Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Pascale Labrie, Head of Music EBU

Publicat: marți, 11 Mai 2021 , ora 10.19

Un dialog online publicat în 22 aprilie a avut-o invitată pe coordonatoarea activităților muzicale din cadrul Uniunii Europene de Radio. Dialogul avea în vedere prezentarea unui volum apărut recent, dedicat popularizării muzicii clasice: Un an magic de Clemency Burton Hill. Însă această temă a deschis poarta unei viziuni mai largi asupra necesității existenței muzicii clasice în societatea contemporană, precum și rolul important jucat mai ales de radioul public din țările europene în formarea și educarea publicului pentru muzica cultă.

De ce avem nevoie de muzică clasică? De ce este muzica clasică importantă pentru societatea noastră?

Sigur, în primul rând eu sunt pasionată de ea de când eram mică. A jucat un rol important în viața mea. Iată conexiunile mele personale cu ea. Într-un sens mai larg, muzica clasică a jucat un rol important în lumi diferite. Este practic infinită. Nu-ți ajunge o viață ca să asculți totul și să afli toate poveștile legate de ea. Muzica clasică deschide uși către lucruri atât de diferite. Iată-l, de exemplu, pe compozitorul Tan Dun, ambasador al bunăvoinței, într-un dialog al multiculturalității. Deci, muzica clasică ne vorbește despre atât de multe, prin ea însăși și prin poveștile în conexiune cu ea.

Desigur, muzicienii de azi sunt foarte importanți și cred că au un rol important în societate. Putem să-i observăm, să vedem ce fac, poveștile lor sunt foarte importante, așa cum au fost și cele ale înaintașilor lor.

În ceea ce privește muzica clasică și radioul, cred că depinde de unde locuiești. M-am născut într-un oraș unde nu prea existau instituții muzicale. Singura sursă de muzică clasică live era radioul. Mai precis, radioul public din Canada. Sigur, dacă ești într-un oraș ca București, Londra sau Paris, situația poate sta altfel. Dar rolul radioului, în special al radioului public, rămâne, iată, foarte important. Toți realizatorii și prezentatorii de la radio au rolul de a te ghida în această lume minunată, mai ales dacă nu cunoști prea multe de ea. Radioul oferă conținut pentru toți. Trăim într-o lume online, unde există o cantitate uriașă de conținut, iar radioul are rolul de a selecta și de a te ghida în acest univers printre ce are mai bun de oferit fiecare țară. Exact asta facem noi în cadrul Uniunii Europene de Radio. Punem în lumină acest dialog intercultural prin schimburile de concerte. Pentru noi este o recompensă zilnică să urmărim cum radiourile publice pot găsi și oferi publicurilor lor ce are mai bun Europa și chiar mai mult decât Europa.


Cum vedeți Radio România Muzical în acest concert al radiodifuziunilor publice europene?

Aș vorbi despre inovare în primul rând. Este prima dată când particip la un asemenea dialog organizat de un post de radio. Apoi, după cum poate știți, Radio România Muzical este numărul unu între posturile europene care transmit concerte live preluate de la Uniunea Europeană de Radio. De fiecare dată când avem concerte live știm că vor fi preluate la Radio România Muzical și știm că vreți să fiți conectați cu alte radiouri publice. Această conexiune este foarte importantă pentru că o simțim în tot ceea ce faceți. Cred că este fantastic pentru publicul vostru că le oferiți posibilitatea de a asculta live în timp real evenimente care au loc în Europa. Dacă aș fi parte în publicul vostru, aș fi foarte fericită să văd cum lucrați și ce oferiți.


Interviu realizat de Cristina Comandașu