13 iunie 2021 este data primului recital din seria Moștenitorii României muzicale derulat în prezența publicului, pe scena Sălii Radio, în care protagoniști vor fi violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Daria Tudor. 

În 13 iunie reveniți pe scena Sălii Radio pentru un recital înscris în seria Moștenitorii României muzicale, derulat în prezența publicului. Cu ce gânduri așteptați evenimentul?

Sunt extrem de bucuros să pot cânta, în sfârșit, în fața publicului român după o perioadă atât de îndelungată de așteptare și sunt extrem de recunoscător Radio România Muzical pentru ocazia oferită, de a da acest minunat recital în cadrul stagiunii Moștenitorii României muzicale. De data aceasta voi veni în compania unei alte pianiste românce, care locuiește la Berlin. Suntem prieteni foarte buni și am colaborat deja de nenumărate ori, chiar dinainte să plecăm în străinătate, și mă bucur foarte mult să cânt alături de Daria Tudor pe scena Sălii Radio!

Pianista Daria Tudor, așa cum spuneați, este una dintre partenerele de scenă care vă însoțesc frecvent în recitaluri. Cum descrieți colaborarea pe care o aveți cu muziciana?

Pe Daria o cunosc de când eram amândoi în școala generală. În perioada liceului chiar am construit un trio, Trio Sternin, alături de violonista Georgeta Iordache. La rândul ei, și Georgeta locuiește acum în Germania, la Koln. Ne cunoaștem de foarte mult timp, ne înțelegem foarte bine, iar la Berlin am colaborat, de asemenea, de câteva ori. Am invitat-o și la un festival cameral în Schwartzenberg, unde am fost în anul 2018 director artistic. Am făcut acolo senzație și cu repertoriul românesc și-n ipostaza camerală! În luna februarie, am cântat amândoi, la invitația lui Daniel Hope, în cadrul concertelor difuzate pe postul de televiziune ARTE TV, care s-au intitulat Europe @Home. Am reprezentat România acolo și a fost o onoare să participăm împreună la această emisiune. Și, de asemenea, ne bucurăm să revenim pe o scenă nu doar românească, dar și bucureșteană - Bucureștiul este orașul meu natal - și să împărtășim bucuria de a cânta, mai ales după atâtea luni de tăcere.

Unele dintre lucrările cuprinse în programul recitalului din 13 iunie s-au regăsit și în recitalul pe care l-ați susținut la Berlin, în seria Hope@Home. Cum se reflectă libertatea, tema aleasă pentru recitalul de la Sala Radio, în lucrările pe care le veți interpreta?

Am încercat să construiesc un mic fir narativ acestui recital. El, de fapt, va fi încadrat în două părți. Prima parte ne va aminti de opresie, de o oarecare melancolie în legătură cu trecutul, poate mai trist, inclusiv al țării noastre. De aceea, primele lucrări chiar vor avea o tonalitate minoră. Vom începe cu această jeluire a Cântecului vechi de Paul Constantinescu - o lucrare pe care am cântat-o, de asemenea, așa cum ați amintit, în cadrul emisiunii lui Daniel Hope. După care, vom interpreta Sonata în re minor de Dmitri Șostakovici - o lucrare îndrăgită de amândoi; este o lucrare care pe mine mă impresionează de fiecare dată când o ascult sau când o cânt pe scenă. Am amintiri încă atât de vii de la Concursul Ceaikovski de acum șase ani, când mi-au dat lacrimi pe scenă interpretând lucrarea aceasta. Apoi, am ales să încheiem cu o lucrare contemporană aparținând compozitorului Dan Popescu, In memoriam; ne-am gândit că se potrivește acestui fir narativ și dă o concluzie cumva acestei prime secțiuni. După care, vom încheia recitalul în tonuri solare, pline de optimism și ne vom axa pe libertate în Sonata nr. 3 op. 69 în la major de Ludwig van Beethoven.

De curând, ați susținut un concert împreună cu Filarmonica din Brașov și dirijorul Cristian Oroșanu, în care v-ați aflat în dubla ipostază solistică de violoncelist și pianist. Cum ați simțit această experiență?

A fost un proiect de pandemie. Publicul probabil deja știe că primul instrument pe care eu l-am studiat, instrumentul prin care am fost introdus în lumea muzicii, a fost pianul, la vârsta de 5 ani. De-abia în clasa a III-a am început și studiul violoncelului. Ei bine, pianul a rămas întotdeauna pentru mine o pasiune cumva neîmplinită. Țin minte că la primul meu recital pe care l-am susținut la violoncel - aveam 15 ani - am cântat atunci și două piese la pian. Din păcate, a fost ultima ocazie în care oficial am ieșit pe scenă în cadrul unui concert în ipostază de pianist. Acum, în pandemie, am avut în sfârșit timpul necesar să mă dedic și studiului pianului. Întâmplător, chiar cu câteva luni înainte de începerea pandemiei am închiriat o pianină la mine acasă, la Berlin. Când am primit invitația, inițial, de a cânta ca solist violoncelist cu Filarmonica din Brașov din partea lui Dragoș Dimitriu, managerul orchestrei, inițial am acceptat, după care... am îndrăznit așa să-l rog dacă aș putea programa și un concert de pian pe lângă cel de violoncel. Eu ador acest concert nr. 23 în la major de Mozart; este o lucrare ce m-a urmărit de mulți ani și era, cumva, pe lista mea de așteptare la capitolul repertoriu pianistic. Așa că a fost o motivație perfectă pentru a mă reapuca serios de studiul pianului și de a-mi îmbogăți repertoriul. Nu este vorba la mine de a mă lăuda cu această capacitate de a cânta la două instrumente, cât, efectiv, plăcerea de a descoperi și alt repertoriu muzical și de a mă bucura de universul sonor în cât mai multe modalități și fațete posibile. A fost o experiență unică pentru mine, într-adevăr obositoare, dar a meritat efortul și mă bucur că am reușit să sparg gheața în ipostază de pianist concertist chiar în România.