Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Ovidiu Andriș, managerul Asociației „Tribul artistic”

Publicat: vineri, 12 Martie 2021 , ora 12.01

O serie de videoclipuri muzical-educaționale vor fi disponibile începând de sâmbătă, 13 martie, în platforma online a programului Pavilion muzical, lansată de Asociația Tribul artistic.


Sâmbătă, 13 martie, se lansează o nouă serie de lecții muzicale în cadrul programului Pavilion muzical. Nu este primul demers de acest fel pe care Asociația Tribul artistic îl realizează. Așadar, ce v-a determinat să continuați cu o ediție desfășurată online, de această dată?

Pentru noi a fost foarte important să continuăm acest demers început în noiembrie 2019, când am avut concerte educaționale în diverse sate din județul Timiș. Iar apoi, în mai 2020, am reușit să înregistrăm prima serie de 6 episoade Pavilion muzical, în care am prezentat vioara și pianul, dar și instrumentele de percuție. Iar acum, în cea mai nouă ediție, care va începe în data de 13 martie, trecem prin toate genurile muzicale. Am observat că necesarul acesta de materiale moderne este unul destul de ridicat. Prin parteneriatul instituțional cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, am aflat de la profesori că materialele astea sunt destul de necesare pentru ei.


De ce considerați că este necesară o astfel de platformă care să devină un centru de resurse muzicale educaționale atât pentru elevi, cât și pentru profesori?

După ce am înregistrat aceste episoade, făcând un mic research pe internet, mi-am dat seama că nu există o platformă în care profesorii, dar și tinerii pot găsi resurse de educație muzicală și ne-am gândit să organizăm și să facem această bibliotecă virtuală de materiale. Este un lucru foarte necesar! Încercăm să strângem toate materialele care se referă la educația muzicală - atât cele video, cât și materiale audio, dar și multe alte lucruri care ar fi necesare în educația muzicală. Pe această platformă profesorii vor deveni creatori de conținut, își pot încărca materialele pe care ei le-ai făcut sau le-au văzut în alte locuri, noi le vom verifica tot timpul și ele vor apărea în această bibliotecă virtuală, care ne dorim să fie cea mai mare din țară.


Structura episoadelor implică o componentă teoretică, una practică, dar și momente interactive în care artiștii vor fi intervievați de elevi. Cum se îmbină toate aceste elemente în cadrul videoclipurilor?

Structura este una destul de bine definită. Am încercat, ca și durată, ele să se poată folosi în orele de muzică, așa că durata nu depășește 20-22 de minute. Avem mai multe milestone-uri în aceste episoade. De exemplu, avem minutul teoriei muzicale, unde învățăm lucruri noi despre teoria muzicală, dar avem și jocuri pentru acasă în care facem ceva interactiv cu copiii și încercăm prin dinamică și prin vorbe frumoase și prin muzică să armonizăm toate lucrurile astea în cadrul unui episod.


Ce artiști v-au fost alături în realizarea acestui proiect?

25 de artiști - atât locali, din regiunea Timiș, dar și naționali, chiar și internaționali. Am avut chiar doi pianiști care au venit de la Salzburg, chiar în condițiile pandemice. Dacă aș începe pe episoade, aș putea spune că în episodul I este formația Cobzality; în episodul II îl avem pe Mădălin Luca împreună cu doi din membrii Ansamblului Timiș; în episodul III avem ansamblul de violoncele PlaCello, care-l are lider pe Răzvan Suma; în episodul IV sunt acei pianiști de care vă vorbeam - Andrei Gologan și Roxana Cîrciu - alături de Eduard Antal, care este un organist foarte bun și vine chiar din București, de la Biserica Sf. Iosif; în episodul V îi avem pe DJ K-lu și MC Woodie, care prezintă partea de rap și de beat box; în episodul VI avem trei instrumentiști de la Filarmonica Transilvania din Cluj - Răzvan Poptean, Raluca Ilovan și Rareș Sângeorzan; în episodul VII avem o formație de brass, de jazz - Seven's TM Show Band; iar în episodul VIII sunt Johnny Kui, Ana Kui și formația Dincolo de ziduri.


Pentru că suntem în perioada de campanie de vaccinare, aș vrea să vă întreb dacă personal considerați că aceasta reprezintă o posibilă soluție pentru revenirea în sălile de concerte?

Eu susțin cu mare tărie vaccinarea deoarece consider că este o revenire la normalitate și sunt sigur că aceasta va ajuta mediul concertistic și noi, ca instrumentiști, să putem să refacem această conexiune cu publicul și să ne bucurăm pe deplin de ea în continuare.

Interviu realizat de Alexandra Scumpu