Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Iosif Ion Prunner

Publicat: marți, 30 Martie 2021 , ora 11.01

Corul Filarmonicii George Enescu marchează sărbătorile pascale printr-un concert pe care îl veți putea urmări miercuri, 31 martie 2021, live de la Ateneul Român, pe canalele online ale Filarmonicii bucureștene și pe pagina de Facebook a postului nostru. Mai multe detalii ne-a oferit dirijorul Iosif Ion Prunner, cel care se va afla la conducerea ansamblului, în interviul următor.

Veți conduce Corul Filarmonicii George Enescu într-un concert cu tematică pascală. Cum a reușit ansamblul să-și desfășoare activitatea până acum, în perioada pandemiei, și în ce condiții va avea loc concertul de miercuri?

Încep cu finalul… normal că va fi fără public și va fi live streaming. Activitatea noastră în această perioadă s-a adaptat, desigur, cerințelor momentului. Ne-am adaptat lucrând și având concertele cunoscute, inclusiv cu orchestra, adaptându-ne la formule mai mici, în care am putut să prezentăm diversele lucrări abordate. Aceste formule sunt viabile, păstrăm distanța necesară. Desigur, nu este cel mai confortabil pentru noi și ne pune la un efort destul de mare pentru a reuși să ne sincronizăm, pentru a reuși să redăm aceeași muzică la același înalt nivel pe care l-am avut până acum, pentru a nu dezamăgi publicul. Și-atunci, implică un efort mult mai mare. Se lucrează, cumva, mai mult. Cel puțin din punctul meu de vedere, am vreo trei repetiții pe zi cu fiecare grup pentru a putea cânta și a ne menține forma vocală.


Programul cuprinde creații de Vivaldi, Musicescu și Liszt. Ce provocări propun aceste piese din punct de vedere dirijoral, din perspectiva dumneavoastră?

Aparent, singura legătură a lor ar fi zona religioasă, zona creștină. Dar, din punct de vedere muzical, sunt diferite; prezintă atât stilul gregorian, cât și stilul… nu vreau să spun bizantin, fiindcă muzica lui Musicescu nu este de factură bizantină, este o factură neoclasică, foarte obișnuită la noi. Dificultățile constau mai mult în a găsi formula cea mai eficientă pentru a utiliza tot corul, fiindcă avem tot felul de tipologii vocale, de calități individuale - unele pentru un tip de muzică, altele pentru un alt gen de muzică. Și pentru a găsi acest echilibru, aici este adevărata provocare.


În final, aș vrea să vă întreb, pentru că suntem în campanie de vaccinare, dacă personal considerați că aceasta poate fi o soluție pentru revenirea la o normalitate a vieții muzicale?

Eu cred că poate să fie o revenire, o normalizare a vieții muzicale prin vaccinare. Desigur, nimeni nu poate să fie silit să facă, dar, din informațiile mele, participanții la Festivalul Enescu din străinătate au condiționat ca și noi, la rândul nostru, să fim vaccinați. Au condiționat participarea lor cu acest lucru și trebuie să le oferim acea siguranță pe care ei o cer și o au. Dar vom vedea până atunci cum se desfășoară lucrurile și cum se desfășoară lucrurile și în alte părți. De asemenea, din informațiile mele știu că inclusiv Festivalul de la Bayreuth se va ține, va fi și o premieră cu ocazia asta prin prezența unei dirijoare care va deschide festivalul. Deci, lumea se înnoiește și trebuie să fie extrem de suplă pentru diversele provocări. Ceea ce va fi valabil în alte țări, nu se poate să nu fie valabil și la noi.

Interviu realizat de Alexandra Scumpu