Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Andrei Stănculescu

Publicat: miercuri, 27 Octombrie 2021 , ora 13.19

Corul de cameră Preludiu susține vineri, 29 octombrie 2021, un concert la Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea. După aproape cinci decenii în care ansamblul s-a aflat sub îndrumarea fondatorului său, Voicu Enăchescu, ca dirijor al Corului Preludiu își va face debutul, cu acest prilej, Andrei Stănculescu. Muzicianul ne-a vorbit despre semnificația acestui moment în interviul următor.

Andrei Stănculescu, îi urmezi dirijorului Voicu Enăchescu la conducerea Corului de cameră Preludiu. Colaborarea a început în urmă cu câțiva ani, când ai devenit membru dar și dirijor asistent. Ce înseamnă pentru tine să preiei acum conducerea acestui ansamblu?

Povestea a început în anul 2016, când am fost invitat de maestrul Voicu Enăchescu să pregătesc Corul Preludiu în vederea realizării unui concert la Ateneul Român, alături de Orchestra Națională de Tineret și dirijorul Cristian Măcelaru. Și a continuat în această direcție optimă în următorii cinci ani. Faptul că am devenit dirijorul acestui ansamblu înseamnă enorm pentru mine. Este o responsabilitate uriașă pe care încerc să o onorez în fiecare zi de repetiție alături de colegii mei. De altfel, reprezintă și confirmarea faptului că generația mea, generația pe care o reprezint, poate să ducă mai departe tradiția artei corale și să aducă, desigur, noi și noi elemente. Una dintre principalele calități ale muzicii e faptul că nu poate fi epuizată, că se autogerminează atât în procesul de creație, dar și în procesul de interpretare, iar asta-mi face munca, pe de-o parte, extrem de ușoară fiindcă primesc enorm de la colegii mei, care sunt profesioniști desăvârșiți, iar pe de altă parte - extrem de grea, fiindcă trebuie să găsim o traiectorie comun agreată. Maestrul Măcelaru spunea de altfel foarte bine că muzica se face într-o intimitate în care e necesar să ai o conexiune spirituală. Or, asta e foarte greu de atins! Și era dirijorilor severi și autoritari e deja apusă și asta e foarte bine.


Primul concert în calitate de dirijor al Corului Preludiu va avea loc la Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, orașul tău natal. Există un motiv personal în spatele acestei alegeri?

Evident, există și componenta subiectivă. Pe aceeași scenă am dirijat pentru prima dată un cor și, prin structura mea, deși sunt un om căruia îi plac formele deschise, chiar și în formele deschise există simetrii. Da, îmi face mare plăcere să dirijez la Vâlcea, iar în ultimii ani, de când Petruț Constantinescu este managerul acestei instituții, am fost o prezență permanentă atât în fața orchestrei vâlcene, cât și în fața Corului Euphonia. Și, de altfel, Corul Euphonia este și primul cor profesionist pe care l-am auzit vreodată pe scenă. E o mare onoare să-l dirijez în concertul de pe 29.


Ce planuri ai în viitor pentru Corul de Cameră Preludiu?

Concret, până la sfârșitul anului, avem cel puțin două concerte deja stabilite; unul, pe data de 22 noiembrie, la Catedrala Sf. Iosif - un concert dedicat Zilei Sfintei Cecilia, protectoarea muzicii, și un alt concert pe data de 8 decembrie, alături de Orchestra Națională de Tineret, cu o distribuție de soliști fantastică, pe scena Ateneului Român - Oratoriul de Crăciun de Saint-Saens. După cum știți, se împlinesc 100 de ani de la moartea genialului compozitor.

Deși e o perioadă dificilă, stranie, invit publicul meloman să vină la concertele Corului Preludiu, fiindcă deși este imperios necesar și firesc să avem grijă de sănătatea noastră fizică, nu trebuie să neglijăm în nici un fel igiena mentală și sufletească.

Foto credit: Zvasile Adrian

Interviu realizat de Alexandra Scumpu