Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu dirijorul Vlad Vizireanu
Vlad Vizireanu dirijează în această după-amiază, de la ora 16.30, Orchestra de Cameră din Viena, în concertul susținut pe scena Ateneului Român.
Domnule Vlad Vizireanu, din fișa dumneavoastră biografică ȋmi dau seama că vă caracterizează un puternic spirit competițional. Doar ȋn acest an ați fost laureat cu două premii ȋntâi.
Ce aș putea să răspund! Dacă ai norocul să fii selectat ȋn fazele superioare ale unei competiții internaționale, lucru deloc ușor, atunci trăiești satisfacția că te afli pe un drum bun ȋn ceea ce privește cariera artistică și pot spune că sunt un privilegiat. Am avut noroc, dar am și lucrat foarte mult.
Premiile pe care le-ați obținut la "Only Stage" și "Hans von Bülow" vă aduc și invitații ȋn stagiunile următoare.
Ȋn următoarele două, trei stagiuni sunt invitat la Oregon Music Festival, iar ȋn Europa voi dirija ȋn Ungaria, Italia și ȋn România din nou, sigur, sunt foarte bucuros să dirijez acasă. Sunt ȋncântat de toate aceste posibilități.
Ȋn 2019 ați devenit director muzical la Orchestra Simfonică Knox Galesburg, iar acum vă numărați printre cei 9 finaliști pentru aceeași poziție la Rockfort Symphony Orchestra din Illinois.Veți duce ȋn paralel cele două funcții?
Din nefericire Orchestra Simfonică Knox Galesburg a ȋncetat să-și desfășoare activitatea ȋn 2020, din rațiuni care țin de pandemie. Ȋn acest moment nu am un post anume. Poate voi deveni dirijor șef la Rockfort Symphony Orchestra, ceea ce va fi o experiență incredibilă. Primul concert ar fi ȋn noiembrie anul viitor. Sunt finalist și la o altă orchestră americană, așa că aștept să văd ce-mi aduce anul viitor.
Știu că ați fost selectat din 200 de candidați pentru Rockfort Symphony Orchestra.
E un privilegiu. Concursurile sunt la un nivel foarte ȋnalt, iar noua generație de dirijori e pregătită să-și facă auzită vocea.
Ȋn paralel sunteți dirijor invitat permanent al Filarmonicii din Ploiești. Ce pregătiți pentru noua stagiune cu această orchestră românească?
Aș dori să răspund, dar mi-e imposibil. Ȋn acest moment e imposibil să concepi o stagiune ȋntreagă pentru că nu știm ce restricții pot apărea pe parcurs. Pot să vă spun că voi avea primul concert ȋn 28 octombrie cu "Dumbarton Oaks" Concerto de Stravinski, Concertul pentru clarinet de Mozart și Simfonia nr. 1 de Brahms. Va fi prima oară ȋn cariera mea când voi aborda o simfonie de Brahms . Am dirijat alte pagini brahmsiene, precum Concertul de vioară, Dublul concert, ca și alte lucrări, dar niciodată vreo simfonie. Pot spune că dramaturgia brahmsiană o percept foarte natural și aștept să trăiesc această primă experiență.
Știu că ȋn același timp ȋndrăgiți muzica lui George Enescu. La București ați dirijat fascinant Rapsodia nr 1, dar și foarte dificila Simfonie de Cameră op. 33.
Odată cu Rapsodia română am simțit că-mi ȋncep cu adevărat cariera dirijorală. Aveam totul sub control, orchestra era ȋn mâna mea, a fost un pas important ȋn dezvoltarea mea, ȋn experiența mea, ȋn meșteșugul meu dirijoral. A fost un moment special ce a avut loc ȋn 2015. Simfonia de Cameră, pe care am dirijat-o ȋn 2019 tot ȋn Festivalul Enescu cu Orchestre Nationale de Lille, pot spune că a reprezentat cel mai dificil moment al carierei mele. Limbajul enescian din ultimul său opus este extrem de personal și complex, astfel că mi-am adunat toate energiile având ȋn față o orchestră de cea mai bună calitate.
Până ȋn prezent ați dirijat Orchestra de Cameră din Viena?
Nu, va fi prima dată. Acum două zile am repetat la Viena Simfonia a IX-a de Schubert și am simțit o extraordinară chimie, comunicare ȋntre noi. Mi-aș dori să dirijez tot timpul orchestre de acest nivel. Aș fi norocos! Interpreții au ȋn AND-ul lor muzica schubertiană, îmi face o deosebită plăcere să dirijez Simfonia a IX-a, una dintre lucrările mele preferate.