Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2021. Interviu cu violoncelistul Manuel Fischer-Dieskau

Publicat: duminică, 12 Septembrie 2021 , ora 15.31

Manuel Fischer-Dieskau: "Am crescut cu vocea tatălui meu"

Născut în 1963 la Berlin, violoncelistul Manuel Fischer-Dieskau este cel de-al treilea fiu al legendarului bariton Dietrich Fischer-Dieskau. Cântă la violoncel de la vârsta de 5 ani, a studiat în orașul natal, în SUA, Marea Britanie și Finlanda. Cariera lui interpretativă a început cu muzica de cameră și s-a completat cu cea solistică (a cântat cu dirijori precum Günter Wand, Sir John Elliot Gardiner, Lorin Maazel și Sir Roger Norrington) și pedagogică (predă din 2007 la Hochschule für Musik Mainz).


Pentru început, aș dori să vă întreb dacă este pentru prima dată când cântați la București?

Da! De fapt am mai fost o dată în cadrul Orchestrei Radiodifuziunii Bavareze, dar era acum 25 de ani. Așadar, va fi primul meu concert și mă bucur nespus. Cunosc însă destul de bine orașul, pentru că soția mea este din București. (În română:) "Vorbesc puțin și limba română, dar nu foarte bine". Socrul meu locuiește aici și venim în fiecare an, dar din păcate, până acum nu am concertat la București și mă bucur mult de această ocazie.


Familia dumneavoastră este formată integral din muzicieni. Ați spune că a fost pentru dumneavoastră un drum clar de urmat?

Cred că da! Cred că mi-a fost predestinat. Am crescut cu muzica și nici nu mi-am pus întrebarea dacă să fac altceva. Cânt la violoncel de la cinci ani, mama mea a fost violoncelistă, din păcate, s-a stins din viață la nașterea mea. Așa că am venerat acest instrument, tău meu și-a dorit de asemenea să cânt la violoncel. L-am privit mereu ca fiind instrumentul meu și totul a fost clar de la început.


Cu toții cunoaștem și iubim înregistrările tatălui dumneavoastră, baritonul Dietrich Fischer Dieskau. Ce învățături primite de la acesta s-au dovedit importante până astăzi?

O… sunt desigur multe lucruri. Am crescut cu vocea lui, iar noi, instrumentiștii, dorim să explorăm vocalitatea instrumentului la care cântăm. Eu am avut mare noroc, având în minte vocea tatălui meu. Concret, aș spune că am învățat de la el elemente de frazare, a avea libertate de exprimare, dar urmând cu exactitate partitura. Era foarte strict în privința textului muzical, dar știa și cum să aibă libertate în cadrul acelei partituri. E o artă pe care o stăpânea perfect și asta încerc la rândul meu să realizez.


Cum a fost pentru dumneavoastră perioada dificilă a pandemiei? Ați predat și cântat online?

Da, în toată perioada am predat, am învățat repertoriu nou, am lucrat la multe alte proiecte pe care le aveam demult în vedere, am lucrat și la niște video-uri cu muzică pentru mediul online, am avut mai mult timp pentru familie. Am fost norocos, fiind profesor, de a avea un venit lunar stabil. Pentru colegii care lucrează independent a fost o perioadă teribilă, dar eu am reușit, angajat fiind, să trec mai ușor prin perioada pandemiei.


În Festivalul Enescu vă ascultăm împreună cu pianistul Cyprien Katsaris. Presupun că ați mai colaborat anterior?

Da, doar odată, în urmă cu ceva ani, în Elveția și mi-a plăcut foarte mult să cânt cu el, am fost încântat. Mă fascinează muzicalitatea lui, este ca un artist din secolul 19 - mă gândesc, spre exemplu, la Franz Liszt. Lucrăm cu aceeași agenție din Berlin și este o bucurie pentru mine să îl reîntâlnesc pe scenă.


Aș dori să vorbim și despre program. Începeți cu Schumann și poate nu toți știu că el a visat inițial să fie violoncelist. Însă lucrarea pe care o cântați, Adagio și Allegro, a fost scrisă pentru corn, iar compozitorul a menționat că poate fi cântată și la vioară sau violoncel.

Da, așa este. Adagio-ul este foarte cantabil și se cântă minunat la un instrument de coarde, iar Allegro-ul se potrivește foarte bine cornului, prin forța și dinamica instrumentului, dar și violoncelului. Este o lucrare de virtuozitate, foarte potrivită pentru a începe un recital. În ceea ce privește lucrările lui Enescu din program, ele sunt practic necunoscute. Am descoperit cele Trei melodii în urmă cu câțiva ani, le-am ascultat și mi-au plăcut foarte mult, îmi doream de atunci să le cânt la violoncel, așa că va fi ocazia perfectă. Allegro-ul mi-a fost propus de organizatorii Festivalului și mă bucur mult să îl interpretez. Cred că aceste lucrări ale lui Enescu sunt perfect încadrate de doi dintre precursorii săi, Schumann și Brahms. Când Enescu a fost admis pentru studii la Viena avea 7 ani. La acea vreme, Johannes Brahms trăia și locuia la Viena. Nu știu dacă s-au întâlnit, dar Sonata a 2-a a fost compusă în 1886, cu doi ani înainte ca Enescu să vină la Viena, este deci contemporană cu Enescu. Allegro-ul lui Enescu este în fa minor, Sonata lui Brahms în fa major, există așadar și o legătură armonică interesantă în această succesiune. Muzica lui Enescu este plină de pasiune și temperament, foarte mult în direcția lui Brahms. Așadar, cred că se potrivesc de minune pentru a fi cântate împreună.

Interviu realizat de Andreea Kiseleff