Naționale de Muzică București, acum trei ani, într-o discuție cu doamna decan Cristina Popescu-Stănești. Am avut ideea să aplicăm la un concurs de finanțare propus de Fondul de Dezvoltare Instituțională din cadrul Ministerului Educației. Ideea pornește, de fapt, de la o nevoie. Faptul că există șase instrumente pe cale de dispariție; și anume, cele patru instrumente de alamă - trompetă, corn, trombon, tubă - apoi fagot și contrabas. Practic, copiii nu mai vin să studieze la aceste instrumente nici la conservatoarele din România, nici în licee și, evident, o să fie o problemă cu orchestrele din țară în scurt timp. Și-atunci, proiectul exact asta încerca să remedieze, această disfuncționalitate din sistemul de învățământ muzical românesc.
Care a fost reacția profesorilor și cum ați descrie răspunsul elevilor?
Reacția din partea liceelor de muzică din țară a fost foarte pozitivă. Primul pas a fost să facem niște parteneriate cu liceele, în primul rând din partea de sud a României. Apoi, anul trecut ne-am extins și anul acesta am ajuns să fim parteneri cu 35 de licee din toată țara, licee de muzică, evident. Activitățile pe care le-am propus în cadrul acestor parteneriate... masterclass-uri pe care profesorii de la noi le-au desfășurat în licee sau, atunci când s-a putut, la Universitatea de Muzică din București; a fost o serie de recitaluri educative susținute de către profesori, dar și studenți, masteranzi sau doctoranzi de la UNMB în liceele partenere; am avut chiar câteva concerte simfonice sau cu orchestră de cameră în licee partenere; apoi, au fost câteva ateliere de consiliere pedagogică a profesorilor de pian; mese rotunde cu directorii din licee, tocmai pentru a lua pulsul și să identificăm soluții de a remedia unele probleme care sunt în sistemul de învățământ și de a reface aceste punți de care vorbeam, dintre universitățile de muzică și licee. Nu în ultimul rând, foarte important, am avut o serie de sesiuni de informare pentru părinți, pentru că mi se pare că este un element esențial de a informa și de a lua legătura, de a ține la curent pe părinții copiilor cu tot ce se întâmplă în acest domeniu.
Am mai făcut ceva foarte important, am reparat instrumente. Cu banii proiectului am reușit să reparăm o serie de instrumente uzate ale liceelor partenere - piane, instrumente de suflat ș.a.m.d. Și, la sfârșitul anului, am invitat o serie de elevi performanți din liceele partenere ca să susțină un recital la Universitatea Națională de Muzică din București.
Mai mult decât atât, în fiecare an am ținut să aducem ceva nou, câte o activitate mai specială. În 2020, de exemplu, am elaborat un ghid pedagogic modern, care cuprinde 14 studii de specialitate scrise de către cadre didactice de la UNMB, și acest ghid pedagogic a fost trimis în toate liceele partenere. Mi se pare că este un instrument foarte important pentru profesorii de instrument din liceele de muzică din România.
Anul acesta am propus organizarea unui concurs național de contrabas pentru toate vârstele și a fost un real succes; a fost un concurs online. Și am mai adus ceva nou și la capitolul jurizare; pentru a fi foarte echilibrază, echidistantă și transparentă, am invitat toți profesorii de contrabas din universitățile de muzică și profesori preuniversitari, iar ca președinte de onoare l-am invitat pe domnul Dorin Marc, care este autoritatea supremă în materie de contrabas.
Mulți copii s-au reorientat spre cele șase instrumente pe care le-am enunțat înainte. Deci, practic, am convins părinții să-și mute copiii de la un instrument la care poate nu o să poată să facă neapărat performanță, spre un instrument dintre cele care sunt deficitare pe piața muncii. Mai mult decât atât, am convins conducerile unor licee să angajeze profesori pe specializările deficitare.
Sunt multe, multe alte lucruri pe care le avem în vizor și care încep să se remedieze, prin discuțiile pe care le avem. Căutăm practic mecanisme de rezolvare ale acestor probleme. La urma urmei, e un lanț și dacă o verigă nu funcționează, atunci tot edificiul se prăbușește. Aș spune că proiectul creează cadrul discuției; asta face proiectul nostru. Proiectul „PerformArt”, de fapt, creează cadrul unei discuții mai largi pe anumite problematici și, în caz că se va dori, aceste lucruri se vor putea remedia și la nivel de sistem.