Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu violoncelistul Kian Soltani - minunea persană în care crede Barenboim

Publicat: marți, 21 Septembrie 2021 , ora 13.53

După Alisa Weilerstein, Gautier Capuçon și Daniel Müller-Schott, parada violonceliștilor de faimă continuă, în ediția a XXV-a a Festivalului, cu evoluția din 21 septembrie, ora 19.30, de la Sala Palatului, a lui Kian Soltani; artist austriac de origine iraniană a cărui întâlnire cu Daniel Barenboim a fost nu numai decisivă pentru consacrarea mondială, dar și profund influentă asupra devenirii lui ca artist și ca om. În vârstă de 29 de ani, câștigător al Concursurilor Internaționale "Paulo Cello" din Finlanda, "Karl Davidoff" din Letonia și "Antonio Janigro" din Croația, Soltani este un nume dintre cele mai promițătoare ale violoncelisticii mondiale, aflat la debut pe o scenă din România.


Pe 21 septembrie, publicul român vă va asculta interpretând Concertul op. 129 în la minor; una dintre ultimele realizări componistice ale lui Schumann, o capodoperă și, probabil, primul mare opus romantic din istoria violoncelului. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această lucrare fundamentală pentru instrumentul la care cântați?

Da, într-adevăr, din perspectiva mea, ca violoncelist, Concertul pentru violoncel de Schumann este una dintre cele mai reprezentative lucrări pe care le avem în repertoriu, fără îndoială; mai ales din perspectiva perioadei romantice. În ceea ce mă privește, compozitorul german rămâne foarte apropiat sensibilității mele, un artist cu care am foarte multe conexiuni. Între altele, încă de la prima înregistrare pe care am făcut-o vreodată, Schumann se impune ca unul dintre principalii creatori pe care să-i aprofundez cu adevărat. Am interpretat, practic, toate opusurile pe care le-a gândit pentru violoncel, în anii studiilor mele l-am abordat în mod intensiv - și mă refer la lucrările pentru violoncel și pian de felul Pieselor-fantezie op. 73. Însă la Concertul op. 129 m-am raportat mereu nu cu teamă, dar ca la ceva pe care îl venerezi atât de mult încât nu îți permiți măcar să îl atingi. Așa că întreaga mea adolescență m-am raportat cu atât de mult respect la această creație încât nici măcar nu am îndrăznit să mă apropii de ea. Am ținut să fiu cu adevărat pregătit pentru asta, pentru momentul în care îi va veni vremea. Așadar, aveam deja bine peste 20 de ani (cred că 23 sau 24) când am început cu adevărat să lucrez Concertul. Violoncelistic, firește că știam pe dinafară tot ce e scris în partitură, pentru că îl ascultasem în nenumărate ocazii interpretat de alții, dar atunci m-am decis să sondez în profunzime, fiindcă nu am dorit să cânt lucrarea înainte de a fi sută la sută pregătit - atât muzical, cât și instrumental. Așa că atunci când am decis să studiez Concertul op. 129, avusesem răbdarea necesară pentru a mă îndrepta în direcția potrivită, în afara reflexelor vechi sau greșite prin care să vorbească vocea tânărului student care fusesem. În momentul de față, lucrarea figurează în repertoriul meu și am sentimentul că mă simt mult mai confortabil în relație cu ea pe scenă, probabil și pentru că, de la început, abordarea mea a fost cea corectă. Nu am cântat-o vreodată fără a o gândi - pur și simplu, se întâmplă să fii la început și să o parcurgi din rațiuni tehnice, însă nu a fost cazul meu. Asta ar fi fost o viziune greșită. Există, desigur, numeroase dificultăți cărora trebuie să le faci față, Dar, de la bun început, am privit totul pornind de la muzică și expresie, iar în prezent e fără îndoială unul dintre concertele mele preferate și unul în relație cu care mă simt aproape în largul meu atunci când îl prezint publicului.


Ce vă impresionează și azi în mod special la Concertul op. 129 de Robert Schumann? Care ar fi acele atribute concrete ale lumii lui expresive ce nu încetează să vă atragă atenția?

