Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Gabriel Zamfir - Managerul Filarmonicii "Oltenia" din Craiova
A trecut deja mai mult de un an de la declanșarea pandemiei, iar instituțiile de cultură sunt în continuare nevoite să se adapteze restricțiilor impuse. Despre cum a fost afectată activitatea Filarmonicii Oltenia din Craiova și care sunt perspectivele pentru următoarea perioadă aflăm de la Gabriel Zamfir, managerul instituției, într-un interviu realizat de Florica Jalbă:
Imediat după încetarea stării de urgență, în luna iunie 2020, ați reluat concertele stagiunii, iar o parte din acestea s-au desfășurat în aer liber pe tot parcursul verii. Din toamna trecută și până în prezent, ați organizat concerte la sediul Filarmonicii, fie cu public, fie fără public în sală, dar transmise online. Care este acum situația Filarmonicii Oltenia?
Așa este, în perioada de vară a anului 2020 am reușit să continuăm stagiunea 2019-2020 pe care o întrerupsesem în martie, odată cu instituirea stării de urgență. Începând cu luna octombrie, în prima vineri a lunii, am reușit să deschidem noua stagiune, 2020-2021, cu un concert aniversar - Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România a împlinit 100 de ani. Pe tot parcursul stagiunii, am reușit să susținem concerte atât online, cât și cu publicul. Ultimul concert a fost vineri, 2 aprilie, tot un concert aniversar, unde am reușit să-l sărbătorim pe maestrul Dan Dediu - compozitor și muzicolog, membrul al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
În prezent, activitatea instituției noastre este întreruptă întrucât Comitetul pentru Situații de Urgență Dolj ne-a transmis un comunicat prin care ne interzice să desfășurăm orice fel de activitate. Nădăjduiesc ca, imediat după ce rata incidenței o să scadă sub 3 la mie, să ne reluăm activitatea cât mai curând posibil.
Ce ați proiectat pentru perioada următoare și până când va fi deschisă stagiunea curentă?
Din nefericire, vremurile pe care le trăim astăzi...aceste vremuri tulburi nu ne-au permis să ne facem planuri pe o perioadă mai amplă. Am reușit să programăm concerte pe maxim două-trei săptămâni în avans, chiar dacă în perioada normală programam o stagiune întreagă încă din septembrie; astăzi, vremurile nu ne permit acest lucru. Nădăjduiesc ca imediat după ce vom reintra în activitate să putem să reluăm concertele pe care le-am anulat din aprilie.
Am remarcat o predilecție pentru prezentarea unor lucrări în primă audiție, unele fiind compuse special pentru concertele acestei stagiuni de la Craiova. Veți merge cumva și pe această linie?
Da, a fost o politică pe care în această stagiune - atipică, aș putea spune - am abordat-o, întrucât nu am putut apela la muzicieni internaționali. În fiecare concert am avut dirijori și soliști din România pentru că nu am putut risca să apelăm la serviciile dirijorilor sau soliștilor din Europa. La Craiova am deschis stagiunea în 2 octombrie cu Concertul pentru clarinet, orchestră de coarde, pian și percuție în primă audiție al maestrului Iorgulescu, președintele UCMR. Ne-am bucurat ca în 2 aprilie, când l-am sărbătorit pe maestrul Dan Dediu, să ascultăm în primă audiție absolută o lucrare compusă pentru Filarmonica Oltenia, "Fandacsia" - o rapsodie pe teme din opera "O scrisoare pierdută". Sigur că în măsura în care vremurile ne vor permite, nădăjduim să ne reluăm activitatea cu compozitori și cu muzicieni internaționali, așa cum au fost obișnuiți melomanii din Craiova.