Cyprien Katsaris: "Enescu este un compozitor extraordinar!"

Pianistul și compozitorul franco-cipriot Cyprien Katsaris s-a născut la Marsilia în 1951. A început să cânte la pian în Camerun, unde și-a petrecut copilăria. Absolvent al Conservatorului din Paris, unde a studiat pianul cu Aline van Barentzen, Monique de la Bruchollerie și muzică de cameră cu René Leroy și Jean Hubeau, a câștigat Concursul Internațional al Tinerilor Interpreți Rostrum-UNESCO (Bratislava 1977), Premiul I la Concursul Internațional Cziffra (Versailles 1974) și a fost singurul câștigător vest-european al unui premiu la Concursul Internațional Regina Elisabeta din 1972. Este bucuros să revină în România la 30 de ani de când a cântat în deschiderea Festivalului Enescu, în 1991.

V-aţi născut într-o familie de melomani, părinții dumneavoastră au emigrat din Cipru la sfârşitul anilor '40 în Camerunul francez. Am citit că aveați trei ani şi jumătate când aţi început să cântaţi la pian, fiind atras de instrumentul cumpărat pentru sora dumneavoastră mai mare. Dar cum aţi decis să deveniţi muzician profesionist?

A fost foarte natural. Când a fost adus în casă pianul pentru sora mea, m-am simţit atras ca un magnet de instrument. A fost un sentiment atât de puternic, încât pot spune că încă de la acea vârstă m-am întrebat dacă să fiu pianist în viitor, apoi a devenit din ce în ce mai evident că da. Dar trebuie să spun că este o situație foarte periculoasă, pentru că sunt mii şi mii de copii care au acest tip de talent, iar familia şi prietenii sunt convinși că acel copil e un geniu, îşi fac multe speranţe şi apoi nu se întâmplă nimic. Este ca un pariu la ruletă. Aşa că, recomand întotdeauna părinţilor, să aibă în vedere şi o altă profesie, în cazul în care ceea ce ei speră că va fi o carieră nu se adevereşte. Există nenumăraţi muzicieni incredibil de talentaţi, am un exemplu chiar din ţara dumneavoastră. În urmă cu câteva luni eram în juriul Concursul Internaţional Ferrol din Spania şi era acolo o tânără din România, Eva Garet. Era absolut fantastică, a obţinut premiul al II-lea şi ar fi putut obţine premiul I. Sper ca în viitor să fie remarcată de agenţi, directori de festival, case de discuri. Problema este că piaţa este foarte limitată acum, sunt foarte mulţi tineri pianişti care vin din China, Coreea şi din întreaga lume. Acum trei ani am aflat o informaţie oficială, pe care poate nu o cunoaşteţi: în China, 70 milioane de tineri studiază pianul şi, dintre ei, 20 de milioane sunt la Conservator. Este o nebunie!

Ca membru în jurii, ce apreciaţi cel mai mult la un tânăr pianist?

Personalitatea. Dacă un pianist sau o pianistă cântă altfel faţă de mine, dar este convingător, sigur că îi voi susţine.

Cântaţi cu mare plăcere lucrări necunoscute. Care au fost cele mai interesante descoperiri pe care le-aţi făcut în această direcţie?

Au fost foarte multe. Mereu încerc, în concerte și înregistrări, să păstrez balanţa echilibrată între lucrările faimoase şi cele necunoscute. Lunile trecute am înregistrat pentru casa de discuri a Institutului Chopin din Varşovia, o casă foarte bună la care au înregistrat şi Martha Argerich sau Fabio Biondi şi ansamblul său Europa Galante. Este vorba despre o partitură foarte interesantă din colecţia mea de rarităţi, opera Don Giovanni de Mozart într-un aranjament pentru pian, nu o să vă vină să credeţi, de Georges Bizet! Şi nu voi uita niciodată o întâmplare foarte interesantă de când am fost în Festivalul Enescu, după revoluţie, în urmă cu exact 30 de ani, chiar în concertul de deschidere. Am fost ruşinat, deoarece nu ştiam dacă există o transcripţie pentru pian solo a uneia dintre lucrările mele orchestrale preferate, Rapsodia română nr.1 de Enescu. Am întrebat, şi, chiar înainte de a merge pe scenă, mi-a fost adusă o transcripţie apărută la editura Enoch din Paris. Ador această muzică! Eu sunt grec şi avem multe puncte comune în muzica folclorică.

În recitalul pe care îl prezentaţi la Bucureşti cu violoncelistul Manuel Fischer-Dieskau, Enescu va fi încadrat în program de Schumann şi Brahms. Despre lucrările pe care le veţi cânta din creaţia lui Enescu am putea spune că se încadrează în categoria de repertoriu prea puţin cunoscut.

Absolut! Enescu este un compozitor extraordinar! Este pentru prima dată când cânt muzica lui şi sunt îndrăgostit de selecţia din programul nostru. Allegro-ul în fa minor este foarte romantic, pasional, nu departe de stilul lui Brahms, iar liedurile sunt atât de originale! Ar trebui să mă ocup de muzica lui Enescu pentru pian, nu o cunosc foarte bine. Este pentru mine o mare descoperire şi mă bucur foarte mult că vom cânta aceste lucrări de Enescu.

Iar Sonata nr.2 de Brahms este o capodoperă a repertoriului cameral.

Da, este o lucrare extraordinară. Pianistica este tipic brahmsiană, aceeaşi din Concertul său nr.2 pentru pian sau din Cvintet. Când eram la Conservatorul din Paris, în anii '65-'66, la clasa de muzică de cameră, prima lucrare pe care am studiat-o a fost această sonată. Lucram cu violoncelistul Frédéric Lodéon, era cel mai bun şi apoi a câştigat premiul I la Concursul Rostropovici. Ulterior nu a mai concertat şi a devenit un foarte cunoscut producător radio de emisiuni de muzică clasică la Radio France.

În final, aş dori să vă întreb, cum a fost această perioadă a pandemiei? Aţi avut mai mult timp pentru dumneavoastră, pentru diferite alte proiecte?

Trebuie să spunde la început că nu am fost deloc supărat din cauza situaţiei. Cred că este foarte important să păstrezi din punct de vedere moral, mental și spiritual o atitudine de distanţă față de astfel de situații. Pentru că toate concertele au fost anulate, am pregătit noi programe pentru înregistrări, din mai 2020 am făcut zece CD-uri. Cinci dintre ele pentru propria mea casă de discuri, Piano 21, trei pentru Institutul Chopin, unul fiind cu lucrări ale unor compozitori care au fost prieteni sau elevi ai lui Chopin, apoi un disc cu Don Giovanni de Mozart despre care vă spuneam înainte, precum și două CD-uri cu compozitori greci puțin cunoscuți, pentru casa de discuri franceză Melisma. Așadar, am fost foarte ocupat cu toate acestea.