Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Costin Soare despre ediția aniversară a Festivalului Serile de chitară

Publicat: joi, 4 Noiembrie 2021 , ora 10.25

Ediția aniversară a Festivalului Serile de chitară se desfășoară în perioada 4-17 noiembrie la București, Sibiu și Brașov și propune publicului recitaluri și concerte cu orchestra la care vor participa importanți chitariști atât din străinătate, cât și din România. În program va fi inclusă și o premieră mondială, "Concertul pentru chitară, orchestră de coarde și 2 percuționiști, op. 174", intitulat "Aluvión", compus de Dan Dediu va fi interpretat în primă audiție absolută de către chitaristul Pablo Márquez.


Ediția aniversară de anul acesta a Festivalului Serile de chitară va fi deschisă de chitaristul Pablo Marquez, care va cânta în premieră mondială Concertul pentru chitară, orchestră de coarde și doi percuționiști de Dan Dediu. Este un moment important, atât pentru festival, cât și pentru muzica contemporană românească. Cum s-a ajuns la această idee pentru concertul de deschidere?

Este un proiect pe care Asociația Culturală Kitharalogos îl dezvoltă începând cu 2012, când am început la Muzeul Enescu o serie de concerte, care toate purtau un titlu Musica-Muzica, de-a lungul cărora am rugat compozitorii români să dedice lucrări chitarei. Chitara a fost un instrument care a fost destul de neglijat de compozitorii importanți de la noi, firește, cu câteva excepții, de altfel, notabile, însă repertoriul era destul de sărac și am considerat că este important ca una din direcțiile de dezvoltare a festivalului nostru să fie stimularea compozitorilor români în a dedica lucrări instrumentului. S-au scris în opt ani, aproximativ 25 de lucrări noi pentru chitară sau pentru varianta chitară-violă și iată că acest vis al meu și acest deziderat al asociației, de-a avea un concept nou pentru chitară și orchestră se împlinește acum. Maestrul Dan Dediu, alături de un alt maestru, chitaristul Pablo Marquez, unul dintre cei mai importanți muzicieni din lumea chitarei, iată că avem la Sibiu, premiera mondială a acestui concert, intitulat Aluvion. Mă bucur foarte mult, pentru că sunt 38 de ani de când Dumitru Capoianu a scris Concertul pentru chitară și orchestră și 25 de ani de la concertul scris de Anatol Vieru și iată că un alt compozitor nechitarist de la noi, să spunem așa, ia taurul de coarne, scrie un concert care, cu siguranță, va deveni o piatră de hotar să spunem, în repertoriul chitariștilor de la noi și cu siguranță din străinătate.


Ați structurat programul așa cum ne-ați obișnuit, în două secțiuni: concerte și cursuri de măiestrie. Care ar fi noutățile de anul acesta, în afară de premiera mondială menționată anterior? Știm că vor mai fi incluse și alte prime audiții absolute.

Până să vorbim despre cele cinci prime audiții aș vrea să punctez câteva lucruri importante pentru festivalul nostru. Vorbim, pe de-o parte, de extinderea către Sibiu și către Brașov. De asemenea, vorbim despre colaborarea pe care am deschis-o cu instituțiile de tip filarmonică. Este vorba de concertul de care vorbeam de la Sibiu, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu și, de asemenea, pe 17 noiembrie, în închiderea festivalului vom avea un concert și la Sala Radio alături de Orchestra Radio cu două bandini chacchiaretta. Am continuat și acest proiect de stimulare a compozitorilor de la noi în a scrie pentru instrument. Într-adevăr, pe 16 noiembrie, la Sala Auditorium a UNMB voi cânta alături de Ioan Bănescu, trei compoziții dedicate unui ansamblu de duo de chitară, inspirate din imnul medieval O Gloriosa Domina. Este vorba despre trei compozitori români foarte apreciați. Vorbesc aici de Dan Bariu, Alexandru Ștefan Morariu și Andrei Petrache și vom avea o altă premieră, o lucrare pe care Gabriel Mălăncioiu a scris-o acum patru-cinci ani pentru duo de chitare și nu a fost cântată la momentul respectiv, dar pe care Duo Chitarsis o va aduce la lumină pentru prima dată, în concertul din 12 noiembrie de la Palatul Tinerimea Română.


Oferiți ca în fiecare an, Bursa Kitharalogos, care se obține în urma unui concurs online. Cum s-au prezentat concurenții anul acesta?

Anul acesta a fost din punct de vedere cantitativ, mai slab să spunem, decât edițiile anterioare. Am avut doar trei concurenți care s-au prezentat foarte bine. Eu oricum mă bucur de fiecare tânăr chitarist care abordează acest repertoriu contemporan, care a început de altfel, să fie și publicat de asociația noastră în colaborare cu editura Grafoart. Deci cum spuneam, s-au prezentat foarte bine și anul acesta, din motive obiective am renunțat la gala Bursa Kitharalogos pe care o desfășurăm de obicei la Palatul Suțu, iar câștigătorul de anul acesta va concerta pe 13 noiembrie cu un minirecital în deschiderea recitalului Adrea de Vitis de la Universitatea de Muzică Națională din București.

Interviu realizat de Maria-Isabela Nica