Vladimir Jurowski se va afla la pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin în 31 august și 1 septembrie, de la ora 19,30, la Sala Mare a Palatului.

"E o reușită cu totul extraordinară faptul că acest festival a putut, în condițiile actuale, să aducă aici atât de mulți artiști. Eforturile făcute de organizatori au fost, uneori, supranaturale. Aș vrea să le mulțumesc și artiștilor, în primul rând pentru că au avut curajul să vină la București, apoi pentru că au fost atât de flexibili în privința ajustării programelor. Cu toții a trebuit să fim flexibili în această privință și până la urmă nici unul dintre programele pe care le stabilisem la început nu a rămas în forma iniţială. Dar cel mai important lucru este faptul că Festivalul are loc. Mi se pare că este și un semn de speranță reușita de a aduce muzicieni din toată lumea, mai ales din Europa. Aproape că am putea numi Festivalul Enescu unul paneuropean. Sunt foarte fericit în mod special pentru prezența aici a patru importante orchestre din Londra, care au reușit să ajungă, în această perioadă post-Brexit. Pentru mine este un semn că Marea Britanie rămâne parte din cultura europeană. Mă bucur și că avem invitați din Asia, Australia, America, efectiv din toată lumea.

Toate orchestrele vin din zona Uniunii Europene, iar eu cred că acest festival reprezintă foarte bine valorile umane și muzicale pe care George Enescu le-a proclamat în arta și în viața sa. Deoarece Enescu nu a fost doar un excepțional muzician, ci și un foarte bun profesor și umanist. Cred că aceasta este marea sa moștenire, pe care noi o protejăm astăzi.

Evident că în urmă cu aproximativ 60 de ani, la începutul festivalului, principalul scop al evenimentului era să promoveze muzica lui George Enescu. La momentul respectiv muzica lui era mai mult sau mai puțin necunoscută dincolo de granițele României. Îmi amintesc totuși că în copilărie ascultam viniluri cu imprimări din concertele dirijate de Enescu în fosta Uniune Sovietică. El a dirijat acolo o multitudine de opusuri, începând cu cele proprii, dar și muzică barocă - îmi amintesc un concert cu Patimile după Matei de Bach, evident în maniera acelor vremuri. El era foarte cunoscut în calitate de interpret și dirijor, însă muzica lui a rămas, până în anii 1970, 1980, relativ necunoscută (asemenea creației altor mari compozitori ai secolului XX). Deci mai ales datorită eforturilor festivalului, muzica lui Enescu a devenit o moștenire universală și cred că în ziua de astăzi este mai puțin important să cântăm absolut toate creațiile lui Enescu în fiecare dintre edițiile festivalului.

Îmi amintesc că în anul 2017 am venit cu London Philharmonic Orchestra să dirijez Oedipe; în lumea operei, Oedipe era atunci încă o raritate, dar după concertul nostru din 2017 au existat montări în Festivalul de la Salzburg, precum și la Royal Opera House din Londra, iar acum creația este pusă în scenă și la Berlin. Deci Oedipe începe să intre în repertoriul curent. Același lucru ar putea fi aplicat, aşadar, opusurilor camerale și simfonice ale lui Enescu.

Eu cred că este foarte important să promovăm muzica prezentului, aparținând atât compozitorilor români, cât și celor străini, deoarece Enescu era faimos pentru asta: el și-a susținut colegii cântându-le muzica. În această ediție îl omagiem pe Igor Stravinski; există o amplă retrospectivă a creației sale. Vor fi și câteva prime audiții românești ale unor opusuri de Stravinski. Una dintre ele este Les Noces (Nunta sătească), o partitură extraordinară pentru patru cântăreți, cor, patru piane și percuție. Acest opus a avut prima audiție la Paris, în 1923, trei ani mai târziu s-a cântat prima dată în America, iar unul dintre cei patru pianiști era chiar George Enescu. Unul dintre pianiștii cu care cânt acum, Alexandra Silocea, mi-a atras atenţia către un fragment din jurnalul lui Prokofiev. Prokofiev fusese la concertul de la New York, dirijat de Leopold Stokowski, și el este cel care scrie că unul dintre cei patru pianiști era George Enescu. Ceea ce ne arată, în primul rând, că Enescu era un pianist remarcabil, pentru că aici toate partiturile sunt extraordinar de dificile, iar apoi că el, în calitate de compozitor, a avut curajul și modestia să se așeze la pian și să facă parte din concertul în care se cânta o piesă a unuia dintre colegii săi, contemporani cu el. Cred, deci, că Enescu ar fi fost foarte mândru de noi, mândru să vadă cât de multe creații contemporane avem programate în această ediție a festivalului ce-i poartă numele. Mă refer atât la seria specială, dedicată muzicii secolului XX, cât și la programul din serile orchestrale - de exemplu ciclul de cântece al compozitorului Ondřej Adámek, intepretat în primă audiție românească de Magdalena Kozena cu London Symphony Orchestra și Sir Simon Rattle la Sala Palatului.

Primul concert pe care îl susțin cu Orchestra Radiodifuzunii din Berlin se deschide nu cu o creație de Enescu, ci cu un opus al unui alt compozitor român, Anatol Vieru, care este total necunoscut în afara României. Eu vreau, însă, să-l fac cunoscut lumii, deoarece sunt de părere că el a fost cu adevărat un mare compozitor. În plus, piesa pe care am ales-o din catalogul creației lui Vieru este foarte relevantă pentru istoria României, mai ales în 2021; sunt marcați 80 de ani de la pogromul de la Iași. În 1941 acolo au fost uciși 13.000 de evrei într-o singură zi. În momentul în care Vieru a scris piesa, în 1990, nimeni nu vorbea despre această tragedie. El a fost primul care a dedicat muzică acestui eveniment oribil. Iată, deci, cum muzica poate fi conectată cu viața și cred că lucrarea lui Vieru arată felul în care acesta și-a asumat o responsabilitate atât pentru arta lui, cât și pentru compatrioții săi și pentru umanitate, în general.

Sper ca această ediție a festivalului să fie prilej de numeroase descoperiri, atât pentru muzicieni, cât și pentru publicul implicat. Îmi doresc să rămânem cu toții sănătoși, fără nici un fel de incidente de natură epidemiologică și sper să ne reîntâlnim de cealaltă parte a pandemiei mai puternici și mai uniți ca înainte."