Arhivă : Interviuri Înapoi
Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu violonistul Dmitry Sitkovetsky
Violonistul Dmitry Sitkovetsky va interpreta astăzi, 9 septembrie, de la ora 16.30, la Ateneul Român, Capriciul român pentru vioară și orchestră de George Enescu, în compania Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra.
Bine ați revenit! Prima prezență în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu" a fost cea din 2003. Cum vedeți seria acum?
S-a schimbat foarte mult în bine și pe mai multe planuri. În 2003 am venit ca președinte al juriului Concursului Internațional "George Enescu" și am susținut un recital în această sală superbă a Atenului Român. Atunci, așa cum știți, Festivalul și Concursul se desfășurau în același timp, lucru care acum ar fi imposibil pentru că Festivalul a crescut atât de mult. De atunci, am fost prezent în Festival de mai multe ori, iar în mai - în ultima parte a concursului amânată din cauza pandemiei - am fost din nou președinte al juriului și am susținut și un recital. Așadar, sunt foarte atașat de București. Cred că în ultimii 20 de ani lumea a devenit impresionată și conștientă de muzica lui Enescu, dar și de Festival care s-a transformat într-un loc de întâlnire pentru noi. Ca muzician, dacă ești la București în septembrie te întâlnești cu prieteni vechi, îți faci noi cunoștințe. Aseară, de exemplu, am ajuns ceva mai târziu și nu am fost în sală la concertul Juliei Fischer, dar am fost la concertul unei colege pe care nu am ascultat-o live niciodată - Patricia Kopatchinskaja, ocazie cu care am și cunoscut-o. Mihai Constantinescu și echipa sa, bineînțeles cu sprijinul guvernului, au stabilit legături personale cu toți artiștii, iar noi venim pentru muzica lui Enescu, dar și pentru că avem o relație specială cu dumnealui. Astfel văd eu dezvoltarea Bucureștiului pe plan muzical, dar și cea a Festivalului.
Cum apreciați lucrarea lui Enescu, pe care o prezentați în această seară?
Sunt atașat de acest Capriciu și încerc să îl interpretez cât mai des în afara României pentru că este o lucrare extraordinară, deși Enescu nu a avut șansa să o încheie. A tot lucrat la ea în timp și sunt de părere că studentul său, profesorul Cornel Țăranu a depus o muncă nemaipomenită în a o orchestra. Păstrează spiritul lui Enescu, caracterul lui și tot ce e mai bun din muzica românească și lăutărească. Pentru mine, este o oportunitate de a evolua din nou alături de Orchestra Filarmonică Regală din Londra, un ansamblu minunat, și de noul lor director muzical - Vasily Petrenko. Este o experiență pozitivă.
Pentru cei care își amintesc interpretarea din 2013... va fi cu totul diferită de data aceasta?
Nu, pentru că sunt același interpret, doar cu 8 ani mai în vârstă. Am avut șansa să reiau partitura și, cum spuneam, cu un dirijor diferit, dar cântăm și într-o altă sală. În 2013, la Sala Palatului, acum, la Ateneul Român. Vor fi diferențe, dar doar detalii, nu asupra caraterului general al lucrării. E un răspuns pe care îl pot da doar după ce ascult înregistrarea... atunci voi vedea și cum au trecut acești 8 ani, dacă a fost sau nu un proces bun. Am lucrat, însă, foarte mult la acest Capriciu; să mi-l amintesc și într-un fel a fost o competiție cu un eu mai tânăr cu 8 ani.
Este o piesă potrivită mai degrabă pentru sala Ateneului Român?
Eu așa cred. Pentru că la Sala Palatului e mai dificil să obții o atmosferă intimă. Sunt momente de o profunzime fantastică... partea a III-a este extraordinară, ca o rugăciune sau mai degrabă o spovedanie, sunt momente în care improvizația este importantă... trebuie să fie o anumită liniște. De asemenea, dialogul dintre solist și orchestră, prin dirijor, este important. La fel, în prima parte, până la prima notă pe care o cânt, sunt atât de multe armonice... se creează o atmosferă eterică, parcă este o altă lume. De aceea cred că Ateneul este un spațiu mai potrivit pentru Capriciul lui Enescu.
Aveți un mesaj pentru publicul Festivalului Internațional "George Enescu"?
Iubesc acest public, unul dintre cele mai bune din Europa. Sunt oameni care au cunoștințe muzicale, serioși și în același timp, captivanți. Deși trebuie să poarte măști, ceea ce este supărător dar necesar, inimile lor sunt apropiate de interpreți. Cred că le-a lipsit muzica live și că au nevoie de acest contact cu interpreții. Întâlnirea cu publicul trebuie prețuită și sper să ținem minte acest lucru de acum încolo. În special tinerii muzicieni, pentru că ei au avut cel mai mult de suferit. Carierele și viețile lor au fost afectate de pandemie. Noi avem realizări... a fost un șoc și pentru noi, dar ne-am adaptat. Cred că în ultimul an și jumătate ne-am dat seama cât de multă nevoie avem unii de ceilalți, de contactul uman, de schimbul de energie, emoții și sentimente. E ceva care nu poate fi realizat în nicio altă formă.