Arhivă : Interviuri Înapoi
AUDIO. Managerul Filarmonicii Brașov, pianistul Ioan Dragoș Dimitriu în dialog cu Gabriel Marica la Perpetuum Mobile
Cel mai tânăr manager al Filarmonicii Brașov într-o discuție optimistă despre viitorul artei din acest oraș.
Invitatul meu, doamnelor și domnilor, în această seară este pianistul Ioan Dragoș Dimitriu, manager al Filarmonicii Brașov. Bună seara.
Bună seara. Bine v-am găsit. Mulțumesc tare mult pentru invitație.
În septembrie anul trecut a apărut o știre cu titlul: cel mai tânăr director al Filarmonicii Brașov. Este vorba despre tine, Dragoș Dimitriu. Spune-mi, cum te simți în această postură?
În primul și în primul rând aș vrea să vă zic că mă simt absolut minunat, că am avut această ocazie, pentru că de mic stăteam în public la Filarmonică, ascultam orchestra și mă gândeam, chiar mi-am adus aminte, după această numire, cum mă gândeam atunci, cât de grozav trebuie să fie să poți să lucrezi într-o astfel de instituție și să pui în mișcare un aparat atât de mare de artiști și cu repertoriu atât de grozav. Și, 20 de ani mai târziu, s-a întâmplat acest lucru.
Trebuie să mai spunem despre tine că ești un pianist care a concertat pe scene importante din lume, că ai o agenție de impresariat la Viena, nu-i așa?
Da, da. În momentul de față însă, cu pandemia, s-au cam oprit activitățile.
Dar numele tău este legat și de festivaluri, pe care publicul românesc le cunoaște, TAMTAM Festival, de Transylvania International Piano Competition sau Festivalul SoNoRo. Deci, iată că ai o experiență în domeniul artistic, să spunem așa și al managerierii artistice. Cum este să lucrezi la Brașov după Viena?
O să vă zic un scurt istoric. Eu am început să lucrez cu mai multe festivaluri și din Austria și din Croația și din Olanda și în Germania, bineînțeles. În Germania, chiar alături de Răzvan Popovici de la SoNoRo, cu mulți ani în urmă, și mi-am tot construit experiența în acest timp, am avut colaborări și cu instituții de cultură din Viena și am fondat o orchestră de tineret acolo, care, încă mai funcționează, mă rog, din nou, pe timp de pandemie a trebuie să ne oprim activitatea, dar, inclusiv pe domeniul de orchestră, am reușit să adun experiență și am colaborat cu mulți artiști, printre care, aș spune și de Ramon Vargas și de Anna Netrebko, chiar cu orchestra noastră, în sala de aur a Musikvereinului din Viena, într-un program care a strâns bani pentru copiii cu autism, iar în urmă cu vreo doi ani de zile, împreună cu Horia Mihail, m-am hotărât să pornim festivalul TAMTAM la Brașov și atunci m-am apropiat mai mult de casă și din motive personale, dar și din motive profesionale, m-am gândit că ar fi cazul să dau ceva înapoi locului din care am pornit și vă spun cu această ocazie că sunt mulți tineri care se întorc acum în țară și care s-au întors pe perioada de pandemie și sunt convins că vor porni o grămadă de inițiative. Dacă ne uităm cum a făcut, de exemplu, Daniel Ciobanu, la Piatra Neamț sau Dragoș Andrei Cantea la Iași, cu Festivalul Classics. Sunt multe, multe inițiative care pornesc și eu mă bucur de toate și mă bucur că suntem mulți care venim cumva înapoi, înspre casă. Astfel se nasc noi idei.
La începutul anului ai prezentat o serie de proiecte, pe care vrei să le pui în practică, împreună cu filarmonica brașoveană. În câteva cuvinte, te rog să vorbești și ascultătorilor Radio România Muzical despre ele.
Era vorba de niște campanii de promovare a culturii, a artei, în general, prin intermediul filarmonicii, binențeles, filarmonica se orientează, în primul rând către comunitate, Filarmonica Brașov este aici pentru comunitate, și aici mă refer la comunitatea brașoveană și nu numai, și la comunitatea din țara noastră și la cei din afară. De exemplu, primim foarte multe mesaje de la oameni care au plecat din Brașov și locuiesc acum în New York, în Paris, în diverse țări ale lumii și ne scriu că se bucură tare mult că pot să vadă ce se întâmplă și în orașul lor. Aș povesti scurt de aceste campanii, cea mai mare dintre ele numindu-se Symphonic Show și vizează parteneriate cu instituții de profil de stat, organizații cultural private, și artiști independenți, dar nu numai.
Aveți și o stagiune estivală foarte interesantă, am văzut eu.
