Arhivă : Interviuri Înapoi
Festival George Enescu. Interviu cu violoncelistul Norbert Anger
Născut în 1987 în orașul Freital din landul Saxonia, Norbert Anger este unul dintre cei mai versatili violonceliști din generația lui, admirat pentru profunzime, expresivitate și virtuozitate, precum și pentru precizia și bogăția sunetului său. Cariera solistică și de interpret de muzică de cameră este frumos completată de activitatea în cadrul renumitei Orchestre a Capelei de Stat din Dresda și a Orchestrei Festivalului de la Bayreuth, precum și de activitatea didactică.
Presupun că nu este pentru prima dată când veniți la București, având în vedere că sunteți instrumentist în cadrul Capelei de Stat din Dresda, o orchestră pe care ne-am bucurat de mai multe ori să o ascultăm în Festivalul Enescu.
Am mai fost în Festival, cred ca deja de trei ori. Iubesc mult orașul, îmi face plăcere să revin și mă bucur de timpul pe care îl pot petrece aici. Va fi însă primul meu recital, pentru că anterior am mai cântat doar în concerte camerale și în orchestră.
Cum ați primit invitația pentru anul acesta?
Prin intermediul prietenei mele Sina Kloke, pe care o cunosc de foarte mult timp. Am studiat împreună la Dresda și este o pianistă minunată. Ea m-a sunat și mi-a spus că s-ar bucura să cântăm din nou împreună, cred că nu ne-am mai întâlnit pe scenă de 8 ani. Așa s-a întâmplat.
Programul include Sonate pentru violoncel de Debussy, Șostakovici și Enescu. Le veți interpreta în ordinea cronologică a compunerii lor. De fapt ultimele două sunt contemporane (1934 / 1935). Vă rog să ne vorbiți puțin despre aceste lucrări și alăturarea lor în program.
Personal, cred că Sonata a II-a scrisă de Enescu este plină de culori, are armonii extraordinare și o ritmică impresionantă, unică aș spune. Mi s-a părut interesant să o combin cu Sonata lui Șostakovici, care este și ea pe alocuri foarte lirică, dar în părțile a doua și a patra are o componentă ritmică subliniată la extrem, neobosită. Asta mi se pare extraordinar și la Enescu: contrastul dintre ritmică și culoare timbrală. Am adăugat Sonata de Debussy, poate cea mai impresionistă lucrare camerală scrisă pentru violoncel și pian. Este fascinant cu câte culori și stări lucrează aici compozitorul. Sonata lui Șostakovici se bazează în schimb mult mai mult pe ritm și pe o anume stabilitate în acest sens, iar Sonata lui Enescu aș spune că îmbină cele două laturi. Acest lucru mi se pare captivant, să călătorim împreună pe drumul de la o coloristică timbrală variată spre acea rigurozitate, să-i spunem, și până la o îngemănarea dintre cele două.
Ați mai cântat anterior muzica lui George Enescu?
Am studiat Enescu, la un moment dat m-am pregătit pentru Concursul Enescu și am parcurs Sonata, dar nu am venit atunci la București. Obținusem un post în cadrul Capelei de Stat din Dresda, așa că m-am înscris la concurs dar nu am mai participat. Luasem deci contact deja cu muzica lui Enescu.
Sunteți solist dar și interpret de muzică de cameră, cântați în orchestră și sunteți profesor. Cum se îmbină aceste activități, sunt situate pe același plan în preferințele dumneavoastră sau ați putea alege una dintre cele ca fiind pe primul loc?
Greu de zis! Este de parcă ar trebui să spui care este copilul tău preferat. Cred că fiecare dintre aceste activități o influențează pe cealaltă. Învăț foarte mult prin interpretarea repertoriului pentru orchestră, învăț foarte mult din operă, atunci când cânt cu soliști vocali, spre exemplu elemente de respirație, frazare. Ceea ce învăț aici aplic și în muzica de cameră, unde încerc să imprim melodiei un caracter vocal. Apoi, doresc să transmit toate aceste învățături generației viitoare. Am lucrat deja mult ca profesor și încerc să le ofer celor mai tineri toate aceste experiențe pe care le trăiesc și tot ceea ce învăț prin intermediul lor. Primesc la rândul meu de la ei multe idei, poate la unele dintre ele nici nu aș fi ajuns singur. Reflectez apoi la ele și le aplic în interpretările mele. Asta mă bucură nespus. Nu aș putea să spun care activitate este mai importantă pentru mine, pentru că am nevoie de toate.
Am trecut cu toții printr-o perioadă dificilă din cauza pandemiei. Cum a fost aceasta pentru dumneavoastră, pentru cariera dumneavoastră?
A fost foarte neplăcut, îngrozitor. M-am împăcat cu faptul de a nu putea fi pe scenă cu ajutorul numeroaselor transmisii pe internet pe care le-am realizat, am predat de asemenea online, dar ce a lipsit cu adevărat a fost interacțiunea cu alți muzicieni și cu publicul, experiența de a respira efectiv împreună muzica. Acest lucru nu se poate obține online și nu poate fi înlocuit. Avem nevoie de a simți atmosfera din sala de concert, avem nevoie să simțim prezența celor care de ascultă. În primele luni de restricții dure am încercat să ne acomodăm cu situația și să facem ce putem în condițiile date, dar cu cât s-a prelungit, ne-am dat seama că esențialul, ceea ce ne face să existăm și să facem muzică, ne-a fost luat. Așa că următoarele perioade de restricții au fost extrem de dificile, pentru că inițial am reușit să ne mulțumim cu ceea ce avem, dar pe termen lung nu funcționează. Mă bucur acum că au loc primele concerte, dar trebuie să spun că recent am cântat Concertul de Schumann, a fost primul astfel de eveniment din ultimul an și jumătate și a trebuit efectiv să mă reacomodez. Suntem sportivi de performanță și în perioada anterioară ne-am putut antrena dar nu am putut cânta, nu am putut prezenta ceea ce am lucrat. Astfel încât revenirea nu este comodă, rutina lipsește și chiar dacă ne bucurăm că putem cânta din nou, este dificil. Este un aspect interesant. Sper să ajungem curând la o anume normalitate.
După Festivalul Enescu aveți deja alte evenimente în agendă?
Da, începe noua stagiune și am proiecte atractive. Voi cânta Triplul concert de Beethoven cu Myung-Whun Chung dirijor la Dresda și Salzburg, precum și Don Quijote de Richard Strauss cu Franz Welser-Möst, un proiect de care mă bucur mult. Începe și stagiunea Capelei de Stat din Dresda, din septembrie se reiau și cursurile. Sunt multe de făcut dar mă bucur mult, am nevoie de aceste activități cărora le-am simțit mult lipsa.