Ca violoncelist, sigur că eu trebuie în primul rând să cânt, e ceva spre care violonceliștii aspiră cel mai tare. Vocea umană și sonoritatea violoncelului sunt cumva similare în caracterul lor general, așa că tind în permanență să fiu asemenea unui interpret vocal. Concertul de Schumann este foarte generos din acest punct de vedere, are atât de multe caracteristici melodice pe care violoncelistul le poate specula, în special în mișcarea secundă. Prima parte este foarte provocatoare, pentru că deși are, de asemenea, un caracter cantabil, acesta este întrerupt, în mod constant, de idei care pur și simplu apar brusc și întrerup curgerea sonoră, mai ales în secțiunea dezvoltătoare. Am și citit un text, nu mai știu dacă era din jurnalul compozitorului sau din cel al Clarei Schumann, dar menționa că Robert Schumann s-a trezit brusc în miezul nopții cu noi idei și s-a dus imediat la pian și le-a notat, modificând partitura. Observația era legată de Concertul pentru violoncel - și poți simți acest lucru cu claritate în cazul secțiunii dezvoltătoare. Pentru că începe o idee și imediat intervine o alta, cu totul nouă, întrerupând-o pe precedenta. Există cu siguranță un element de bipolaritate în acestă secțiune și, desigur, ne sunt familiari tuturor Schumann și cei doi prieteni ai săi imaginari, Florestan și Eusebius, cel liric și cel sălbatic. Ei bine, în această secțiune dezvoltătoare îi poți simți foarte bine, e fascinantă. În ceea ce privește ultima mișcare, ea radiază bucurie. Schumann însuși a descris acest concert ca fiind o lume de sunete solară.


Schumann iubea foarte mult sunetul violoncelului.

Da, da, cu siguranță. Mulți violonceliști tind să se concentreze mai mult pe partea întunecată a lucrării, care există, desigur, dar nu trebuie să o uite pe cea solară - iar cea de-a treia mișcare este cu siguranță plină de bucurie și are un caracter diferit, aproape dansant, total înălțător. Sunt multe elemente foarte diferite în acest concert, care adăncesc plăcerea explorării și a prezentării sale pe scenă.


Kian Soltani, în 2015, postul Radio România Muzical a transmis în direct concertul dumneavoastră din cadrul Festivalului BBC Proms de la Londra. Ați interpretat atunci Concertul op. 56 de Beethoven, cu Daniel Barenboim la pian, acesta asigurând și conducerea muzicală. În propria afirmare, relația cu Daniel Barenboim a fost una importantă, cu siguranță. Ce înseamnă pentru dvs. marele dirijor și pianist?

Da, ați menționat corect acel eveniment, cel puțin pentru mine a fost unul dintre cele mai importante ale activității de până în prezent. Concertul din 2015, din Festivalul BBC Proms a făcut parte dintr-un turneu mai amplu, fiind de fapt ultimul concert din cadrul respectivului turneu. Ne-am aflat împreună pe numeroase scene din Europa, dar și din America de Sud, iar colaborarea cu Daniel Barenboim a început cu un an și jumătate înainte de acel turneu. Am cântat în fața lui într-o audiție din vara anului 2013, pentru că își dorea un prim- violoncelist în orchestra sa. Nu mi-am dorit niciodată să devin membru de orchestră, nu am aspirat la așa ceva, dar când am auzit că Daniel Barenboim caută un prim-violoncelist pentru West-Eastern Divan (care era de fapt o orchestră-proiect, în care ne întâlneam o dată, de două ori pe an, nu era de fapt o orchestră profesionistă în adevăratul sens al cuvântului, ce repetă săptămânal), mi-am zis că este o ocazie unică, pe care nu o pot rata. Așa că i-am cântat, iar în 2014 debutam în concert ca prim-violoncelist; însă din start i-am mărturisit că eu nu sunt un muzician de orchestră și că aspir să devin solist. Asta îmi doresc să fiu și în direcția asta lucrez zilnic. A înțeles imediat și mi-a spus: "Nu-ți face griji, o să îți ofer suficiente ocazii." Așa că încă de la debutul primului proiect a început să lucreze cu mine, dându-mi sfaturi după repetițiile cu orchestra. În perioada respectivă țin minte că pregăteam Concertul pentru violoncel și orchestră de Dvoűák; și în fiecare zi a săptămânii, seara, după repetiții, lucram separat cu el. Triplul concert mi-a oferit o șansă extraordinară, m-am pregătit extrem de mult, am studiat intensiv. Cel puțin jumătate de an am lucrat la această partitură, pe care o mai interpretasem, de fapt, înainte, de câteva ori - dar tot am aprofundat-o încă jumătate de an. Dintr-un anumit punct de vedere, am reînvățat-o din temelii iar turneul a ieșit foarte bine. După aceea mi s-au deschis multe uși, am simțit asta. A fost un moment extrem de important, iar relația dintre mine și Daniel Barenboim continuă și în prezent. Lucrăm împreună și chiar vom interpreta în octombrie Concertul pentru violoncel și orchestră de Schumann în capitala Germaniei, cu Capela de Stat din Berlin - un alt eveniment pe care îl aștept cu nerăbdare.

Interviu realizat de Ștefan Costache