Exact. Da. Din punctul meu de vedere, cel puțin, stagiunea estivală va fi foarte importantă în acest an, 2021, care uitați, că abia acuma, s-ar putea la București să se deschidă sălile, în anumite orașe s-au deschis, dar la Brașov încă nu. Dar la noi, când o să fie cald afară sunt convins că lumea se va bucura tare mult de programe artistice în afara sălii și în spațiile neconvenționale și am gândit un număr de vreo 35 de evenimente, care să se întâmple în afară.
Colaborarea cu Filarmonica Sibiu?
Da. Am avut deja un concert în colaborare, pe 30 decembrie 2020, un concert de Anul Nou, care i-a adus pe scenă pe cei de PlaCello, cu Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, pe Cristian Lupeș la pupitrul dirijoral, pe câțiva membri din Filarmonica de Stat Sibiu și niște balerini. A fost o producție, foarte, foarte mare, care a avut loc la Brașov și apoi la Sibiu, urmând această nouă tradiție, începută aici la Brașov. Vom merge și noi cu Boema de Puccini, cu maestrul David Crescenzi, la Sibiu, în data de 12 februarie, în cadrul Festivalului de Carnaval, organizat de Filarmonica de Stat din Sibiu. Este una din primele colaborări.
Filarmonica Verde, un alt proiect, care mie cel puțin mi s-a părut interesant.
Da, aici este o campanie care se orientează spre susținerea inițiativelor de îmbunătățire a mediului, a naturii în care trăim, a mediului înconjurător. Și aici mă gândesc la organizații non-profit, mă gândesc chiar și la autoritățile statale, care se luptă cu diverse probleme, în ideea de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor în genera, prin susținerea naturii, prin îmbunătățirea acesteia și formând programe noi. Și aici m-am gândit, de aceea am și numit Filarmonica Verde, să ne alăturăm cu programe muzicale acestor inițiative, de exemplu, cum este acum în sudul României, se propune un proiect Bariera Verde, care să reîmpădurească zonele care sunt aproape deșertificate în sudul țării și astfel să se ajute la îmbunătățirea pânzei de apă freatică și mă gândeam, putem să mergem cu un program de Handel, Muzica apelor, de exemplu, să susținem această cauză, de ce nu. Sunt multe alte idei. Aici, primarul nostru din Brașov, domnul Allen Coliban, propune să transforme pădurile din jurul orașului în parcuri și în rezervații și eu zic că ar fi foarte bine venit ca filarmonica să se alăture prin programe muzicale, chiar camerale, chiar și în colaborare cu alte insitituții din oraș.
Practic, concerte în natură.
Și concerte în natură și nu numai. Putem să transmite un mesaj și oferind coloana sonoră unui video, de exemplu. Depinde cum este formulată această campanie de conștientizare și care, în secolul nostru începe să devină cât mai importantă. Conștientizarea faptului că natura trebuie să se mențină în viață și cât mai bine.
Ioan Dragoș Dimitriu, te rog spune-ne, cum se împacă pianul cu managementul?
E un subiect foarte sensibil, recunosc, dar în momentul de față, dacă pot să fiu foarte sincer,mă încântă foarte mult să mă ocup de această latură organizatorică, pentru că foarte mulți artiști au nevoie de oameni ca mine, să zic, acum cu puțină lipsă de modestie, dar în ideea, că ei se pot concentra foarte mult pe partea artistică, iar eu pot să le preiau această parte de organizare. Inclusiv în cadrul insitituției pe care o conduc acuma, mi se pare foarte relevant să fie cineva care e activ, să fie un ambasador al acestor artiști, al personalului administrativ, în relația cu comunitatea, în relația cu alte instituții, în relația cu coordonatorul de credit. Eu zic că este de fapt o simbioză aici, iar la partea muzicală din viața mea, bineînțeles că n-o să renunț niciodată, pentru că nu pot să fac acest lucru. De altfel, mâine, o să cântăm chiar triplu concert de Beethoven cu Filarmonica din Brașov, alături de Ștefan Cazacu și de Valentin Șerban. Vă invităm să ne ascultați, la ora 19.00.
Este un concert fără public, nu-i așa, transmis pe canalele de facebook și youtube, al Filarmonicii Brașov.
Exact. Și în parteneriat chiar cu Radio România Muzical și vă mulțumim tare mult că de câteva luni, ne susțineți în mod activ și intens și ne bucurăm de această colaborare tare mult.
Ioan Dragoș Dimitriu, îți urez succes în realizarea acestor proiecte, pe care ți le-ai propus la Filarmonica Brașov și ceea ce ne dorim cu toții, săli pline la concerte.
Asta îmi doresc și eu, săli pline și să ne bucurăm de vibrația pe care arta ne-o transmite live, în persoană, să putem să ne întoarcem din nou în săli, la fel cum putem să ne ducem în mall-uri și în piețe și în alte locuri. Vă mulțumesc mult de tot.
Cu mare plăcere.