Dirijorul Ion Marin a fost recent numit profesor de dirijat al Universității Mozarteum din Salzburg și director artistic al stagiunii aceleiași instituții. 

Ați fost numit profesor și director artistic al Stagiunii Universității Mozarteum din Salzburg. Pentru început, aș vrea să aflăm cum vă amintiți primul contact cu această instituție?

În primul rând, mi-amintesc ca student, în 1976-1977. M-am reîntors de-a lungul anilor când am concertat la Salzburg. Vara asta, am făcut un masterclass acolo și am început să discutăm. Pentru a se putea naște o colaborare adevărată trebuie să existe o simetrie a visului, a aspirației ș.a.m.d. Nu numai activitatea studenților de la dirijat, ci și activitatea orchestrei universității sunt într-un proces de continuă transformare și asta mi s-a părut un chalenge important, un lucru foarte frumos și am trăit-o cu mare bucurie. Faptul că această nou creată catedră de dirijat este dedicată mentorului meu, Claudio Abbado, e un lucru care mă onorează în mod cu totul special. Într-una din primele întâlniri cu studenții deja în vară și acum, parțial online, am încercat să le transmit următorul lucru: procesul pedagogic în ceea ce privește muzica nu se întâmplă de pe poziția celui care deține adevărul și transmite un fel de cărticică a lui Mao celor mai tineri. Unele dintre lucrurile pe care le-am învățat de la Claudio era continuarea cu mare perseverență și cu mare determinare a procesului de învățare. Le-am și spus studenților, și asta era ceva ce-mi spunea și Claudio, eu continui să învăț, sunt un student care are un număr de ani mai mult decât tine și vă invit să parcurgem acest drum împreună.

Ați fost desemnat și director artistic al Stagiunii Universității Mozarteum. Ce presupune acest rol?

Rolul ăsta presupune trasarea tuturor conceptelor de apariție în public și presupune, de fapt, o viziune, o strategie de a pregăti pe toți studenții pentru lumea reală. Și-atunci, activitatea de concert nu e doar o activitate de concert care se va desfășura în cadrul universității, ci va fi o reală incursiune în viața de concert națională, în Austria, și internațională. Este trist să nu poți să participi la hotărârile definitorii pentru reîntoarcerea la o activitate... nu spun normală, pentru că activitatea muzicală nu e o activitate normală, este o activitate de excelență. Ca să puteți asculta Simfonia a II-a de Beethoven, dacă socotiți că fiecare muzician ar studia cel puțin 15 ani ca să poată să cânte la un nivel înalt și să fie în această orchestră, plus numărul de ani petrecuți de lutieri ca să facă violoncelul și violele ș.a.m.d., dumneavoastră... condiția de bază, dincolo de statistică, condiția reală ca să puteți asculta această simfonie a II-a de Beethoven înseamnă de fapt 1300-1350 de ani de muncă. Asta este realitatea. Conștiința acestor sute și sute de ani de muncă seamănă cu condiția erelor geologice de care a fost nevoie ca să poată să se nască un diamant. E un lucru dincolo de respect, e un lucru de privilegiu pe care orice iubitor de muzică de fapt trebuie să și-l conștientizeze. E un privilegiu extraordinar! Acum eu sunt aici și ascult o simfonie de Beethoven transmisă de oriunde, sau sunt student la Salzburg și particip la Festivalul Mozartwoche... privilegiul este enorm, e o bucurie. Impermanența, sigur, cu aia nu ne putem lupta, e condiția de bază a vieții și este condiția și a actului muzical. Vine din nimic, te poartă până în Nirvana și după aia dispare, dar tu nu mai rămâi același. Nu mai rămâi același dar din multe motive. Unul dintre ele sunt aceste sute de ani de pregătire pentru ca acel lucru, în acel moment, să fie posibil.

Credit foto: Andra Aron