Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu directorul Filarmonicii din Ploiești, Vlad Mateescu
La începutul lunii viitoare vom marca un an de la primele restricții impuse de pandemia curentă. Despre efectele ultimelor douăsprezece luni asupra instituției pe care o conduce, dar și despre soluțiile pentru acestea aflăm mai multe de la directorul Filarmonicii din Ploiești, Vlad Mateescu
Pentru început, aș vrea să revenim la începutul acestui an și la primele reacții. Care a fost reacția dumneavoastră și care a fost percepția muzicienilor?
A fost cel puțin provocator, pentru că, noi am încheiat până la urmă această stagiune sau am întrerupt stagiunea cu un concert, spunem noi, colosal, pentru că a fost prima lansare de DVD în regie proprie, un DVD pe care filarmonica ploieșteană l-a realizat din resurse proprii. Mă refer aici la orchestră simfonică, la cor și la tot staff-ul tehnic, inclusiv tot ceea ce ține de filmat și producție. A fost în data de 6 martie o lansare a DVD-ului Carmina Burana. Imediat după acea dată ne-am închis, cum știe toată lumea, că a fost starea de urgență. Mă repet, a fost o provocare, dar oarecum, nu ne-a prins această perioadă nepregătiți. Între timp am reușit să lansăm o nouă platformă a filarmonicii ploieștene, care se numește Virtual Concert Hall, o platformă unică în România la acest moment, platformă prin care orice formă de instituție de cultură de acest profil, bineînțeles că vorbim despre filarmonici, teatre, opere, operete ș.a.m.d. o pot folosi, inclusiv pentru a-și transmite concertele, spectacolele, evenimentele, dar și pentru a monetiza, lucru care, pe celelalte platforme, rețele de socializare sau tot felul de canale, la acest moment nu s-a putut.
Dacă în urmă cu un an sau doi, concertele online erau fie o excepție, fie o neglijate, în contextul pandemiei, infrastructura necesară a fost adoptată de instituțiile culturale, iar evenimentele online au devenit norma. Credeți că difuzarea pe internet va rămâne o opțiune sau va rămâne opțiune pentru filarmonica ploieșteană?
Cu siguranță, da. Atâta timp cât la nivelul instituției noastre nu activează numai orchestra simfonică, vorbim și despre orchestra folclorică Flacăra Prahovei, despre trio de jazz, compartimentul nostru de jazz, despre cvartetul Cronos, mai multe formații. Nu mai spun de celelalte colaborări sau evenimente educative pe care noi le realizăm, festivaluri ș.a.m.d. Nu vreau să se înțeleagă faptul că ne dorim să ne mutăm cu totul în online. Noi punem foarte mare accent pe interacțiunea umană, punem foarte mare accent pe sentimentul, pe care, atât artiștii și cei din public îl simt și îl resimt, până la urmă, atunci când se află în sala de spectacole. Nu dorim decât ca partea de online să fie ceva adiacent, să fie ceva care să dea plusvaloare, atât la nivel de imagine, inclusiv la nivel de sunet și calitate, bineînțeles.
Cât de mare a fost succesul acestei platforme. Cum ați spune că a fost percepută ea de public?
Vreau să vă spun că în momentul de față, când putem să revenim în sala de concerte, chiar dacă sala de concerte, la momentul acesta este sold-out pentru toate evenimentele pe care le organizăm, chiar dacă este cu 50% capacitate, noi am mărit numărul evenimentelor, în așa fel, încât să putem satisface doleanțele publicului, care era extraordinar de doritor și îi era dor, efectiv, să se întoarcă în sala de concerte. Încă, cei care sunt în mediul online, pare că plătesc biletele virtual ca să fie alături de noi. E adevărat, discutăm despre ordinul sutelor, momentan, încă nu discutăm despre mii, dar am foarte mare încredere, pentru că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, în ultimul an de zile, chiar dacă, repet, frustrant, dificil, provocator pentru noi toți, am foarte mare încredere că această mutare în mediul online a tuturor serviciilor, până la urmă, nu poate să aducă decât plusvaloare și în felul acesta cred că vor crește foarte mult și performanțele orchestrelor din România, pentru că e clar, nu suntem singurii care ne-am dus în mediul online, poate singurii care am avut această platformă, însă publicul din România, având acces la atâtea concerte în mediul online, având acces la atâtea spectacole, automat, vor putea face și diferențe, vor putea să-și aleagă cu adevărat ceea ce vor să asculte și de la cine să asculte. O provocare care atrage altă provocare, pe termen lung.