Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu jurnalistul Marius Constantinescu

Publicat: miercuri, 11 Noiembrie 2020 , ora 11.31



Joi are loc prima întâlnire online din seria Casti divi - opera în interpreți de legendă. Cum a pornit ideea organizării acestor cursuri?

A fost ideea Sandrei Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei și e o idee pe care a avut-o de multă vreme. Practic, noi am început să facem aceste cursuri în perioada primului lockdown, în primăvara lui 2020. Cumva, probabil că așteptam momentul potrivit pentru ca aceste cursuri dedicate marilor cântăreți de operă să ajungă în varianta lor cea mai bună la cei care sunt interesați. Și-atunci, am zis că toamna, o perioadă în care prin forța lucrurilor oricum petrecem mai mult timp în interior, ar fi un moment bun pentru a pune în sfârșit în aplicare această idee.


Care au fost criteriile în funcție de care ați ales personalitățile pe care le veți prezenta?

Asta e o întrebare foarte bună, mai ales că este un aspect asupra căruia voi insista la începutul fiecăreia dintre cele trei întâlniri. Pentru că, evident, atunci când vorbim de mari cântăreți de operă, vorbim inclusiv de partizanate, adesea fanatice, vorbim de preferințe, vorbim cu siguranță de nume care nu au cum să lipsească, după cum vorbim inclusiv de nume care prin forța lucrurilor ajung să rămână undeva, dacă vrem, la marginea unor liste ale preferințelor. Evident că domeniul operă, ca toate domeniile creative artistice, este unul al subiectivismelor, dar m-am gândit să-mi asum toate aceste subiectivisme, să mi le declar, și-atunci am structurat cele trei întâlniri astfel: prima, dedicată marilor cântăreți de operă de la Callas încoace mergând până la noua Callas a mileniului actual - Anna Netrebko, evident; a doua întâlnire, dedicată vocilor masculine, nu doar tenori, deși cu siguranță ei vor predomina pentru că sunt, nu-i așa, răsfățații publicului și ai managerilor și impresarilor; urmând ca a treia întâlnire, pentru a ajunge foarte aproape de un domeniu care ne este atât de drag tuturor, să fie dedicată exclusiv marilor cântăreți de operă români.


Cum se vor desfășura atelierele? Cum ați gândit structura lor?

O să fie, cu siguranță, multă interactivitate pentru că asta mi-am dorit de la bun început în cazul tuturor cursurilor mele. Și, cel mai important, vom asculta și vom vedea foarte multă operă, pentru că sunt înregistrări pe care le vom vedea, din arhiva mea personală majoritatea, și în felul acesta, având exact probele la dispoziția noastră, a tuturor celor care vom fi acolo în aceste trei seri de joi, vom putea fără îndoială să ne reîmprospătăm impresiile, să facem schimb de impresii, să ne declarăm preferințele și, de ce nu, poate chiar și rezervele uneori, dar important este să ne bucurăm. Cred că, practic, invitația pe care eu o lansez prin aceste întâlniri este aceea de a ne bucura de operă și de interpreții grație cărora am ajuns să iubim acest gen.


În final, vă rog să adresați ascultătorilor o invitație de a participa la aceste cursuri.

Îi aștept pe toți cei interesați, toți cei care iubesc opera, toți cei care duc dorul cântăreților pe care, așa cum spuneam și mai devreme, ne-am exersat pasiunea pentru muzica de operă. Îi aștept, așadar, să îmi fie alături începând cu această seară de joi, 12 noiembrie, timp de trei săptămâni - în fiecare joi, de la ora 19.00. Toate detaliile cu privind înscrierea la această serie de întâlniri sunt disponibile pe site-ul Fundației Calea Victoriei, victoriei.ro, și evident, atât cât pot eu, le promit și le garantez că vom avea povești pasionante, audiții antrenante și că vom avea schimburi cât se poate de vii de idei. Îi aștept, evident, cu drag pe toți!


Interviu realizat de Alexandra Scumpu