Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Daniel Jinga despre stagiunea aniversară a Operei Naționale București
Vineri, 1 octombrie 2021, va începe stagiunea prin care Opera Națională București va sărbători împlinirea a 100 de ani de la instituționalizare. Dirijorul Daniel Jinga, managerul instituției a vorbit despre spectacolele de la începutul acestei serii în cadrul rubricii Invitatul Săptămânii din emisiunea Perpetuum Mobile din 29 septembrie, realizată de Lucian Haralambie.
În direct prin telefon acum, dirijorul Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București. Bun găsit.
Bine v-am găsit. Mulțumesc pentru invitație.
Vineri, 1 octombrie, va începe stagiunea cu care opera bucureșteană împlinește 100 de ani de la instituționalizare. Primul spectacol este Tosca de Giaccono Puccini, în care invitat va fi apreciatul bas bariton galez, Bryn Terfel. A transmis deja un mesaj publicului ce poate fi urmărit pe pagina YouTube a Operei Naționale București. Cum decurg pregătirile pentru acest spectaco, care va fi reluat duminică, 3 octombrie?
Suntem în repetiții. Bryn a sosit deja. În seara asta are prima repetiție. Mâine o să aibă două repetiții generale. Suntem oarecum îngrijorați în legătură cu evoluția indicelui de infectare și am stat tot timpul cu ochii pe știri, sperând ca sălile de concerte să nu se închidă. Sperăm asta în continuare, pentru că eu cred că soluția de a verifica persoanele înainte de a intra în sala de concert, fie în legătură cu vaccinarea, fie în legătură cu testarea ar fi o soluție care ar duce la păstrartea vieții artistice în România, pentru că avem nevoie de artă, avem nevoie de muzică. Oamenii trebuie să aibă o stare de spirit bună, și așa vremurile sunt grele și eu cred că a renunța cu ușurință la viața artistică nu este o decizie foarte bună și sper că autoritățile vor avea asta în vedere.
Din informațiile de până acum, ținând cont de contextul epidemiologic actual, de ce trebuie să țină cont cei care vor să participe la aceste reprezentații?
Trebuie în primul rând să aibă certificat verde, adică să fie testați sau vaccinați sau să fi trecut prin boală, să facă dovada acestei situații. Este o situație standard, deja nu mai repet. Și, bineînțeles, vor purta mască, sala va fi umplută 50%, cu distanțare între spectatori, adică vom respecta toate normele în vigoare, spectacolul nu va avea pauză ș.a.m.d. Noi am învățat deja să respectăm normele acestea, am învățat deja să conviețuim cu această situație și cred că dacă suntem un pic atenți și mai responsabili, vom putea merge mai departe, fără să închidem sala. De fapt, acesta este mesajul meu și mă bucur că m-ați invitat. Înainte de toate, mesajul meu ar fi trebuit să fie venit de la Opera Națională, pentru că împlinim 100 de ani. Acest mesaj se transformă acum într-un mesaj puțin mai complex și mai larg, veniți la sălile de concerte, respectați normele, vaccinați-vă, testați-vă, fiți atenți, dar nu renunțați la viața artistică, la viața spirituală, în general.
Vreau să rămânem la stagiunea aniversară a operei naționale bucureștene, știu că este programat și un recital extraordinar ce marchează Ziua Internațională a Operei, pe 25 octombrie. Ne puteți spune mai multe detalii despre acest eveniment acum, având rezerva situației epidemiologice?
Este un recital pe care îl vor susține soliștii Operei Naționale București. Este un recital al casei, un recital prin care marcăm și faptul că am redevenit membri ai Opera Europa și încercăm în felul acesta să facem parte din marea familie europeană a operelor, să menținem toate contactele care ne așează într-un loc pe care, cred eu că îl merităm și pe care cultura română, în general, îl merită în Europa. Aceste este de fapt rolul recitalului. Nu am în față desfășurătorul să vă citesc soliștii și ariile ce se vor cânta, dar este de la sine înțeles că vor fi soliștii noștri cei mai reprezentativi și publicul iubitor de operă va putea asculta cele mai cunoscute lucrări.
Organizați, de asemenea, la finalul lunii noiembrie și un festival Stelian Olariu, în cadrul stagiunii aniversare. Care sunt direcțiile acestui proiect?
Stelian Olariu este maestrul de cor care a lucrat în Opera Națională București peste o jumătate de veac. El trebuie omagiat, el trebuie amintit de fiecare dată și acest festival se adresează în primul rând corurilor de operă, dar nu numai, se adresează și corurilor în general. Am invitat și coruri de cameră și coruri religioase, încercând printre altele, să surprindem paleta largă pe care maestrul Stelian Olariu a abordat-o în ceea ce privește muzica corală, atât la operă, cât și în celelalte domenii de activitate. Acest festival va fi găzduit de către Corul Operei Naționale București și urmează să facem un anunț special asupra programului pe care festivalul îl va avea, după ce vom finaliza discuțiile cu toți invitații noștri, pentru că după cum știți, discuțiile în acest moment se poartă întotdeauna sub semnul neprevăzutului și a lipsei de predictibilitate.
Acestea sunt vremurile...
Da, dar să știți că nu ne lăsăm. Dacă am spus că vom face acest festival, îl vom face și în momentul în care totul va fi aranjat vom face și comunicarea către public.
Perfect. Aș vrea să ne oprim și asupra datei de 8 decembrie. Este și ea importantă în cadrul acestei stagiuni. În aceeași zi, în 1921, cu George Enescu la pupitru, avea loc prima premieră a nou instituționalizatei Opere Române. Ce propuneți publicului pentru 8 decembrie 2021?
Pentru 8 decembrie propunem același spectacol, spectacolul Lohengrin, dirijat de Tiberiu Soare. Vom avea atât distribuție atât din interiorul Operei Naționale București, cât și invitați din străinătate. Avem un regizor foarte important, dar nu o să-i amintesc acum numele. Pe surse îl puteți afla, dar până nu semnăm nu vreau să fiu lipsit de deontologie și să-i fac cunoscut numele, dar este un regizor cu care avem deja discuțiile foarte avansate pentru regia acestui spectacol și domnia sa s-a pregătit foarte temeinic și iubește foarte mult acest titlu. Nu va fi un spectacol neapărat muzeal, adică nu se va pune în scenă ținând cont de faptul felul în care s-a făcut acum 100 de ani. În rest este evident că dorim să avem premiera fix în aceeași zi și să avem același titlu. Dorim cumva să comemorăm acea dată din toate punctele de vedere, să marcăm împlinirea a 100 de ani de la semnarea certificatului de naștere culturală a Operei Naționale București, fiindcă Opera Națională București a fost instituționalizată pe 1 aprilie 1921, dar prima premieră, prima producție a fost pe 8 decembrie 1921, premiera operei Lohengrin dirijat de George Enescu.
Dirijorul Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București și invitatul săptămânii în Perpetuum mobile, vă mulțumesc pentru prezența din ediția de astăzi.
Și eu vă mulțumesc. O zi frumoasă tuturor.