Violonistul ruso-german Mikhail Gurewitsch s-a născut în anul 1975, în fosta Uniune Sovietică și a studiat la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg și la Universitatea din Detmold. A fondat Orchestra de Cameră Dogma în anul 2004, ansamblu ce a primit de două ori prestigiosul premiu Echo Klassik.

Domnule Mikhail Gurewitsch, veniți pentru prima oară în România, la Festivalul Enescu. Ca violonist, v-ați întâlnit până acum cu muzica lui George Enescu?

Desigur. George Enescu este unul dintre cei mai mari violoniști ai tuturor timpurilor. Însă Enescu a fost mult mai mult decât un violonist. A fost compozitor, dirijor și suntem foarte norocoși că avem câteva înregistrări în care îl putem asculta cântând. Cred că a avut o uriașă influență asupra violoniștilor și, de asemenea, a avut un mare impact asupra mea.

Numele Orchestrei Dogma, pe care ați fondat-o, își are originea în DOGMA 95 Manifesto, publicat de o grupare constituită în jurul regizorului Lars von Trier. Cum se asociază ideea acestui manifest cu activitatea muzicală a orchestrei dumneavoastră?

Sunt mai multe elemente ale Dogma 95 Manifesto pe care le aplicăm și cea mai importantă este cea legată de interpretare. Noi credem cu adevărat că muzica pe care o cântăm trebuie să aparțină timpului nostru, chiar dacă este o piesă ce provine din Barocul muzical sau una contemporană, totul se petrece acum, în secolul 21. Și asta este ceea ce Dogma 95 a încercat să facă în perioada în care a apărut în a doua parte a anilor 1990 și începutul anilor 2000: să aducă filmul, cinematograful mai aproape de public. Și acesta este spiritul pe care noi încercăm să-l ducem mai departe. Totodată, întregul proces al unui concert, tot ceea ce se întâmplă pe scenă este orientat către public. Eu comentez fiecare concert și mă adresez în mod direct publicului. Asta înseamnă Dogma 95 pentru mine.

Sunteți și un admirator al lui Lars von Trier?

Se poate spune și asta, desigur.

Cine sunt membrii Orchestrei Dogma? Cum îi selectați?

Sunt muzicieni cu care am lucrat de-a lungul anilor, înainte de a începe acest proiect în 2004. Erau membri în diferite orchestre, desigur, au mulți ani de experiență în muzica de cameră și în orchestre camerale. Am întâlnit de-a lungul timpului mulți colegi despre care am crezut că ar putea fi interesați să creeze împreună cu mine. Așa am început, iar procesul continuă și în ziua de azi. Invităm mereu membri noi, îi învățăm modul nostru de a cânta, felul de a interpreta muzica și facem acest lucru deja de 17 ani.

În timpul concertelor, membrii orchestrei cântă stând în picioare. Care este explicația muzicală a acestei alegeri?

Sunt mai multe motive. Primul dintre ele este că pentru primul violonist este mai comod să stea în picioare. Dar din alt punct de vedere, stând în picioare poți aborda un stil de interpretare mult mai dinamic, se creează o conexiune mult mai puternică între membrii orchestrei și neavând dirijor, este foarte important să fim cu toții conectați, să ne putem vedea și simți unii pe ceilalți. Este doar o dinamică diferită pe care o prețuim cu toții.

Acest tip de dinamică ce se naște în timpul interpretării este și motivul pentru care ați ales să conduceți ansamblul din poziția de concertmaistru, și nu de dirijor?

Îmi place procesul care se produce în timpul repetițiilor de a fi împreună cu oameni care au opinii, idei și nu doar de a urmări ideea generală a unei repetiții. Avem o mulțime de discuții în timpul repetițiilor, schimbăm lucrurile în mod repetat și profit mult de pe urma experienței și a cunoștințelor colegilor mei. Prefer să fiu parte a procesului, a corpului muzical aș putea spune.

La București veți interpreta cinci lucrări ale unor compozitori contemporani. Dacă acest concert ar fi un film de la Lars von Trier, care ar fi scenariul pe care l-ar crea cele cinci piese?

Aceasta este o întrebare excelentă! Ar fi trebuit să mă gândesc înainte la asta, mulțumesc! Ceea ce urmează să facem este să oferim un program de muzică contemporană în cadrul Festivalului, iar asta mi se pare foarte interesant pentru că nu se întâmplă prea des ca festivalurile sau sălile de concert să fie interesate de lucrările unor compozitori care sunt încă în viață! Vom cânta piese ale mai multor autori. Secvențele pentru orchestră de coarde de Cornel Țăranu au fost scrise în 1960, deci a trecut ceva vreme de la compunerea lor. Apoi Concertul nr.2 Viva Voce pentru bayan și orchestră de cameră de Efrem Podgaits a apărut mai târziu și aduce o altă stare. Este o muzică bazată pe cântece romantice rusești ale condamnaților, pe care mulți oameni vârstnici le vor recunoaște, nu doar rușii, iar autorul le folosește pentru a crea o muzică clasică contemporană. Lucrarea de Gavin Bryars îmi place foarte mult pentru că folosește instrumente simple, nu aș vrea să spun ușoare, dar care emoționează și sunt greu de descris în cuvinte. Este pur și simplu un gen de atmosferă ce se naște din curgerea muzicală. Recomand și audiția altor piese scrise de Gavin Bryars. Lucrarea lui Michael Nyman este mai mult sau mai puțin o muzică de film, rescrisă pentru Orchestră de cameră Dogma după muzica documentarului I am Ingrid ce o are ca subiect pe minunata actriță Ingrid Bergman. Și eu însumi am scris o piesă pentru Festivalul Enescu, de-abia aștept să o interpretăm în România și sunt foarte curios să văd reacția publicului după ce o va asculta pentru prima dată, pentru că este o primă audiție absolută.

Când ați scris această partitură, Seven Rhymes for Glory și care este subiectul ei?

Sunt 7 piese scurte, menite să creeze o anumită atmosferă. Publicul va trebui să fie atent, pentru că anumite piese durează doar câteva secunde, însă altele sunt ceva mai lungi. Am fost interesat de legătura dintre cuvânt și muzică. Cred că poezia și muzica merg foarte bine împreună, în general. Cu toții știm câte poeme au fost puse pe note! Eu am fost interesat să exprim o combinație între muzică și poezie care nu poate fi spusă, ci doar cântată. Iar piesa a fost scrisă special pentru concertul nostru din Festivalul Enescu.

Solista concertului dumneavoastră va fi Ksenia Sidorova, în Concertul Viva Voce pentru bayan și orchestră de Efrem Podgaits. Ați mai colaborat până acum?

Nu încă. Va fi pentru prima dată. Ne cunoaștem de multă vreme, ne-am întâlnit la ceremonii de decernare a premiilor în Germania, unde am primit amândoi premii. Ne știm foarte bine și așteptam acest moment de a cânta împreună și aceasta a fost prima oportunitate, una grozavă!