Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Oana Ivașcu, managerul proiectului „Carnavalul animalelor”

Publicat: miercuri, 10 Noiembrie 2021 , ora 9.29

După proiecte precum Laboratorul de muzică sau ConnectArts, Asociația Culturală Isvor derulează în prezent Carnavalul animalelor, un proiect prin care își propune să aducă suita cu același nume de Camille Saint-Saens mai aproape de copiii din zonele defavorizate cultural ale județului Vâlcea. Despre această inițiativă ne-a vorbit Oana Ivașcu, managerul proiectului, în interviul următor.


În 10 noiembrie se lansează site-ul Carnavalul animalelor - un proiect dedicat educației muzicale a copiilor din zone defavorizate cultural - prin care prezentați suita cu același nume de Camille Saint-Saens. Cum a pornit ideea proiectului?

Ideea a plecat cumva din două perspective. Una, cea de a oferi material original copiilor din zone unde accesul către cultură este ceva mai dificil, iar a doua perspectivă este aceea de a sprijini muzicienii, muzicienii tineri. Mai departe, pentru că vrem să popularizăm muzica și să o aducem mai aproape de cei mici, am gândit suita într-o variantă completată vizual de un spectacol filmat de teatru de umbre și ateliere în care cei mici află despre tehnicile legate de teatrul de umbre, despre animație și decupează, își fac personaje, interpretează mici scenete.

Împreună cu Beatrice Iordan am adăugat, în plus față de proiectul inițial, și prezentarea unei serii mici de instrumente de muzică tradițională, în interpretarea lui Florin Iordan.


Proiectul continuă începând de vineri în județul Vâlcea. Care sunt localitățile în care veți ajunge?

Filmul Carnavalul animalelor și atelierele pentru copii au fost într-o bună măsură prezentate deja în patru ateliere din județul Vâlcea - Mălaia, Muereasca de Sus și Sălătrucel. După vacanță, ne întoarcem cu restul de șase ateliere, care se vor întâmpla în sate precum Stoenești, Bodești, Budești, Golești, Berislăvești și Ulmetu. Continuarea seriei de proiecte dedicate educației muzicale și artistice organizate de Asociația Culturală Isvor, precum Laboratorul de muzică și ConnectArts, Carnavalul animalelor este deschis publicului din toată lumea. Producția audio-vizuală va fi disponibilă pe carnavalulanimalelor.ro și rețelele noastre social-media.

Proiectul se bucură de cofinanțarea Administrației Fondului Cultural Național, de sprijinul Radio România Muzical și în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București.


Cine sunt membrii echipei cu care colaborați?

Carnavalul animalelor reunește o echipă minunată de artiști și specialiști. Încep cu cei zece tineri muzicieni care au înregistrat Carnavalul animalelor în luna iulie, la Sala Radio: Roxana Ioana Cîrciu și Andrei Gologan la pian, Valentin Șerban și Andrei Stanciu la vioară, Alexandru Spînu la violă, Izabela Ghergu - violoncel, Vlad Rațiu - contrabas, Diana Nedelea - flaut, Sebastian Antoneac - clarinet și Irina Rădulescu la xilofon glockenspiel. Ei au fost coordonați de Adrian Buciu. Regia muzicală a fost realizată de Florin Tudor, sunetul fiind captat de Andrei Barbu. În zona atelierelor dedicate copiilor am avut o echipă formată din Beatrice Iordan - animator și coordonatorul atelierelor - și Florin Iordan, iar de video s-a ocupat Florin Ghenade și Irinel Cârlănaru. Am avut alături de noi, desigur, și un specialist în acordarea pianelor, Carnavalul animalelor fiind o lucrare cu două piane - Czernak Attila. Grafica și web-site-ul proiectului sunt realizate de Daniel Ivașcu. Adelina Mariș se ocupă de partea de comunicare, iar Alina Ștefănescu coordonează atelierele din școlile rurale. Numele meu este Oana Ivașcu și m-am ocupat de producție și coordonarea proiectului.

Interviu realizat de Alexandra Scumpu